Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Actualitate

„Paşaportul COVID”, următorul subiect fierbinte pe agenda Parlamentului European. Eurodeputatul hunedorean Iuliu Winkler: „Urmează dezbateri intense”

Publicat

pe

Urmează dezbateri intense în Parlamentul European pe marginea luării unei eventuale decizii cu privire la introducerea certificatului verde digital, aşa -zisul „paşaport COVID”. Europarlamentarul hunedorean Iuliu Winkler (UDMR, PPE) a declarat, într-o conferinţă de presă susţinută, joi, la Deva, că în săptămânile ce urmează vom afla dacă se va lua o asemenea hotărâre. Deputatul european spune că există numeroase obiecţii împotriva introducerii unui astfel de document, care vor fi discutate şi foarte atent analizate în Parlamentul European.

„Următorul subiect fierbinte pe agenda Parlamentului European va fi decizia cu privire la „paşaportul COVID”. Propunerea pe care Comisia Europeană a elaborat-o este născută la presiunea, solicitarea, statelor membre care sunt interesate în turism, în primul rând, Grecia, dar şi alte state membre. Ar fi vorba despre un paşaport digital care să conţină trei tipuri de infomaţii: dacă persoana respectivă este vaccinată, când a fost vaccinată, dacă a fost bolnavă de COVID şi când s-a întâmplat acest lucru, respectiv dacă are un test şi valabilitatea acestui din urmă element este 72 de ore de la data elaborării testului, bineînţeles că, trebuie să conţină numele persoanei şi datele de identificare. Motivul pentru care Comisia Europeană propune un asemenea paşaport digital este acela de a ajuta la relansarea circulaţiei călătoriei în Uniunea Europeană şi astfel la salvarea sezonului turistic estival care începe în curând”, a declarat europarlamentarul Iuliu Winkler, liderul UDMR Hunedoara.

Europarlamentarul UDMR a afirmat că, în ultima perioadă, are mailul asaltat de sute de solicitări de la cei care cer ca acest document să nu fie introdus. Iuliu Winkler a mai spus că toate obiecţiile aduse acestui subiect vor fi intens dezbătute în Parlamentul European. „Cei care sunt oponenţi, care evident că ne şi asaltează cu opinia lor, sunt cei care pun problema discriminării create de un asemenea document (…) respectiv, problema accesului la datele personale, cine ar avea acces la datele personale şi cât de securizat poate să fie un asemenea document. Deci, iată că, sunt opinii pro şi contra ca în orice asemenea subiect controversat. Niciun stat membru şi nici Uniunea Europeană nu are puterea sau competenţa de a impune vaccinarea, de a o face obligatorie, şi nici nu se doreşte o asemenea decizie”, a mai spus Iuliu Winkler.

Deputatul european a precizat că, ar fi vorba despre un document care să faciliteze, în primul rând, călătoria în afara ţării, deci nu un document de utilizare naţională. Se vorbeşte despre un act care va exista în două variante: una digitală şi una tipărită. „Dacă decizia va fi acceptată în Parlamentul European vom vedea în săptămânile următoare”, a subliniat europarlamentarul UDMR.

În opinia sa, în prezent, în Uniunea Europeană este un „coşmar logistic” din cauza regulilor diferite de la stat la stat. „Eu cred că, acum este un haos în statele membre ale Uniunii Europene. Fiecare ţară aplică măsuri diverse, ele sunt oarecum asemănătoare, dar nu sunt identice ceea ce creează mari dificultăţi. Şi, dacă ne închipuim că, în vara care vine vom putea să învingem acest val trei, în care sunt majoritatea statelor membre, atunci ne închipuim că harababura din acest moment va creşte foarte mult în momentul în care mai multă lume va dori să călătorească. Deci, eu cred că sunt argumente serioase pentru adoptarea unei decizii cu privire la un asemenea paşaport. Sunt argumente economice foarte importante şi, în acelaşi timp, eu cred că, dacă suntem suficient de precişi, clari, în reglementarea conţinutului unui eventual „paşaport COVID” atunci problemele legate de libertăţile individuale sau de secretizarea datelor, de eliminarea fraudei a posibilităţilor fraudei, pot fi rezolvate cu tehnologii digitale. Deci, eu cred că, ar fi un lucru bun din punct de vedere economic şi poate fi făcut un lucru sigur din punct de vedere al drepturilor individuale care sunt foarte importante”, a mai afirmat Iuliu Winkler.

Europarlamentarul UDMR crede că o decizie cu privire la emiterea acestui document ar trebui luată cel târziu până la finele lunii mai.

Advertisement

România, pe ultimul loc în UE la creşe

România este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în funcţie de numărul locurilor asigurate pentru această vârstă a copiilor de creşă, a declarat, în cadrul aceleiaşi conferinţe de presă, deputatul Kelemen Attila, prezent la Deva.În statistica Uniunii Europene, România este pe ultimul loc la creşe, având în vedere că doar patru la sută dintre copiii de la 1 an şi până la 3 ani au loc în cele 386 de creşe aflate, astăzi, în România. Ministerul Dezvoltării (…) pe lângă multe investiţii obişnuite: reabilitarea de clădiri, primării, cămine culturale, străzi, are în atenţie o componentă foarte importantă, şi anume crearea de creşe. Deja, Ministerul Dezvoltării a făcut o notă conceptuală. Vor fi trei tipuri, de 4, 6 şi 10 grupe, în funcţie de necesarul fiecărei localităţi. Se estimează că cererile de finanţare se vor putea depune până în vară. Acum se lucrează la ghidul de finanţare care va apărea în cel mai scurt timp pe site-ul Ministerului Dezvoltării”, a afirmat Kelemen Attila, deputat UDMR în Parlamentul României.


 

Advertisement

Actualitate

Percheziții în Capitală și în 12 județe, printre care și Hunedoara. Permise de conducere contrafăcute și acte de identitate false

Publicat

pe

Redactat de

Aproape o sută de percheziții au avut loc, în această dimineață, în Capitală și în 12 județe ale țării, printre care și Hunedoara, pentru destructurarea unor grupări specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate.

Poliţiştii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Piteşti, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Piteşti, au pus în aplicare 95 de mandate de percheziţie domiciliară, în judeţele Argeş, Vâlcea, Dâmboviţa, Vrancea, Olt, Giurgiu, Teleorman, Ilfov, Mureş, Hunedoara, Maramureş, Prahova şi municipiul Bucureşti, într-o cauză penală privind constituirea unui grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic, uz de fals, acces ilegal la un sistem informatic, fals privind identitatea, fals în declaraţii şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

„Din materialul probator administrat a rezultat că, începând cu anul 2020, s-ar fi constituit şi ar fi acţionat, în judeţul Argeş, 5 grupări de criminalitate organizată, de tip piramidal (structurate pe baza unor relaţii de rudenie, vecinătate sau prietenie), specializate în contrafacerea permiselor de conducere şi a documentelor de identitate, scopul fiind obţinerea într-un timp scurt de beneficii materiale consistente. Membrii grupurilor infracţionale organizate ar fi înlesnit pentru cetăţeni români şi străini obţinerea contra-cost a unor permise de conducere false, precum şi acte de identitate care ar fi atestat, în mod nereal, că persoanele în cauză ar fi avut domiciliu sau reşedinţa pe teritoriul respectivelor state. Sub coordonarea liderilor, persoanele cercetate din eşaloanele inferioare ar fi identificat persoane interesate să obţină documente false (cărţi de identitate şi permise de conducere) şi ar fi colectat sumele de bani primite de la acestea, pe care ulterior le-ar fi predat liderilor, primind un procent din încasări. Interacţiunea între membrii grupărilor de criminalitate organizată şi, clienţi” s-ar fi realizat prin intermediul unor reţele de socializare şi servicii de mesagerie online”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR).

Peste 50 de persoane cercetate urmează să fie conduse pentru audieri la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Piteşti.

Advertisement

Acţiunea beneficiază de sprijinul poliţiştilor din cadrul structurilor de combatere a criminalităţii organizate aflate în subordinea Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş şi jandarmilor din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Reducere de 10% bonificație pentru plata integrală a impozitelor locale în Hațeg

Publicat

pe

Redactat de

Primăria orașului Hațeg anunță că persoanele fizice și juridice care își achită integral, până la 31 martie 2025, impozitele locale pentru clădiri, terenuri sau mijloace de transport vor beneficia de o bonificație de 10%.

Facilitatea este acordată prin Biroul Impozite și Taxe Locale, ca măsură de încurajare a plăților anticipate. Contribuabilii sunt încurajați să își achite taxele în termen pentru a evita penalitățile și pentru a beneficia de această reducere.

Pentru informații suplimentare, cei interesați se pot adresa Biroului Impozite și Taxe Locale din cadrul Primăriei Hațeg.

FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA ORAȘULUI HAȚEG

Citeste mai mult ...

Actualitate

Campionatul județean de fotbal U19 – sezonul regular

Publicat

pe

Redactat de

Echipe participante

1. ACS Minerul Lupeni

2. ACS Minerul Uricani

3. ACS Viitorul Șoimuș

4. AS Victoria Călan

Advertisement

5. CS CFR Simeria

6. CS Gloria al Orașului Geoagiu

7. CS Inter Petrila

8. CSM Jiul Petroșani

9. CSO Retezatul Hațeg

Advertisement

Etapa 1

Șoimuș – Stă

Călan – Geoagiu 2-3

Jiul – Uricani 7-0

Petrila – Simeria 4-0

Advertisement

Lupeni – Hațeg 2-0

Etapa 2

Stă – Lupeni

Geoagiu – Șoimuș 0-2

Uricani – Călan 2-1

Advertisement

Simeria – Jiul 1-2

Hațeg – Petrila 4-4

Etapa 3

Lupeni – Geoagiu 1-1

Călan – Simeria 1-2

Advertisement

Jiul – Petrila 2-0

Stă – Hațeg

Șoimuș – Uricani 3-1

Etapa 4

Uricani – Lupeni 0-5

Advertisement

Simeria – Șoimuș 3-0

Petrila – Călan 1-3

Geoagiu – Stă

Hațeg – Jiul 1-4

Etapa 5

Advertisement

Lupeni – Simeria 2-0

Șoimuș – Petrila 11-1

Călan – Jiul 1-2

Stă – Uricani

Geoagiu – Hațeg 3-2

Advertisement

Etapa 6

Petrila – Lupeni 2-3

Hațeg – Călan 3-4

Simeria – Stă

Uricani – Geoagiu 0-5

Advertisement

Jiul – Șoimuș 3-1

Etapa 7

Lupeni – Jiul 1-1

Șoimuș – Călan 2-1

Stă – Petrila

Advertisement

Geoagiu – Simeria 2-5

Uricani – Hațeg 3-2

Etapa 8

Călan – Lupeni 1-1

Șoimuș – Hațeg 5-0

Advertisement

Jiul – Stă

Petrila – Geoagiu 3-0

Simeria – Uricani 3-0

Etapa 9

Lupeni – Șoimuș 1-3

Advertisement

Stă – Călan

Geoagiu – Jiul 0-5

Uricani – Petrila 1-3

Hațeg – Simeria 1-11

Etapa 10

Advertisement

Hațeg – Lupeni 2-3

Stă – Șoimuș

Geoagiu – Călan 1-1

Uricani – Jiul 0-3

Simeria – Petrila 14-0

Advertisement

Etapa 11

Lupeni – Stă

Șoimuș – Geoagiu 6-1

Jiul – Simeria 1-1

Petrila – Hațeg 4-5

Advertisement

Călan – Uricani 3-0

Etapa 12

Geoagiu – Lupeni 1-6

Uricani – Șoimuș 0-2

Simeria – Călan 0-0

Advertisement

Petrila – Jiul 2-5

Hațeg – Stă

Etapa 13

Jiul – Hațeg 7-0

Lupeni – Uricani 3-0

Advertisement

Șoimuș – Simeria 3-1

Călan – Petrila 2-0

Stă – Geoagiu

Clasament

1Jiul Petroșani12102042832p
2

Viitorul Șoimuș

Advertisement
11902381227p
3Minerul Lupeni11731281124p
4

CFR Simeria

12624411620p
5

Victoria Călan

12435201715p
6

Gloria Geoagiu

11326173311p
7

Inter Petrila

12318245010p
8

Minerul Uricani

Advertisement
1220107406p
9

Retezatul Hațeg

1111920504p

 

Etapa 14 (4-6 mar)

Jiul – Călan

Simeria – Lupeni

Advertisement

Petrila – Șoimuș

Uricani – Stă

Hațeg – Geoagiu

Etapa 15 (11-13 mar)

Lupeni – Petrila

Advertisement

Șoimuș – Jiul

Călan – Hațeg

Stă – Simeria

Geoagiu – Uricani

Etapa 16 (18-20 mar)

Advertisement

Jiul – Lupeni

Călan – Șoimuș

Petrila – Stă

Simeria – Geoagiu

Hațeg – Uricani

Advertisement

Etapa 17 (25-27 mar)

Lupeni – Călan

Hațeg – Șoimuș

Stă – Jiul

Geoagiu – Petrila

Advertisement

Uricani – Simeria

Etapa 18 (1-3 apr)

Șoimuș – Lupeni

Călan – Stă

Jiul – Geoagiu

Advertisement

Petrila – Uricani

Simeria – Hațeg

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate