Connect with us
Data: 08/01/2025
.

Actualitate

Pe schiuri la… 70, 80, ba chiar, 90 de ani

Publicat

pe

De jumătate de secol, Cupa Veteranilor, este cel mai așteptat concurs din Straja. Este întrecerea la care se înscriu concurenți cu o jumătate de an înainte, acesta fiind cel mai vechi concurs, care presupune și schiul de tură, modalitate de concurs care piere odată cu cei care o mai practică. Dar veteranii nu sunt doar buni schiori, ci și oameni plini de viață, care au petrecut cu muzica anilor 70, au dansat și au organizat concursuri care au stârnit hazul două seri la rând în Straja. Stațiunea a răsunat de vocile lor, a unor oameni care vin aici de o jumătate de secol, mereu ca își depene împreună amintirile.

cupa veteranilor-Kari si Zina (1)

Nimeni nu îi întrece la măiestrie, nimeni nu le ia clasamentul, care, la cei trecuți de 60 de ani este făcut la marea prrecizie, iar veteranii au venit din nou și sâmbăta trecută la Straja la întrecerea ce i-a adunat de decenii în munte. Unii aveau doar șapte ani când au urcat prima dată, iar acum, cel mai în vârstă concurent are 86 de ani și este din Vulcan. „Eu umblu aici la schi de când aveam șapte ani. Și acum am depășit 85 și sunt cel mai bătrân dintre toți de aici. Cum să nu vin aici? Am lucrat la mină, dar acum sunt bine, sănătos și la 80 +, cum mai încadrat ei nu e greu de loc. Pe cuvânt! Îmi trebuie doar schiuri bune, echipament bun, că am de unde să îl iau acum și ceară, este tot ce îmi trebuie. Nu mă interesează cu câți mă lupt! Eu știu că trebuie să merg în concurs și gata! Și vreau doar să scot un timp foarte bun. Când aveam șapte ani aveam numai doage, furate din gardul momârlanilor, acum am schiuri bune și sănătate!”, spune cel mai vârstnicconcurent, domnul Iosif Racolțea, veteranul care a ținut să ne menționeze că se simte la 86 de ani mai bine ca în tinerețe.

50 de ani vechime pe…schiuri

La întrecere, însă, s-au înscris oameni ai munților, obișnuiți cu zăpada, cunoscuți de toată lumea, unii dintre ei salvamontiști cu state vechi, cum este Dumitru Bârlida, ori neîntrecutul Kari Lauran, care sâmbătă a îmbrăcat un tricou inscripționat cu „I love Straja”, iar pe cap și-a pus un fel de fes de Moș Crăciun, că tot are el plete dalbe și barba ca a personajului care aduce daruri. Kari vine din parâng și este mâhnit că acolo nu prea mai vin turiștii, dar toată lumea îl recunoaște drept sufletul petrecerilor. „Am 50 și ceva de ani de când schiez și îmi pare rău că în Parâng, așa cum spune și Mitu Bârlida, nu prea avem turiști. Vin aici la Straja cu mare drag, că schiul nu este deloc periculos. Pe mine mă ajută mult mișcarea și întâlnirea cu prietenii de aici de o viață. Încet-încet mai dispare câte unul și ne pare rău, dar sigur vom schia toți pe o altă planetă unde poate e zăpada mai multă și de altă culoare”, ne spune Kari Lauran, râzând de ironia sorții care îi împuținează an de an pe prietenii cu care venea la schi din tinerețe.

Și doamnele au „zburat” pe pârtie

Advertisement

La start s-a aliniat și femei, iar la cei 65 de ani Zina Gutunoiu vine din zona Alba Iulia, din Cugir și spune că iubește oamenii de aici și nu ar lipsi niciodată la Cupa Veteranilor. „Vin în fiecare an și îmi place, că iubesc Straja. Toți prietenii mei mă cheamă și pe alte pârtii din țară, dar eu aici m-am învățat. Vin de ani de zile la Cupa Veteranilor și îmi plac oamenii de aici că sunt primitori. Mă aliniez cu trupa din Cluj și azi concurez la 60 – 65 de ani”, spune doamna Zina, echipată cu cască și costum de schi de competiție.

Vremea a ținut cu ei

La Straja a nins și pe timpul competițiilor, pentru că au fost trei. Prima a fost schiul de fond, apoi schiul de tură și, la final, a fost distracția pe doage, un soi de concurs care le-a amintit de schiurile rupte din gardul momârlanilor, cu care coborau în copilărie, spre școală.

Înainte de start, însă, unul dintre cei care acum are o proteză la picior, după ce i-a fost amputat, dar care este promotorul acestei competiții, ne-a povestit că a venit măcar să facă prezența, pentru că, deși a încercat puțin să își pună schiurile și clăparii, a renunțat cu regret.

Emil Părău este cel care îi adună an de an și îi cazează în Straja în ultimii ani. A fost acum ediția cu numărul 45, dar serile de carnaval, cu muzică veche și amintiri depănate la șemineu sunt tot ce contează după ce veteranii își dau jos clăparii. „După cum ați văzut avem peste 150 de concurenți în Straja și ne-a ajutat și Dumnezeu, pentru că a fost frig, pârtiile sunt foarte bune. Petrecerile se țin lanț, vineri seara abia s-au încălzit la petrecere, că a trebuit fiecare să doarmă pentru a fi în formă la întrecerea de sâmbătă, dar sâmbătă seara a fost petrecerea adevărată, cu costume, voie bună, carnaval și tot felul de concursuri inventate de ei, spre amuzamentul tuturor. Sper să reziste până dimineață, că au participat la schi fond, schi alpin și apoi pe doage, așa că sunt foarte obosiți”, a spus Emil părău, organizatorul competiției din Straja.

Advertisement

În Straja este zăpadă și organizatorii spun că stratul este chiar mai mare decât în ianuarie. Pe pârtia Mutu, aceasta măsoară peste 40 de cm, iar concursul s-a ținut pe ninsoare, pe Pârtia Lupului, unde zăpada este și mai mare.

Advertisement

Actualitate

O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.

Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.

„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara  (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.

Advertisement

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi

Publicat

pe

Redactat de

Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.

„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Plata pensiilor, decalată. Banii ajung la pensionari mai târziu decât de obicei

Publicat

pe

Redactat de

Pensii

Distribuirea pensiilor a fost decalată cu câteva zile, ca urmare a sărbătorilor de iarnă. Atât salariații Poștei Române, cât și cei ai Casei Naționale de Pensii Publice au beneficiat de zile libere, conform legislației. Din această cauză, pensiile pentru luna ianuarie vor ajunge la pensionari cu câteva zile întârziere.

Sumele necesare pentru plata pensiilor au fost virate către Poșta Română abia pe 3 ianuarie, iar distribuirea va începe de vineri, 10 ianuarie.

Potrivit unui document oficial, trimis de Poșta Română către oficiile județene, prezentat de newsweek.ro, achitarea drepturilor se va face la domiciliu în perioada de 10-22 ianuarie 2025, iar la ghișeu până pe 27 ianuarie.

În mod normal, plata pensiilor prin Poșta Română se face începând cu prima zi a fiecărei luni și durează două săptămâni. Plata pensiilor prin conturi curente sau conturi de card se face „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate