Actualitate
Pedeapsă redusă în cazul tinerei care şi-a aruncat bebeluşul la gunoi
Decizia instanţei nu este definitivă
Magistraţii Curţii de Apel Alba Iulia au desis, ieri, să diminueze pedeapsa aplicată de prima instanţă în cazul Ceciliei Vormair (foto), tânăra din Petroşani care în luna mai, anul trecut, şi-a aruncat copilul nou-născut într-un container cu gunoi. Astfel, aceasta are acum de executat patru ani de închisoare şi nu şase cum a stabilit Tribunalului Huneodara.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Curţii de Apel Alba Iulia, Cosmin Muntean, instanţa a admis, ieri, apelul declarat de tânăra din Petroşani, împotriva hotărârii Tribunalului Hunedoara, a reţinut în favoarea inculpatei circumstanţe atenuante şi a dispus reducerea pedepsei de la şase ani de închisoare cu executare la patru ani. Hotărârea instanţei nu este definitivă. Aceasta poate fi atacată cu recurs, în termen de 10 zile de la pronunţare, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
De asemenea, magistraţii au redus şi pedeapsa complementară, aplicată de Tribunalul Hunedoara, prin care tânăra a fost privată de anumite drepturi civile, părinteşti, dar şi dreptul de a fi tutore sau curator, de la cinci ani la doi ani. Cecilia Vormair este acuzată de tentativă de omor calificat după ce în primăvara anului trecut şi-a aruncat bebeluşul într-un container de gunoi la scurt timp după ce l-a adus pe lume.
Bebeluşul, găsit de angajaţii de la Salubritate
Cecilia Vormair a fost arestată preventiv la o săptămână după ce şi-a aruncat într-un container, printre gunoaie, copilul nou-născut. Femeia a născut singură, la domiciliul său din Petroşani, după care a luat copilul, l-a înfăşurat în mai multe haine şi l-a aruncat într-un container de pe strada Saturn, din Petroşani. Norocul a făcut ca scâncetele copilului să fie auzite de câţiva angajaţi de la firma de salubritate, care au ajuns în acea zonă pentru a ridica gunoiul. Băieţelul avea aproximativ două kilograme şi, potrivit cadrelor medicale, a fost aruncat imediat după ce a fost născut. Acest lucru a fost demonstrat ulterior, când oamenii legii au găsit-o pe cea care i-a dat viaţă micuţului şi au fost efectuate testele ADN. Cecilia Vormair mai are un copil de aproximativ doi ani, dintr-o relaţie anterioară, care a rămas la tatăl său.
Actualitate
Arcașii hunedoreni au țintit 16 medalii naționale

Peste 100 de sportivi, număr record de participanți, s-au luptat pentru cucerirea medaliilor puse în joc la Campionatul Național de tir cu arcul îndoor pentru juniori U13, U15 și U18. Printre arcașii participanți la competiția desfășurată la Rădăuți, în județul Suceava, s-au numărat și cei legitimați la două cluburi din județul Hunedoara, SCM Deva și CSO Aninoasa.
Devenii și-au confirmat valoarea și la juniori
Arcașii de la SCM Deva și-au confirmat valoarea și în competițiile de juniori. Astfel, după rezultatele excelente obținute, în ultima vreme, de Beatrice Miklos, Mario Tîmpu, Mirel Judea sau Marco Tănăsescu, ultimul recent vicecampion european, tinerii sportivi de la SCM Deva au dovedit, prin rezultatele de la Rădăuți, că tirul cu arcul are viitor. Devenii au fost prezenți la Rădăuți cu patru sportivi, care au obținut cinci medalii, toate la U18, la cele trei divizii în care s-a concurat, respectiv Olimpic, Barebow și Compound. Astfel Alexia Dreghici, la Olimpic, și Alicia Nagy, la Barebow, au devenit campioane naționale, Daria Graur a fost dublă medaliată, fiind a doua la Olimpic și a treia la Barebow, iar Levi Bebeșelea a cucerit bronzul la Compund.
Cei de la Aninoasa pot face pasul către înalta performanță
La fel de bine au evoluat și sportivii de la CSO Aninoasa, cei nouă arcași care au țintit la Rădăuți obținând 11 medalii, ei concurând la divizia Olimpic. Astfel, Teodora Corlan a luat aurul la individual U15, Adriana Pop și Cristian Georgescu au cucerit titlul național la echipe mixte U18, iar Delia Badea și Dragoș Botoi au fost cei mai buni din țară la echipe mixte U15. De asemenea, aninosenii au cucerit și șase titluri de vicecampioni naționali, trei în probele individuale, prin Delia Badea (U15), Dragoș Botoi (U15) și Darius Olivier (U13), și tot atâtea în concursul pe echipe, prin Delia Badea și Teodora Corlan la feminin U15, Ianis Boroș și Cristian Georgescu la masculin U18 și Andrada Savastița și Darius Olivier la mixt U13. Totodată, la individual au mai fost cucerite două medalii de bronz, prin Adriana Pop și Cristian Georgescu, ambii la U18, iar David Blaga (U13) a ocupat un meritoriu loc patru. Prin evoluția lor tinerii sportivi de la CSO Aninoasa au arătat că pot face pasul spre înalta performanță, demonstrând reale calități. Arcașii de la cele două cluburi hunedorene prezenți la Rădăuți sunt pregătiți de Gigi Pușcă și Zoltan Miklos.
Actualitate
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,

Actualitate
“Săptămâna Protecției Civile”, la final. Mii de participanți la zecile de acțiuni organizate de salvatorii hunedoreni

Acțiunile organizate de pompierii Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara cu prilejul “Săptămânii Protecției Civile” au ajuns la final. Pe parcursul celor șapte zile, mii de locuitori ai județului Hunedoara au luat parte la activitățile preventive și demonstrative, desfășurate sub sloganul „Împreună mai pregătiți!”.
„Săptămâna Protecției Civile”, organizată în perioada 26 februarie – 4 martie, a cuprins activități care au acoperit o gamă diversă de informații transmise publicului hunedorean, scopul fiind de a crește gradul de cunoaștere a populației în ceea ce privește reacția la diferite tipuri de risc, dar și de a cunoaște mai bine măsurile ce trebuie aplicate pentru a fi în siguranță, înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
În câteva cifre, bilanțul activităților din cele șapte zile este următorul: aproximativ 8.000 de participanți la 23 de acțiuni de educație preventivă desfășurate în școli, privind acordarea primului ajutor și modul de comportare specific tipurilor de risc, 50 de puncte de informare pentru cetățeni, 16 expoziții de tehnică și echipamente de protecție, 20 de exerciții de alarmare/evacuare organizate la unitățile de învățământ, 24 de acțiuni „Ziua Porților Deschise” organizate la sediile subunităților de intervenție de la Deva, Hunedoara, Orăștie, Petroșani, Brad și Ilia.
Totodată, un număr de 6.300 de materiale de informare preventivă au fost distribuite pe timpul tuturor activităților publice. Patru acțiuni de educație preventivă au fost desfășurate la lăcașuri de cult, șase acțiuni de tipul „Maratornul resuscitării”, iar alte patru acțiuni de informare a turiștilor din stațiunile montane Straja și Râușor. Acestora li se mai adaugă alte 55 de acțiuni în care au fost angrenate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, iar la 55 de sedii ale primăriilor au fost afișate materiale de informare preventivă. De asemenea, pentru a marca împlinirea a 92 de ani de Protecție Civilă în România, s-a desfășurat și o activitate sportivă: „Cupa Protecției Civile”, la minifotbal.
„Acum, la ora bilanțului activităților din aceste șapte zile, le mulțumim tuturor locuitorilor județului Hunedoara care au participat alături de noi la aceste acțiuni, colaboratorilor noștri, autorităților administrației publice locale, dar și altor instituții al căror obiect de activitate presupune o anumită intervenție în cazul unor situații care pot pune în pericol viața oamenilor”, au transmis reprezentanții ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Rutenii din întreaga lume s-au întâlnit la Pojoga
- Actualitatecu 13 ore in urma
Anunt Vanzare Apartament BLOCUL NOU VICTORIA RESIDENCE DEVA,
- Actualitatecu 3 zile in urma
LPS Cetate, campioana județului la fotbal licee
- Stiri nationalecu 3 zile in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună
- Actualitatecu 3 zile in urma
40 de școli din Hunedoara, incluse în Programul Național „Masă Sănătoasă”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tunelurile de pe Autostrada A1 Lugoj – Deva, finalizate până în septembrie 2026