Actualitate
Percheziţii într-un dosar de fraudă cu bilete de transport subvenţionate
Simultan, „mascaţii” au acţionat, ieri dimineaţă, în judeţele Hunedoara, Alba, precum şi în Bihor. Mai mulţi suspecţi au fost ridicaţi şi duşi la audieri
Poliţiştii au descins, ieri dimineaţă, la mai multe adrese din trei judeţe ale ţării, între care şi Hunedoara, percheziţiile având loc simultan într-un dosar de fraudă cu un prejudiciu se ridică la peste 2,2 milioane de euro, după cum zic anchetatorii.
„Mascaţii” au acţionat atât la locuinţele, cât şi la sediile unor societăţi comerciale aparţinând unor indivizi suspecţi că s-ar fi ocupat cu ilegalităţi în ceea ce priveşte transportul de persoane, mai exact cu bilete subvenţionate. Trei locaţii din judeţul Hunedoara au fost scotocite de „mascaţi”. De asemenea, în acelaşi timp, alte 13 descinderi au mai avut loc în Alba, iar două în Bihor.
MATRAPAZLÂCURI DIN 2009
Anchetatorii spun că persoanele vizate în acest caz aveau o metodă prin care obţineau uşor ilegal bani. Mai exact, conform poliţiei, se pare că, „sforile” erau trase de reprezentanţii a două firme de transport persoane din localităţile Câmpeni şi Baia de Arieş (judeţul Alba). Potrivit unor surse neoficiale, ar fi vorba despre societăţile Arieşul Câmpeni şi Crinul Arieş Baia de Criş. Administratorii acestora le-ar fi impus angajaţilor pe care îi aveau, adicăşoferilor, să realizeze venituri ţintă pe fiecare rută de tranport, prin obţinerea de bilete subvenţionate, chiar dacă persoanele beneficiare ale acestora nu făceau deplasări. Pentru a putea face acest lucru, anchetatorii mai zic că, şoferii cu pricina îşi stabileau legături cu anumite persoane din localităţile aflate pe rutele de transport. În schimbul unor sume de bani, şoferii obţineau bilete de transport subvenţionate, ce erau ulterior folosite la decontare. „Activităţile ilicite s-au desfăşurat începând cu anul 2009, pe rute de transport rutier de persoane de pe raza judeţelor Alba, Arad, Bihor, Cluj, Hunedoara şi Timiş. Pentru sporirea veniturilor, învinuiţii au colectat şi decontat în mod fraudulos cupoane statistice ale biletelor speciale pentru călătorii gratuite, cu autobuzele, destinate veteranilor de război, pensionarilor şi persoanelor cu handicap. Prejudiciul cauzat prin aceste activităţi infracţionale este estimat la 2.216.375 de euro, adică 9.862.873 de lei”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului General de Poliţie Română (IGPR).
RIDICAŢI PENTRU AUDIERI
În timpul percheziţiilor efectuate ieri dimineaţă poliţiştii au descoperit însemnate sume de bani, dar şi foarte multe tichete de călătorie gratuite ce urmau, în mod ilegal, să fie decontate. „Au mai fost ridicate înscrisuri contabile care urmează să fie analizate. Sumele de bani şi tichetele de călătorie vor fi indisponibilizate pentru continuarea cercetărilor”, a precizat Luminiţa Prodan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Alba, care a mai spus că, momentan, e vorba despre suma de peste 200.000 de euro, bani ce au fost găsiţi în locuinţa unuia dintre învinuiţii din acest caz.
La final, 17 suspecţi au fost ridicaţi şi duşi la sediul IPJ Alba pentru a fi audiaţi. Acuzaţiile ce li se aduc sunt de înşelăciune, complicitate la această infracţiune, fals în înscrisuri oficiale, fals în înscrisuri sub semnătură privatăşi uz de fals.
Actualitate
Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.
Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu o zi in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu o zi in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”