Connect with us
Data: 22/04/2025
.

Actualitate - Eveniment

Peste 100 de percheziții la persoane bănuite de infracțiuni de fals și de serviciu. Prejudiciul depășește 2 milioane de euro

Publicat

pe

Polițiștii de investigare a criminalității economice efectuează 102 percheziții domiciliare și pun în aplicare 15 mandate de aducere. Activitățile se desfășoară în județele Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu, precum și în București, la domiciliile unor persoane și la sediile unor societăți comerciale și instituții. Acțiunea are loc în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Giurgiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin-Vale, fiind efectuate cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor de amenințare, falsificarea de instrumente de plată, abuz în serviciu, fals intelectual, delapidare și instigare la abuz în serviciu.

Prejudiciul estimat, cauzat bugetului de stat este de 2.000.000 de euro

Din cercetări a reieșit că mai multe instituții din țară ar fi efectuat plata unor achiziții fictive pentru mărfuri care nu ar fi intrat niciodată în patrimoniul instituției sau plata unor facturi pentru mărfuri supraevaluate, pentru care achiziția era nejustificată, neexistând referate de necesitate sau recepții ale mărfurilor achiziționate.

Aceste achiziții ar fi fost făcute de la diferite societăți comerciale care nu au personal angajat, sunt administrate de aceleași persoane fizice, au sediul social și domiciliul fiscal stabilite la adrese apropiate și care au înregistrat venituri doar din încasări de la unități administrativ-teritoriale, instituții de învățământ și alte instituții.
La acțiune participă polițiști din cadrul I.G.P.R. – Direcția de Investigare a Criminalității Economice și inspectoratele de poliție ale județelor Olt, Vâlcea, Prahova, Dâmbovița, Caraș-Severin, Călărași, Buzău, Ilfov, Brăila, Galați, Gorj, Hunedoara, Timiș, Tulcea, Cluj, Dolj, Alba, Constanța, Brașov, Argeș, Teleorman, Mehedinți, Ialomița, Arad și Giurgiu.Activitățile beneficiază de sprijinul echipelor de intervenție din cadrul serviciilor pentru acțiuni speciale și al Grupării de Jandarmi Mobilă Craiova.
Advertisement

Actualitate

A murit Papa Francisc

Publicat

pe

Redactat de

Papa Francisc, vocea săracilor care a remodelat Biserica Catolică, dar care s-a confruntat cu o rezistență acerbă, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul.

Moartea lui Papa Francisc, care a devenit primul pontif latino-american în 2013 și a fost unul dintre cei mai în vârstă papi din istoria Bisericii, a survenit la câteva săptămâni după ce a fost externat dintr-un spital din Roma, unde s-a luptat cu un caz grav de pneumonie la ambii plămâni.

Echipa sa medicală a declarat că starea lui se stabilizase, permițându-i să continue convalescența la reședința sa Casa Santa Marta din Vatican. La două săptămâni după ce a părăsit spitalul, el i-a încântat pe credincioși apărând surprinzător în Piața Sfântul Petru

Citeste mai mult ...

Actualitate

Momârlanii din Valea Jiului dau startul nedeilor în prima zi de Paște

Publicat

pe

Redactat de

În inima Văii Jiului, comunitățile momârlanilor marchează sărbătoarea Paștelui printr-un obicei ancestral: debutul nedeilor – sărbători tradiționale cu rădăcini adânci în identitatea locală.

Aceste petreceri câmpenești, desfășurate în jurul bisericilor, devin an de an un prilej de bucurie, reîntâlnire și întărire a legăturilor comunitare.

Prima nedeie are loc chiar în duminica Paștelui, la Dâlja, și este urmată, în zilele următoare, de cele organizate în Sălătruc, Maleia, Jieț și la Biserica Sânonilor – cea mai veche lăcaș de cult din Valea Jiului. În Duminica Tomii, momârlanii, alături de barabe, urcă la Câmpu lui Neag pentru una dintre cele mai așteptate nedei ale anului, desfășurată în vatra satului.

Pregătirile încep dis-de-dimineață, când bărbații îmbrăcați în port popular pregătesc mâncarea la foc de lemne, în ceaune de aramă. Mesele se umplu cu bucate tradiționale – ciorbă și tocăniță de oaie, varză călită și nelipsitul păsat cu brânză, o rețetă specifică zonei, făcută din mălai, unt și brânză de oi.

Atmosfera este completată de muzică tradițională și dansuri populare, iar obiceiurile străvechi atrag atenția atât localnicilor, cât și vizitatorilor. Unul dintre cele mai spectaculoase este „pușcatul cu țeavă de carbid” – o demonstrație de ingeniozitate și forță, prin care se produce o explozie controlată din carbid și apă.

Mai mult decât simple petreceri, nedeile reprezintă o formă de respect față de trecut și un simbol al continuității culturale. Pentru momârlani, acestea sunt „zile de veselie” menite să șteargă grijile anului și să aducă lumină și speranță în comunitate.

Advertisement

Prin păstrarea cu sfințenie a acestor tradiții, momârlanii din Valea Jiului oferă o lecție valoroasă despre identitate, solidaritate și apartenență. Fiecare nedeie devine astfel o sărbătoare a spiritului locului și a rădăcinilor care unesc generații.

FOTO: Ziarul Exclusiv

Citeste mai mult ...

Actualitate

Stropi de primăvară și voie bună. Tradiția udatului, păstrată cu sfințenie în a doua zi de Paște

Publicat

pe

Redactat de

În multe comunități din România, mai ales în Transilvania, tradiția udatului în a doua zi de Paște aduce veselie, culoare și o notă aparte sărbătorilor pascale.

Tinerii, îmbrăcați în costume populare sau ținute festive, se adună pentru a respecta un obicei vechi de secole: stropirea fetelor și femeilor tinere cu apă sau parfum, un gest simbolic menit să aducă purificare, fertilitate și noroc în noul an.

Originile acestui obicei se pierd în negura timpului, fiind legate de ritualuri precreștine de primăvară, care celebrau renașterea naturii și a vieții. Cu trecerea anilor, tradiția s-a împletit cu semnificațiile creștine ale Paștelui, fiind asociată cu bucuria Învierii și începutul unui nou ciclu.

În sate precum cele din județele Cluj, Mureș sau Harghita, tinerii pornesc în grupuri de dimineață și merg din casă în casă, unde rostesc versuri și cer „permisiunea de a uda”.

În schimbul stropirii, gazdele îi răsplătesc cu ouă roșii, prăjituri sau chiar un păhărel de pălincă. În unele locuri, fetele poartă un șorț special pe care băieții lipesc bancnote – o formă modernă a obiceiului de altădată.

Deși în orașe tradiția a pierdut din intensitate, în mediul rural ea este păstrată cu sfințenie și transmisă din generație în generație. Pentru mulți tineri, udatul nu este doar un joc simbolic, ci și o ocazie de socializare și, uneori, începutul unei povești de dragoste.

Advertisement

Psihologii spun că păstrarea acestor obiceiuri are un rol important în menținerea identității culturale și a coeziunii comunitare, oferind un prilej de bucurie colectivă într-un cadru festiv.

Tradiția udatului rămâne astfel un strop de autenticitate și un simbol al speranței, într-o lume care are tot mai multă nevoie de legături profunde, de comunitate și de rădăcini.

FOTO: ChatGPT

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate