Actualitate - Eveniment
Polițiștii caută trei hunedoreni dispăruți, între care două minore

Polițiștii hunedoreni sunt în alertă după ce două minore au dispărut din centre de plasament din județ. Mai mult, oamenii legii îl caută și pe un hunedorean, plecat la muncă în Germania, pe care soția nu reușește să îl mai contacteze din decembrie, anul trecut.
O minoră din Brad, instituționalizată la casa de tip familial din Uricani, este căutată de angajații instituției și polițiști, după ce marți seara a fugit din centru. Polițiștii din Uricani au fost alertați în jurul orei 21:11, de reprezentantul casei de tip familial despre faptul că minora Alexandra – Cermen Stoica, domiciliată în municipiul Brad, a plecat voluntar din instituţie în aceeași seară, la ora 20:30, escaladând fereastra de la baie, și nu a mai revenit. Minora are 1,64 metri înălțime, aproximativ 57 de kilograme, păr șaten, lung, ochi căprui, față ovală, prezentând ca semne particulare mai multe tăieturi pe antebrațul stâng. La data plecării, fata era îmbrăcată cu o geacă de fâș neagră, cu glugă, jeans negru, cu materialul rupt în zona genunchiului drept, iar în picioare purta ghete neagre, cu fermoar. Potrivit oamenilor legii, minora nu este la prima abatere de acest gen. Aceasta a mai fost plecată voluntar de la centrul de plasament în repetate rânduri, fiind găsită de poliţişti pe raza localităţilor Lupeni, Petrila, dar şi în gara din Simeria. Ultima dată, minora a plecat din Uricani în data de 6 ianuarie 2020 şi a fost la locuința unui prieten din orașul Petrila, însă a revenit la casa de tip familial în data de 7 ianuarie, în jurul orei 8:30. În urma primirii sesizării, poliţiştii au demarat activități investigative şi de căutare, în vederea depistării fetei, faţă de care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale.
Altă minoră, plecată din centrul de plasament din Orăștie
În cursul nopţii de marți spre miercuri, Poliția Municipiului Orăștie a fost sesizată de către personalul Centrului de Plasament Orăștie despre faptul că minora Mădălina Cioca, în vârstă de 11 ani, a plecat voluntar din centrul de plasament, la miezul nopții. „În urma verificărilor efectuate de către patrulele de poliție din cadrul Poliției Municipiului Orăștie, minora nu a fost identificată în zona benzinăriilor, a stațiilor mijloacelor de transport în comun sau în alte zone publice, motiv pentru care poliţiştii au extins activităţile investigative şi de căutare. Poliţiştii au demarat activități investigative şi de căutare, în vederea depistării fetei, faţă de care a fost solicitată măsura urmăririi naţionale”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara, comisar Bogdan Nițu.
La data plecării din centru, minora era, se pare, îmbrăcată şi cu o geacă de culoare roșie.
Fata are 1,60 metri înălțime, talie potrivită, părul brunet, ten măsliniu. Persoanele care deţin informaţii utile anchetei sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Hunedorean, plecat la muncă în Germania, de negăsit
La Hunedoara, poliţiştii Biroului Investigații Criminale au fost sesizaţi, în prima zi din acest an, de o femeie din municipiu cu privire la dispariția soțului ei, Gabriel – Petrică Ionașcu, în vârstă de 46 de ani, din municipiul Hunedoara. „În actul de sesizare, femeia declarat că hunedoreanul, la data de 13.12.2019, a plecat la muncă în Germania, în localitatea Dortmund, la un abator, unde a și fost cazat în perioada care a urmat. Începând cu data de 21.12.2019, femeia a încercat să ia legătura telefonic cu soțul ei, însă nu a reușit, deoarece acesta nu i-a mai răspuns. Hunedoreanca a mai precizat că, din acest motiv, şi-a contactat o rudă care lucra la același abator cu soțul ei şi a aflat că este posibil ca soţul, în data de 21.12.2019, să se fi deplasat la un local situat în localitatea Dortmund”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Prin urmare, femeia a solicitat sprijin poliţiştilor pentru găsirea soțului ei, precizând că acesta are circa 1,85 metri înălțime, constituție atletică, păr șaten, calviție, ten închis. În urma primirii sesizării, poliţiştii au demarat activități investigative şi de căutare a bărbatului, care a fost dat deja în urmărire naţională.
Persoanele care deţin informaţii utile, care să conducă la depistarea celor trei persoane dispărute, sunt rugate să sesizeze cea mai apropiată unitate de poliţie sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.
Actualitate
4 miliarde de lei pentru tranziția echitabilă a Văii Jiului

Guvernul României a aprobat, la inițiativa Ministerului Energiei, o Ordonanță de Urgență care prevede un amplu pachet de sprijin pentru Valea Jiului, menit să asigure o tranziție echitabilă de la industria minieră tradițională la un model economic sustenabil și inovator.
Măsurile adoptate vizează atât securizarea activităților miniere, cât și reconversia profesională a minerilor și investiții strategice în sectorul energetic. Astfel, peste 3,93 miliarde de lei vor fi direcționați până în 2032 către punerea în siguranță a exploatărilor de la Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan, ecologizarea perimetrelor afectate și sprijinirea comunităților locale.
Din această sumă, peste 225 de milioane de lei sunt alocați pentru plăți compensatorii adresate minerilor disponibilizați, în timp ce aproape 6 milioane de lei vor susține programe de reconversie profesională. Fostele cadre miniere vor avea acces la formare și integrare în noi domenii, în special în cadrul proiectelor de energie regenerabilă.
Planul elaborat de Ministerul Energiei implică și consolidarea infrastructurii energetice, cu accent pe extinderea și modernizarea rețelelor de gaze naturale, precum și pe prevenirea riscurilor legate de aprovizionare. În paralel, autoritățile pregătesc investiții în producția de biocombustibili, construirea de centrale fotovoltaice și unități pe gaz, cu scopul de a transforma Valea Jiului într-un hub energetic modern.
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat că această tranziție nu vizează doar modernizarea rețelelor și infrastructurii, ci, mai ales, sprijinirea oamenilor: „Valea Jiului este un simbol al trecutului industrial al României. Prin acest plan, ne asigurăm că viitorul regiunii se clădește pe inovație, siguranță și prosperitate pentru comunitățile locale.”
Proiectul face parte dintr-o strategie națională de tranziție justă, prin care autoritățile își propun să transforme regiunile carbonifere în poli de dezvoltare economică sustenabilă, fără a lăsa în urmă oamenii care au contribuit zeci de ani la securitatea energetică a României.
Actualitate
A murit Papa Francisc

Papa Francisc, vocea săracilor care a remodelat Biserica Catolică, dar care s-a confruntat cu o rezistență acerbă, a murit la vârsta de 88 de ani, a anunțat Vaticanul.
Moartea lui Papa Francisc, care a devenit primul pontif latino-american în 2013 și a fost unul dintre cei mai în vârstă papi din istoria Bisericii, a survenit la câteva săptămâni după ce a fost externat dintr-un spital din Roma, unde s-a luptat cu un caz grav de pneumonie la ambii plămâni.
Echipa sa medicală a declarat că starea lui se stabilizase, permițându-i să continue convalescența la reședința sa Casa Santa Marta din Vatican. La două săptămâni după ce a părăsit spitalul, el i-a încântat pe credincioși apărând surprinzător în Piața Sfântul Petru
Actualitate
Momârlanii din Valea Jiului dau startul nedeilor în prima zi de Paște

În inima Văii Jiului, comunitățile momârlanilor marchează sărbătoarea Paștelui printr-un obicei ancestral: debutul nedeilor – sărbători tradiționale cu rădăcini adânci în identitatea locală.
Aceste petreceri câmpenești, desfășurate în jurul bisericilor, devin an de an un prilej de bucurie, reîntâlnire și întărire a legăturilor comunitare.
Prima nedeie are loc chiar în duminica Paștelui, la Dâlja, și este urmată, în zilele următoare, de cele organizate în Sălătruc, Maleia, Jieț și la Biserica Sânonilor – cea mai veche lăcaș de cult din Valea Jiului. În Duminica Tomii, momârlanii, alături de barabe, urcă la Câmpu lui Neag pentru una dintre cele mai așteptate nedei ale anului, desfășurată în vatra satului.
Pregătirile încep dis-de-dimineață, când bărbații îmbrăcați în port popular pregătesc mâncarea la foc de lemne, în ceaune de aramă. Mesele se umplu cu bucate tradiționale – ciorbă și tocăniță de oaie, varză călită și nelipsitul păsat cu brânză, o rețetă specifică zonei, făcută din mălai, unt și brânză de oi.
Atmosfera este completată de muzică tradițională și dansuri populare, iar obiceiurile străvechi atrag atenția atât localnicilor, cât și vizitatorilor. Unul dintre cele mai spectaculoase este „pușcatul cu țeavă de carbid” – o demonstrație de ingeniozitate și forță, prin care se produce o explozie controlată din carbid și apă.
Mai mult decât simple petreceri, nedeile reprezintă o formă de respect față de trecut și un simbol al continuității culturale. Pentru momârlani, acestea sunt „zile de veselie” menite să șteargă grijile anului și să aducă lumină și speranță în comunitate.
Prin păstrarea cu sfințenie a acestor tradiții, momârlanii din Valea Jiului oferă o lecție valoroasă despre identitate, solidaritate și apartenență. Fiecare nedeie devine astfel o sărbătoare a spiritului locului și a rădăcinilor care unesc generații.
FOTO: Ziarul Exclusiv
- Actualitatecu 2 zile in urma
Update: Femeia a fost găsită decedată
- Actualitatecu o zi in urma
A murit Papa Francisc
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu puternic la o casă din satul Tărățel. Focul ar fi pornit de la o lumânare aprinsă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Momârlanii din Valea Jiului dau startul nedeilor în prima zi de Paște
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tradiția ciocnitului ouălor de Paște. O practică plină de semnificații și legături ancestrale
- Actualitatecu 3 zile in urma
Lumina Sfântă s-a aprins la Ierusalim
- Actualitatecu 2 zile in urma
Retezatul Hațeg, ultima calificată în Final Four
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tradițiile pascale din Țara Hațegului: credință, obiceiuri și identitate locală