Actualitate
Peste 2.900 de absolvenţi de gimnaziu din judeţ au susţinut a doua probă a Evaluării Naţionale. Echipaj SMURD, chemat pentru o elevă care acuza dureri abdominale

Peste 2.900 de absolvenți ai clasei a opta din judeţul Hunedoara au susținut, astăzi, cea de-a doua probă scrisă a examenului de Evaluare Națională, potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ). O elevă nu a putut să dea examenul acuzând disconfort în zona abdominală, motiv pentru care a fost necesară intervenția unui echipaj SMURD.
Conform IŞJ Hunedoara, la proba scrisă la Matematică a examenului de Evaluare Naţională, desfăşurată astăzi, au fost prezenți 2.941 candidați, iar 246 nu s-au prezentat. „Proba scrisă s-a desfășurat în condițiile prevăzute în metodologia de organizare și desfășurare a examenului de Evaluare Națională, cu respectarea procedurilor transmise de Ministerul Educației și Cercetării. Niciun elev nu a fost eliminat. În cazul unei candidate, care acuza senzații de disconfort abdominal, a fost necesară intervenția echipei SMURD care a transportat eleva la spital unde a fost reținută pentru investigații. În funcție de evoluția stării de sănătate, absolventa va putea susține proba scrisă la disciplina Matematică în etapa specială a examenului de Evaluare Națională – 2020”, au transmis reprezentanţii IŞJ Hunedoara.
Mâine, 18 iunie, 66 de elevi vor susține proba scrisă la Limba și literatura maternă a examenului naţional.
Primele rezultate vor fi afișate luni, 22 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse atât în format fizic, cât și electronic, în zilele de 22 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 23 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). În acest caz, al depunerii contestațiilor, candidații completează, semnează și depun/transmit electronic și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.
Rezultatele finale vor fi anunțate sâmbătă, 27 iunie.
Actualitate
Amplă acțiune nocturnă a polițiștilor și jandarmilor, în Petroșani

O amplă acțiune a fost desfășurată, în noaptea de 1 spre 2 martie 2025, de polițiști din cadrul Poliției municipiului Petroșani, alături de jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi (I.J.J.) Timiș. Acțiunea a vizat prevenirea și combaterea unor situații de risc și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
“În urma activităților desfășurate, polițiștii au fost aplicat 19 sancțiuni contravenționale, cu o valoare totală de peste 6.975 de lei, 12 dintre sancțiuni vizând încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, în timp ce 4 au fost aplicate sancțiuni conform Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar 3 sancțiuni pentru fapte care contravin prevederilor Legii 61/1991 privind ordinea și liniștea publică. De asemenea, în cadrul acțiunii, au fost verificate 86 de persoane în bazele de date, au controlat 10 societăți comerciale cu privire la respectarea legislației privind jocurile de noroc au fost controlate 29 de autoturisme, au fost efectuate 19 testări în vederea determinării consumului de alcool sau droguri (toate având rezultat negativ)”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Foto: IPJ Hunedoara
Polițiștii spun că astfel de activități vor continua și în perioada următoare, în întreg județul, pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică pentru toți cetățenii.
Actualitate
Șanse de angajare. „Bursa Mărțișorului” – vineri, la Deva

Persoanele interesate să se angajeze sunt așteptate la „Bursa Mărțișorului”, eveniment organizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara și care se va desfășura în data de 7 martie 2025, începând cu ora 10:00, în municipiul Deva, la Centrul Cultural ”Drăgan Muntean” din localitate.
„Bursa Mărțișorului este dedicată în special femeilor din județul Hunedoara, fară a exclude însă participarea tuturor categoriilor de persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, care doresc sa se reintegreze pe piața muncii. Această bursă reprezintă o oportunitate excelentă pentru șomeri, absolvenți și alte persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, oferindu-le posibilitatea de a intra în contact direct cu angajatorii din diverse domenii de activitate. De asemenea, firmele participante vor putea identifica rapid candidați potriviți pentru posturile vacante din cadrul companiilor lor. Evenimentul este organizat în scopul creșterii gradului de ocupare a forței de muncă din județul Hunedoara, facilitând interacțiunea directă dintre angajatori și potențialii angajați. Persoanele interesate vor avea acces la informații despre posturile disponibile, condițiile de angajare și oportunitățile de formare profesională. Invităm toți cei interesați – persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, angajatori și parteneri instituționali să participe la acest eveniment”, au transmis reprezentanții AJOFM Hunedoara.
Agenţii economici din judeţ pot depune oferte de locuri de muncă vacante la AJOFM Hunedoara, Deva, Piaţa Unirii, nr. 2, tel. 0254.216.151, e-mail: ajofm.hd@anofm.gov.ro sau la cea mai apropiată agenţie locală pentru ocuparea forţei de muncă.
Actualitate
Universitatea din Petroșani, reprezentată la discuțiile strategice privind viitorul universităților europene

Rectorii consorțiului EURECA-PRO, Peter Moser (Montanuniversität Leoben) și Sorin Mihai Radu (Universitatea din Petroșani), s-au întâlnit recent cu Roxana Mînzatu, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene pentru drepturi sociale și competențe, pentru a dezbate rolul strategic al inițiativei Universităților Europene.
În cadrul discuțiilor, liderii academici și-au exprimat viziunea asupra viitorului universităților europene, punând accent pe necesitatea dezvoltării unor competențe orientate spre viitor și pe consolidarea competitivității Europei printr-o educație superioară de înaltă calitate.
De asemenea, la Forumul General FOREU4ALL, un eveniment dedicat inițiativelor academice europene, au participat și Vanessa Massegg, liderul managementului de proiect EURECA-PRO de la Montanuniversität Leoben, alături de Fabrice Lemoine și Eric Foucher, coordonatori din partea Universității din Lorraine.
Această reuniune subliniază angajamentul Universității din Petroșani în colaborarea internațională și în dezvoltarea unui mediu academic conectat la provocările și oportunitățile educaționale din spațiul european.
FOTO: FACEBOOK UNIVERSITATEA DIN PETROȘANI
- Actualitatecu 2 zile in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Două șoferițe, implicate în două accidente rutiere
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
O hunedoreancă la naționala de handbal
- Actualitatecu 22 de ore in urma
Accident rutier în Orăștie: Trei persoane rănite ușor
- Actualitatecu 3 zile in urma
Numai cu reprezentanți din Valea Jiului. O nouă formulă la conducerea Prefecturii Hunedoara
- Actualitatecu 21 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 3 -7 martie, în județul Hunedoara
- Stiri nationalecu o zi in urma
Restricții de circulație pe Valea Oltului, timp de aproximativ o lună