Actualitate - Eveniment
Peste 5.000 de copii deveni au început, astăzi, cursurile. Autoritățile locale, în control

Peste 5.000 de preșcolari și elevi deveni au început, astăzi, cursurile. Înainte ca școala să înceapă, autoritățile locale s-au asigurat că sunt respectate întru totul măsurile de prevenire a îmbolnăvirilor cu virusul SARS – CoV-2.
Directorii școlilor au dat asigurări au stocuri suficiente de măști de protecție, materiale de curățenie, igienă și dezinfecție pentru copii și personalul didactic, iar distanțarea fizică între elevi în sălile de clasă este asigurată, ca și celelalte reguli impuse pentru protecția copiilor.
Duminică, 7 februarie, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, împreună cu viceprimarul Gabriel Ilieș, cu consilierul local Lucian Mara și cu Marta Mate, inspector școlar general adjunct al ISJ Hunedoara au vizitat câteva școli din oraș și s-au întâlnit cu directorii acestora pentru a se asigura că redeschiderea unităților de învățământ se face în cele mai sigure condiții.
„Ne-am asigurat că sunt respectate toate măsurile prevăzute de Ordinul Comun al Ministerului Educației și al Ministerului Sănătății nr.3235/93 privind măsurile de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. Menținerea unităților școlare deschise reprezintă un efort comun al elevilor, părinților, cadrelor didactice, al administrației școlare și administrației publice locale. Primăria Municipiului Deva și Consiliul Local Deva vor sprijini în continuare unitățile școlare pentru a le asigura elevilor și cadrelor didactice cele mai sigure condiții”, a declarat primarul Florin Oancea.
De astăzi, 1426 de preșcolari și 3822 de elevi din ciclul primar și clasele a VIII-a, a XII-a și a XIII-a din municipiul Deva au revenit la cursuri.
Actualitate
VIDEO: Ninge în Straja

Ninge în stațiunile montane din Valea Jiului.
Avertizare de instabilitate atmosferică și averse însemnate cantitativ. Stațiunile montane din Valea Jiului au fost acoperite de un strat nou de zăpadă, în timp ce meteorologii avertizează asupra instabilității atmosferice accentuate în mai multe regiuni ale țării.
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare COD GALBEN, valabilă astăzi, 31 martie, între orele 13:00 și 23:00, pentru zonele montane și submontane, dar și pentru anumite regiuni din Transilvania, Oltenia, Moldova și Muntenia.
În aceste zone, se vor înregistra averse însemnate cantitativ, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și căderi de măzăriche sau grindină de mici dimensiuni. Cantitățile de apă ar putea depăși local 20-25 l/mp, iar izolat se pot atinge valori de 30-35 l/mp.
Meteorologii subliniază că furtunile sunt fenomene cu caracter local și nu pot fi prognozate cu exactitate în fiecare localitate, însă probabilitatea de manifestare este mai ridicată în regiunile aflate sub incidența avertizării.
Autoritățile recomandă prudență pentru cei care călătoresc în zonele vizate, în special în stațiunile montane, unde condițiile meteo pot influența traficul și siguranța turiștilor.
FOTO: Captură Cabana Edelweiss
Actualitate
Din joacă erau să dea foc unui bloc

Un incendiu s-a produs în această după-amiază într-un bloc din Lupeni.
Două echipaje de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Petroșani (Garda de Intervenție Lupeni) au intervenit, în această după-amiază pentru a gestiona situația de urgență produsă de un incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 1 al unei clădiri de 4 etaje, din Lupeni.
La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta la balconul locuinței, iar 20 de locatari erau ieșiți în afara clădirii, evacuându-se din cauza pericolului posibil pe care-l reprezenta fumul dens degajat în urma incendiului.
Pompierii au intervenit de urgență pentru ca flăcările să nu se extindă la alte încăperi ale apartamentului sau la alte locuințe, au localizat incendiul și apoi l-au lichidat. Nu s-au înregistrat victime, iar după finalizarea misiunii locatarii s-au reîntors în apartamente.
În urma incendiului au ars diferite materiale combustibile aflate depozitate pe balcon, iar cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost jocul copiilor cu focul.
Foto: Arhivă
Actualitate
ISU Hunedoara: Peste 150 de misiuni și intervenții în perioada 28 -30 martie 2025

În weekend-ul care a trecut, pompierii militari din cadrul ISU Hunedoara au participat la 152 de misiuni și intervenții.
Echipajele SMURD au intervenit la 125 cazuri pentru acordarea ajutorului medical de urgență, iar în sprijinul Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara s-a acționat în 14 situații care au necesitat aceste tipuri de misiuni.
În cele 3 zile, pompierii militari de la subunități de intervenție ale ISU Hunedoara au acționat pentru stingerea a 7 incendii, dintre care trei au izbucnit la vegetație uscată.
Dintre incendiile izbucnite la clădiri industriale și case de locuit amintim pe cele produse în zilele de 29 și 30 martie, astfel: sâmbătă, în orașul Petrila, din cauza unui scurtcircuit la instalația electrică a izbucnit un incendiu la o hală unde erau depozitate material textile. Pompierii au lichidat incendiul care s-a manifestat în construcția cu o suprafață de aproximativ 500 metri pătrați.
Duminică dimineața, în satul Vâlcelele Bune din comuna Bretea Română, s-a produs un incendiu la o casă de locuit. În urma fumului dens degajat din cauza arderilor unor materiale din interiorul camerei, o femeie în vârstă de 78 de ani a fost intoxicată și a decedat.
În această perioadă, echipaje de pompieri hunedoreni au participat la 6 intervenții efectuate în sprijinul comunității.
În continuare, salvatorii hunedoreni vor fi la datorie, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical persoanelor aflate în dificultate.
- Actualitatecu 20 de ore in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Podul de acces în Castelul Corvinilor, refăcut. Spectaculosul monument medieval poate fi vizitat din nou
- Actualitatecu 2 zile in urma
“ONE MORE STEP”: Mihai Roșu, tânărul care pornește într-o provocare extremă – 763 de kilometri pe jos, în 14 zile. Va trece și prin Deva
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragic: O femeie a murit intoxicată cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer prins băut la volan, după o urmărire în trafic
- Actualitatecu 2 zile in urma
Succes la scor pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o clădire din Petrila. Pompierii au intervenit cu trei autospeciale
- Actualitatecu 17 ore in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor