
Peste 500 de permise de conducere și tot cam atâtea certificate de înmatriculare au fost emise, în ultima săptămână, de Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV) Hunedoara, potrivit datelor transmise de către Instituția Prefectului – Județul Hunedoara, în subordinea căreia se află acest serviciu.
În vederea obținerii permisului de conducere, pe parcursul săptămânii trecute, la proba teoretică au fost examinate 290 persoane, iar la proba practică 388 persoane.
În același interval, respectiv 24 – 28 octombrie 2022, la Serviciul Public Comunitar de Pașapoarte (SPCP) Hunedoara, au fost preluate peste 300 de cereri pentru eliberarea pașaportului electronic sau a celui simplu temporar și au fost eliberate mai mult de 200 de pașapoarte.
Se caută soluții pentru a facilitatea programarea online a cetățenilor din Valea Jiului

Datele au fost prezentate după ce, astăzi dimineață, a avut loc ședința operativă susținută de prefectul județului Hunedoara, Călin Petru Marian, împreună cu reprezentanții structurilor de specialitate din cadrul Instituției Prefectului – Județul Hunedoara. În cadrul întâlnirii au fost discutate aspecte legate de îmbunătățirea activității fiecărui compartiment de specialitate.
Reprezentanții Instituției Prefectului – Județului au mai transmis că se caută soluții tehnice pentru a facilita programarea în regim online a cetățenilor din Valea Jiului pentru operațiunile desfășurate de cele două servicii publice comunitare: SPCRPCIV Hunedoara, respectiv SPCP Hunedoara.