Actualitate
Piața Cetății, plină de oameni, în prima seară a „Serbărilor Devei”

Piața Cetății, din Deva, a fost plină aseară. Vunk, Carla‘s Dreams și ceilalți artiști invitați să concerteze în prima seară a „Serbărilor Cetății” au făcut show în fața spectatorilor prezenți în număr mare la eveniment.
Prima seară a „Serbărilor Cetății Deva 2023” a adunat un număr mare de oameni care au asistat la spectacolul susținut de artiștii invitați. The Story, Gino & Band, Quas, Vunk și Carla`s Dreams i-au încântat pe cei prezenți.
Distracția va continua și în această seară, când, de la ora 17:30, vor cânta Roxana Olșanschi, Florin Mureșan, Art Adventure, Icar, Devorchestra, iar apoi devenii prezenți vor putea asculta și fredona cele mai iubite piese ale trupei Direcția 5, după care Irina Rimes va susține un concert, urmat de un foc de artificii.
Mâine, iubitorii de folclor sunt invitați la un spectacol, susținut de Ansamblul Folcloric „Silvana” al Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva și invitații: Amalia Otea, Nelu Ban Fîntînă, Cristina Muntean, Cristian Țăran, Nicolae Flaviu Cristea, Cătălin Hașa (Conducerea muzicală: Andrei Crișan. Coregrafia: Andrei Gabor) și îndrăgiții artiști Marius Ciprian Pop și ,,Ceterașii de la Cluj”, Ionuț Fulea și ,,Codru de România”, Cristian Fodor, Mariana Deac și Veta Biriș.
„Sebările Cetății” sunt organizate de Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural ”Drăgan Muntean”, și au loc în fiecare an, la începutul verii.
Actualitate
Ostrov Clopotiva, inclus în Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații și Desecare

Modificările recente aduse Hotărârii Guvernului nr. 988/2022 extind Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii de Irigații și Desecare, incluzând și localitatea Ostrov Clopotiva din județul Hunedoara pe lista proiectelor prioritare. Această inițiativă reprezintă un pas important pentru modernizarea sistemului agricol și creșterea eficienței în utilizarea resurselor de apă.
Investiții în infrastructura agricolă
Lucrările de reabilitare vor fi finanțate conform Legii nr. 269/2015, care aprobă Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 4/2015, și vizează atât amenajările de irigații, cât și infrastructura necesară desecării și drenajului. În acest context, vor fi modernizate:
Stațiile de desecare;
Canalele principale și secundare;
Rețelele electrice și puțurile hidrogeologice.
Impact asupra agriculturii locale
Prin aceste investiții, capacitatea de irigare și drenaj va fi semnificativ îmbunătățită, contribuind la adaptarea agriculturii la schimbările climatice și la dezvoltarea unor practici sustenabile. Fermierii din județul Hunedoara vor avea astfel acces la o infrastructură modernă, menită să optimizeze producția agricolă.
Prin extinderea acestui program, Guvernul României își propune nu doar să modernizeze infrastructura agricolă, ci și să sprijine eficiența utilizării resurselor naturale, într-un context marcat de provocări climatice și economice.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Jiul și-a complicat situația

Divizionara terță de fotbal Jiul Petroșani, care evoluează în seria 8, a jucat primul meci oficial al anului. Acesta a contat pentru etapa a XVI-a, antepenultima a sezonului regular.
Au scăpat victoria
Petroșănenii au jucat, pe teren propriu, cu Unirea Bascov, ambele echipe fiind în lupta pentru play-off, acolo unde merg primele patru clasate. Petroșănenii aveau nevoie de victorie pentru a avea un traseu mai ușor spre play-off, și au condus la pauză cu 1-0, prin reușita lui Andrei Gogescu (12). meciul s-a încheiat, însă, la egalitate, scor 1-1, echipa vizitatoare egalând prin Ionuț Teodorescu (75).
Atenți la jocul rezultatelor
În urma remizei din Vale, dar și a succesului, de acasă, cu 3-2, a celor de la Speed Bradu cu Vulturii Fărcășești, calculele pentru play-off se refac. Astfel, cei de la Bascov (28 de puncte) sunt pe trei și mai au nevoie de un punct pentru a fi în play-off și nu pot fi ajunși de Jiul (locul 6, cu 21 de puncte), iar pe patru și cinci, cu câte 22 de puncte, sunt Bradu și Fărcășești. Pentru a mai avea șanse la primele patru locuri, Jiul trebuie să câștige ultimele două meciuri, acasă, cu penultima clasată, Aro Câmpulung, ieșită din calculele, și afară, la Gilortul Cărbunești (17 puncte), gorjenii având, acum, șanse teoretice de play-off. În plus, ar trebui ca, în penultima rundă, niciuna dintre adversarele Jiului să nu câștige, Speed în deplasarea de la a doua clasată, ACSO Filiași, calificată deja în play-off, iar Vulturii acasă, cu Viitorul Dăești (17 puncte), cu șanse teoretice pentru play-off. Dacă Speed câștigă, atunci totul se termină, pentru că argeșenii vor câștiga, cu 3-0, meciul din ultima rundă cu retrasa Sparta Horezu. Iar în cazul în care înving doar cei de la Vulturii, Jiul ar intra în play-off doar dacă gorjenii nu vor câștiga meciul de pe teren propriu cu cei de la Câmpulung, din ultima etapă. Dacă nu vor ajunge în play-off cei de la Jiul vor juca în play-out și va fi aproape imposibil să retrogradeze.
Actualitate
Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști

Ați văzut-o? O femeie din Hunedoara este căutată de familie și polițiști.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată în această seară, în jurul orei 20:30, de către o femeie din localitate, cu privire la dispariția fiicei sale, Rădos Ioana Nicoleta, în vârstă de 49 de ani.
Din informațiile oferite, aceasta ar fi plecat voluntar de la domiciliu astăzi, în jurul orei 14:30 și nu a mai revenit. La momentul plecării, femeia purta pantaloni de trening gri, pantofi sport albi și o geacă de culoare neagră.
Polițiștii au demarat activități specifice în vederea identificării femeii, care a fost dată în urmărire națională.
Semnalmentele femeii plecate din Hunedoara: constituție medie, înălțime 1,65 m, ochi verzi, pleoape căzute, riduri la nivelul feței, păr brunet, cu lungime mai jos de umeri.
Oricine poate oferi informații despre persoana plecată voluntar, este rugată să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție sau să apeleze numărul unic de urgență 112.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu 3 zile in urma
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lucrările la segmentul lipsă al Autostrăzii A1 Lugoj-Deva avansează în ritm accelerat
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Turbina de aproape 800 de tone a ajuns la Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Deputatul hunedorean Iulius Marian Firczak (U.C.R.R.), din delegația Grupului parlamentar al minorităților naționale, la consultările de la Cotroceni
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Copil de 5 ani din Uricani, răpus de meningită meningococică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Doi bărbați, tată și fiu, din Uricani, arestați preventiv pentru 30 de zile după un scandal într-un restaurant