Connect with us
Data: 24/02/2025
.

Actualitate

Piesa „Fetiţa cu bricheta” se va juca vineri seară la Deva

Publicat

pe

Poftiţi la teatru!

Spectacolul va avea loc de la ora 19:00 şi este o monodramă semnată de Victor Cilincă

Teatru-DevaLocuitorii municipiului Deva şi nu numai, iubitori de teatru, sunt invitaţi vineri seară să urmărească un spectacol extraordinar. Este vorba despre piesa „Fetiţa cu bricheta”, semnată de Victor Cilincă, o monodramă dedicată, în special, tinerilor de toate vârstele, ce se va juca începând cu ora 19:00, pe scena Teatrului de Artă din municipiul reşedinţă de judeţ.

„Fetiţa cu bricheta” e o poveste de viaţă a unei adolescente, Mona, pusă în faţa unei situaţii limită ajungând până la decăderea ei morală. Atât regia, cât şi scenografia îi aparţin lui Dan Mirea, acesta gândind spectacolul în două personaje. Unul dintre ele, cel feminin, este interpretat de o actriţă cu perspective, Andrada Samoilă. Actorul de teatru şi de film, Ionuţ Ghinea, cunoscut publicului din mult premiatul film „După dealuri”, în regia lui Cristian Mungiu, aduce la viaţă celălalt personaj din piesa de teatru.

Spectacolul s-a mai jucat şi pe alte scene din ţarăşi s-a bucurat de un real succes. „Este cea mai plimbată piesă a mea”, declara, la un moment dat, în presă semnatarul piesei, Victor Cilincă.

Un personaj cu o viaţă mizeră

Advertisement

afis-fetitaPe de altă parte, monodramă la care pe care e invitat publicul hunedorean să o urmărească vineri seară a fost inclusă de către regretatul critic Mircea Ghiţulescu în „Istoria literaturii române. Dramaturgia 1900 -2000”, Editura Albatros, 2000. Criticul consemna: „Fetiţa cu chibrituri a lui Andersen a devenit Fetiţa cu brichetă din piesa cu acelaşi titlu. Mona, noua fetiţă cu chibrituri, se maturizează în cinci secvenţe numite de autor “cinci flăcări de brichetă”. Asemenea copiilor nefericiţi ai lui Dickens, personajul trăieşte o viaţă mizerabilă pentru că alcoolismul tatălui şi prostituţia mamei fac ravagii. Scrisă consistent, monodrama oferă un rol substanţial unei actriţe pe cât de puternice, pe atât de fragile”.

Preţul unui bilet la spectacol este de 15 lei, iar pentru elevi şi studenţi de 10 lei.

 

Advertisement

Actualitate

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan

Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.

Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.

Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Petroșani au desfășurat, pe 21 februarie 2025, trei percheziții într-o unitate medicală din Vulcan, într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de fals intelectual. Un medic este suspectat că a întocmit documente false pentru persoane care nu îndeplineau condițiile legale de pensionare, cu scopul de a le facilita obținerea unor drepturi de pensie.

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Petroșani au pus în executare trei mandate de percheziție la o unitate medicală din Vulcan, în urma cărora au fost ridicate mai multe documente medicale.

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.

Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.

Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o  motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.

În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.

În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Fără documente justificative

La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat,  stabilindu-se că are vârsta  de 24 de ani și este din comuna Totești.

Advertisement

Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.

Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Alcoolemie la volan

La data de 23 februarie 2025, în jurul orei  11:10, polițiștii Serviciului Rutier  Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.

În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.

Advertisement

 

Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate