Administratie
Planuri pentru un an mai bun
Investiţiile în infrastructura rutieră şi de utilităţi – prioritare în comuna Râu de Mori
De ani buni lucrurile se „mişcă” bine şi pe un trend ascendent în comuna Râu de Mori. Fiecare ban din bugetul local sau fondurile externe accesate este folosit de edili pentru a îmbunătăţii condiţiile de trai ale locuitorilor. Investiţiile vor continua şi în 2014 şi vizează în special drumurile, reţeaua de alimentare cu apă potabilă, dar şi staţiunea montană Râuşor.
Una dintre cele mai importante investiţii din comuna Râu de Mori vizează modernizarea şi dezvoltarea staţiunii montane Râuşor, care anual atrage câteva mii de turişti. Autorităţile locale au depus un proiect de finanţare în valoare de aproximativ 6,8 milioane de lei pe Programul Operaţional Regional. „Suntem cu proiectul de dezvoltare a infrastructurii din zona Râuşor în fază finală. Problema este că doar 50 la sută din fonduri ne-au fost considerate eligibile, iar diferenţa depăşeşte cu mult posibilităţile noastre financiare. Astfel că am făcut o nouă solicitare la Ministerul Dezvoltării pentru a ne mai scădea din partea de cofinanţare”, susţine primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang (foto medalion).
Alimentarea cu apă, aproape finalizată
Lucrările care vizează un amplu proiect de alimentare cu apă potabilă a satelor Râu de Mori, Clopotiva, Suseni, Ostrovel, Valea Dâljii şi Brazi, au fost demarate anul trecut şi sunt aproape de finalizare. Întreaga investiţie a fost susţinută din fonduri guvernamentale. „Investiţia în alimentarea cu apă potabilă a gospodăriilor din şase sate, o lucrare extrem de importantă pentru comunităţile vizate, este aproape de final. Am fi reuşit să o încheiem la sfârşitul anului trecut dacă nu am fi avut probleme cu sursa de apă care s-a dovedit a fi insuficientă pentru a asigura necesarul de apă pentru toate gospodăriile curpinse în proiect. În această fază suntem nevoiţi să construim un baraj pentru a capta întreg necesarul şi a nu avea probleme pe viitor”, susţine edilul-şef.
Drumuri reabilitate şi şcoală nouă
Pe de altă parte în atenţia administraţiei locale din comuna Râu de Mori se află şi infrastructura rutieră. Astfel, cu finanţare primită prin Grupul de Acţiune Locală – Ţara Haţegului – Ţinutul Pădurenilor va fi reabilitat şi modernizat un drum de interes comunal care va servi ca o centură a satului centru de comună, în special pentru cei ce doresc să ajungă în staţiunea Râuşor. Valoarea investiţiei este de 330.000 de lei, iar finanţarea europeană este de 45.000 de euro, proiectul se află în faza întocmirii documentaţiei de achiziţii publice.
În plus, şcolarii din satul Ostrov vor merge la o şcoală nouă pentru că sediul celei vechi a fost retrocedat. „La Ostrov trebuie să construim o nouă şcoală pentru că fosta şcoală a fost revendicată şi în final retrocedată Bisericii Greco-catolice. Astfel, trebuie să le construim elevilor de acolo un spaţiu propice în care să îşi desfăşoare orele”, a mai spus primarul comunei Râu de Mori, Niculiţă Mang.
În planurile edililor din acest început de an se mai află şi reabilitarea a două uliţe, dar şi extinderea reţelei de canalizare din satul Clopotiva.
Actualitate
Indicatoarele rutiere deteriorate din Deva, înlocuite

În municipiul Deva, indicatoarele rutiere deteriorate sunt înlocuite cu altele noi. Serviciul Public de Întreținere și Gospodărire Municipală (SPIGM) Deva a demarat o acțiune de înlocuire a semnelor de circulație vechi, uzate, care pot reprezenta un pericol în trafic.

Sursa foto: Primăria Deva
„Echipele Serviciului Public de Întreținere și Gospodărire Municipală Deva acționează cu prioritate în zonele cele mai afectate, unde semnele nu mai sunt vizibile din cauza vechimii, a condițiilor meteo extreme, a accidentelor etc. Aceasta este o măsură proactivă pentru prevenirea accidentelor și pentru asigurarea unui trafic rutier și pietonal în condiții de siguranță”, au transmis reprezentanții administrației publice locale.
Autoritățile publice locale, prin serviciile de specialitate, vor asigura o monitorizare constantă a semnelor de circulație, pentru a interveni rapid, în cazul în care acestea vor suferi noi deteriorări.
Administrația publică locală face apel către toți cetățenii, să respecte infrastructura rutieră și să evite orice acte de vandalism. „Semnele de circulație sunt esențiale pentru siguranța noastră, iar orice zgârietură, îndoire sau distrugere a acestora poate pune în pericol viața tuturor participanților la trafic”, au mai transmis reprezentanții Primăriei Deva.
Actualitate
Ședință extraordinară la CJ Hunedoara: Peste 43 de milioane de lei, împărțite primăriilor din județ

Consilierii județeni s-au întrunit, astăzi, în ședință extraordinară, în cadrul căreia s-a aprobat repartizarea către primăriile din județ a sumei de peste 43 de milioane de lei, bani proveniți din taxa pe valoarea adăugată și din impozitul pe venit.
Edilii vor trebui să folosească banii primiți doar pentru cofinanțarea proiectelor de infrastructură și susținerea programelor de dezvoltare.
“Astăzi, în ședință extraordinară, împreună cu colegii consilieri județeni, am aprobat repartizarea către unitățile administrativ-teritoriale din județul Hunedoara a sumei corespunzătoare cotei de 6% din impozitul pe venit, estimat a fi încasat la bugetul de stat pe anul 2025 și care se constituie ca fond aflat la dispoziția CJ Hunedoara. Totodată, am aprobat și estimările pentru anii 2026–2028 din sumele defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale și din cota de 14% din impozitul pe venit, pentru echilibrarea bugetelor locale. În stabilirea alocărilor către primării, am ținut cont de nevoile imediate ale fiecărui UAT în parte și de proiectele pe care le derulează, iar deciziile finale au fost luate în baza consultărilor avute cu toți primarii din județul nostru. Pentru acest an, am avut la dispoziție 43,65 milioane de lei, fonduri destinate exclusiv cofinanțării proiectelor de infrastructură și susținerii programelor de dezvoltare locală”, a declarat Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara.
Cum s-au împărțit banii
Dintre cele 43,65 de milioane de lei, 16, 9 milioane de lei au fost repartizate către primăriile municipiilor din județ, alte 8,8 milioane de lei către administrațiile publice locale ale orașelor, iar 17,9 milioane de lei către primăriile comunelor hunedorene.
Tot în cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobată și repartizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale. “În urma discuțiilor cu primarii, s-a convenit ca bugetul, în valoare de 32,05 milioane de lei, să rămână la dispoziția Consiliului Județean Hunedoara și să fie utilizat pentru lucrări de reparații și întreținere a rețelei de drumuri județene, care este printre cele mai vaste din țară”, a mai declarat Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Actualitate
Hunedoara: „Grădinile” de lângă blocuri – desființate

În municipiul Hunedoara, grădinile amenajate de locatari în jurul blocurilor în care locuiesc, împrejumuite cu garduri și cu tot felul de anexe, sunt desființate.
„„Grădinile” de lângă bloc nu respectă legea. Avem şi noi în oraş câteva cazuri de acest fel. Înţelegem dorinţa locatarilor de a avea un spaţiu verde şi întreţinut lângă bloc, dar este ilegal ca acesta să fie împrejmuit cu garduri şi ocupat cu fel de fel de anexe, ori cu obiecte de mobilier. O astfel de „grădină” este cu atât mai deranjantă când devine şi un generator de mizerie”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Primele amenajări de acest fel, cele din apropierea blocului CM 5 de pe Aleea Oţelarilor, au fost desfiinţate la sfârșitul săptămânii trecute.
Sursa foto: Primăria Hunedoara
Reprezentanții municipalității hunedorene spun că la fel se va proceda şi cu celelalte „grădini”, mai ales cu cele generatoare de mizerie şi disconfort. Aceștia reamintesc că persoanele care fac astfel de împrejmuiri pe domeniul public riscă amenzi de până la 1.200 de lei.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu o zi in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu o zi in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu 3 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu o zi in urma
Transportul agabaritic record a traversat cu succes alte două structuri, în drumul spre Mintia
- Actualitatecu 3 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 3 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei