Connect with us
Data: 20/05/2025
.

Actualitate

Plăți de aproape 40 de milioane de euro efectuate de APIA în județul Hunedoara pentru Campania 2023

Publicat

pe

Aproape 16.000 de fermieri din județul Hunedoara au depus Cererea unică de plată pentru Campania 2023, valoarea totală a plăților efectuate de Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara fiind de peste 198 de milioane de lei, adică aproape 40 de milioane de euro, informează reprezentanții instituției.

În perioada 16 octombrie 2023 – 30 iunie 2024, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara a efectuat, pentru anul de cerere 2023, plăți aferente intervențiilor din sectoarele vegetal și zootehnic, în suma totală 198.540.060,42 lei (39.999.280,18 euro), după cum urmează:

• 103.496.852,52 lei (20.809.661,59 euro) din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA);

• 60.993.313,14 lei (12.323.126,28 euro) din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR);

• 13.302.098,04 lei ( 2.674.594,55 euro) din Buget Naţional (BN);

Advertisement

• 12.099.124,58 lei (2.444.514,58 euro) din cofinanțare de la Bugetul Național (BN1);

• 8.648.672,14 lei ( 1.747.383,18 euro) din Instrumentul de redresare al Uniunii Europene (EURI).

“Reprezentanții Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) – Centrul Județean Hunedoara au depus toate diligențele necesare și au fost mereu alături de fermierii din județul Hunedoara, astfel încât aceștia să întâmpine cât mai puține dificultăți în demersul legal prin care pot beneficia de schemele de plată și măsurile de sprijin derulate de instituția noastră, iar rezultatele reflectă acest lucru. Astfel, la nivelul județului Hunedoara, pentru Campania 2023 a fost depusă Cererea unică de plată de către un număr de 15.938 fermieri”, se arată într-un comunicat dat publicității.

Reprezentanții APIA – Centrul Județean Hunedoara reamintesc faptul că, pentru Campania 2023, plăţile pentru intervențiile finanțate din FEGA și BN se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9735 lei/euro, iar cele din FEADR, BN1 şi EURI se fac în lei, la cursul de schimb valutar de 4,9495 lei/euro.

Pe de altă parte, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură – Centrul Județean Hunedoara îi anunță pe fermieri că, până la data de 15 octombrie 2024, va continua efectuarea plăților aferente Campaniei 2023, concomitent cu celelalte activități desfășurate la nivelul instituției, respectiv realizarea controalelor administrative și începerea controlului pe teren pentru Campania 2024, în vederea atingerii obiectivelor privind acordarea plăților în avans.

Advertisement

“A.P.I.A. îi asigură în continuare pe toți fermierii de sprijin, implicare și atașament în derularea activităților specifice”, mai transmit reprezentanții instituției condusă de directorul general Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara. 

Actualitate

Judoka din Deva, la Balcaniadă

Publicat

pe

Redactat de

Palmaresul secției de judo de la Liceul cu Program Sportiv (LPS) “Cetate” din municipiul Deva s-a îmbogățit cu încă o medalie.

De această dată este vorba de una de bronz, cucerită, în limitele categoriei de sub 60 de kilograme, de către Radu Ștefan Petruse, la recenta finală a Campionatului Național de judo U15 – individual, care s-a desfășurat la Bacău. În urma acestui rezultat, tânărul judoka din Deva a obținut calificarea la Campionatul Balcanic din acest an, care se va desfășura în Muntenegru. Radu Ștefan Petruse este antrenat, la LPS „Cetate” Deva de către profesorul Constantin Vasiliu.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Copaci doborâți de vânt în Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

 

Trei copaci au fost doborâți de vânt în Hunedoara. S-a intervenit pe strada Independenței, strada Victoriei și în Cartierul OM din municipiu.

Reprezentanții Primăriei Hunedoara le-au transmis cetățenilor că, dacă mai există situaţii de acest fel, ele pot fi anunţate la Dispeceratul Poliţiei Locale – 0254.954 (număr scurt cu tarif normal).

Sursa foto: Primăria Hunedoara/Facebook

Județul Hunedoara, alături de majoritatea regiunilor din ţară, se află sub incidența unui Cod galben de vânt puternic. Avertizarea emisă de meteorologi este valabilă până diseară, la ora 21:00.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Argint pentru un luptător din Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Municipiul Călărași a găzduit, recent, finala Campionatului Național de lupte la categoria de vârstă sub 20 de ani.

Printre participanți, la secțiunea de lupte libere, s-au numărat și tineri legitimați la Clubul Sportiv Școlar (CSȘ) din Petroșani. Cel mai bun rezultat l-a obținut Ianis Monete, la categoria de greutate de 57 de kilograme, care a cucerit medalia de argint și titlul de vicecampion național. Tânărul luptător din Valea Jiului, care este medaliat național, tot în această primăvară, și la U17, unde a cucerit bronzul, este pregătit, la CSȘ Petroșani, de către profesorul Gheorghe Răducu.

Citeste mai mult ...

ANUNȚ DE PARTICIPARE

Municipiul Deva invită persoanele fizice și juridice fără scop patrimonial, respectiv asociațiile și fundațiile constituite conform legii, care îndeplinesc condițiile prevăzute de Legea nr. 350/2005, să depună ofertă în scopul atribuirii contractelor de finanțare nerambursabilă, pentru domeniile: sport, cultură, social, tineret și protecția animalelor.

1.Procedura aplicată pentru atribuirea contractelor de finanțare nerambursabilă a proiectelor din domeniile sport, cultură, social, tineret și protecția animalelor pe anul 2025 este prevăzută de art. 6 din Legea nr. 350/2005, privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general.

2.Suma totală alocată de la bugetul local al Muncipiului Deva și aprobată prin HCL nr. 129/26.03.2025 este de 1.000.000 lei, repartizarea acesteia pe domenii fiind următoarea: Sport – 680.000,00 LEI; Cultură – 150.000,00 LEI; Social – 25.000,00 LEI; Tineret – 125.000,00 LEI; Protecția animalelor – 20.000,00 LEI.

3.Durata proiectului: anul 2025, până la data de 29.11.2025.

4.Data limită pentru depunerea propunerilor de proiect: 16.06.2025, ora 12:00.

5.Regulamentul pentru acordarea sprijinului financiar se va obține de la sediul Primăriei municipiului Deva, Centrul de Informare al Cetăţeanului, telefon 0254-218579 sau de pe site-ul instituţiei: https://www.primariadeva.ro/index.php/primaria/finantari_nerambursabile

6.Adresa la care trebuie depuse propunerile de proiect: Primăria Municipiului Deva, Piaţa Unirii, Nr. 4, jud. Hunedoara.

7.Selecția și evaluarea proiectelor în vederea obținerii finanțării nerambursabile se va face de către comisia de evaluare, în perioada 17.06.2025- 25.06.2025.

8.Anunţul de participare a fost publicat în Monitorul Oficial al României – Partea a VI- a, nr. 85/15.05.2025

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate