Connect with us
Data: 08/01/2025
.

Actualitate

Ploile au decimat albinele și implicit producția de miere

Publicat

pe

Apicultorii trăiesc din ce au recoltat anul trecut. Albinele s-au comportat ca pe timpul iernii în această primăvară extrem de ploioasă și, dacă trag linie și fac bilanțul, acesta este, cel puțin până acum, îngrijorător. Asta, spun ei, chiar dacă ploile se opresc și vine canicula, tot nu e bine.

20160616_102038Albinele au fost pur și simplu năucite de vremea neobișnuit de rece și ploioasă. Nu au avut timp de cules, au amestecat mierea cu polenul, au găsit pomi fără flori și poate acum, când dă floarea la tei în zona de munte, să reușească să facă ceva. Pierderile apicultorilor sunt, însă, semnificative. „90 la sută sunt pierderile noastre. Au fost foarte multe ploi, albinele nu au ieșit afară, nu au făcut polenizarea, nectar nu am avut. Din Gorj le-am adus la Ponor în Hunedoara, unde suntem toți apicultorii, dar așteptăm să vină soarele, să se întâmple ceva”, ne spune Floarea Calo, apicultor din Petroșani, care are un chioșc în piața centrală.

Nu numai că au pierderi din cauza vremii nefavorabile, dar apicultorii spun că vând și acum la prețurile de anul trecut. Dar ca acum, parcă nu a fost nicicând. „Așa slab nu a mai fost. De când ne ocupăm cu stupăritul, așa an slab nu am mai avut. Parcă prin 2014 a mai fost, dar nu ca acum. Scot 10 la sută față de anul trecut”, a mai spus doamna Floarea.

Stupii au fost mutați spre zonele în care acum ar urma să înflorească teii. Asta pentru că la munte încă nu s-a produs acest fenomen din cauza vremii reci. Abia apoi, vor vedea ce va ieși. Asta, dacă nu va fi caniculă, pentru că albinele ar avea și atunci de suferit. „Ar fi o problemă și cu canicula, pentru că soarele fierbinte, usucă polenul. Când e ploaie, e ploaie, când e soarele puternic iar nu e bine, dar sperăm că va fi mai bine. Până acum, însă, e rău”, afirmă femeia.

Apicultorii vin zilnic cu miere în piață, însă, vânzările se înscriu în graficul normal. Cu toate acestea, se observă ușor diferența dintre mierea din acest an și cea de anul trecut, când albinele nu au fost atât de stresate.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

O tânără de 24 de ani, dată dispărută, după ce a plecat de acasă, din Sântămăria -Orlea

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei tinere, în vârstă de 24 de ani, plecată de la domiciliul său, din comuna hunedoreană Sântămăria -Orlea.

Oamenii legii au fost sesizați de concubinul tinerei care le-a spus că aceasta ar fi plecat de acasă, în urmă cu două zile.

„Poliția Orașului Hațeg a fost sesizată, în data de 08 ianuarie a.c., de un bărbat în vârstă de 46 de ani despre faptul că Muntean Roxana -Lăcrămioara  (foto), concubina sa, a plecat de acasă. În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că femeia de 24 de ani ar fi plecat de la domiciliul său din comuna Sântămăria-Orlea în data de 06 ianuarie a.c., în jurul orei 13:00. La momentul plecării, aceasta purta o geacă de culoare argintiu-verde, blugi de culoare neagră, ghete de culoare neagră. În continuare se fac cercetări și verificări în vederea stabilirii tuturor datelor necesare identificării acesteia”, a transmis Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Semnalmente

Tânăra dată dispărută are o înălțime de 1,60 m, o greutate de aproximativ 46 kg, păr brunet, lung, ochi căprui.

Advertisement

Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii dispărute, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Alocațiile de stat pentru copii intră, joi, în conturi

Publicat

pe

Redactat de

Alocațiile de stat pentru copii intră, mâine, în conturi.

„Sumele aferente lunii decembrie 2024, reprezentând: alocația de stat pentru copii; indemnizația de creștere a copilului; stimulentul de inserție; indemnizația de acomodare, au fost decontate. Mâine, 09. 01.2025, toți beneficiarii, cu încasarea în conturi a acestor prestații sociale, din județul Hunedoara, vor avea banii în bănci”, au informat reprezentanții Agenției Județene pentru Plăți și și Inspecție Socială (AJPIS) Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Plata pensiilor, decalată. Banii ajung la pensionari mai târziu decât de obicei

Publicat

pe

Redactat de

Pensii

Distribuirea pensiilor a fost decalată cu câteva zile, ca urmare a sărbătorilor de iarnă. Atât salariații Poștei Române, cât și cei ai Casei Naționale de Pensii Publice au beneficiat de zile libere, conform legislației. Din această cauză, pensiile pentru luna ianuarie vor ajunge la pensionari cu câteva zile întârziere.

Sumele necesare pentru plata pensiilor au fost virate către Poșta Română abia pe 3 ianuarie, iar distribuirea va începe de vineri, 10 ianuarie.

Potrivit unui document oficial, trimis de Poșta Română către oficiile județene, prezentat de newsweek.ro, achitarea drepturilor se va face la domiciliu în perioada de 10-22 ianuarie 2025, iar la ghișeu până pe 27 ianuarie.

În mod normal, plata pensiilor prin Poșta Română se face începând cu prima zi a fiecărei luni și durează două săptămâni. Plata pensiilor prin conturi curente sau conturi de card se face „în data de 12 a fiecărei luni, dar nu mai târziu de data de 13 a fiecărei luni”.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate