Connect with us
Data: 19/12/2024
.

Actualitate

Poftiți la „Atelierul de hârtie”, cu meșterul Răzvan Supuran, la Brad!

Publicat

pe

Un atelier de creație, în care se vor putea realiza adevărate opere de artă din hârtie și nu numai, va fi deschis, începând de mâine, 13 iulie, la Brad. Cei curioși să pătrundă în tainele unui meșteșug vechi de 200 de ani vor primi „lecții” chiar de la hârtierul Muzeului Țăranului Român (MȚR) din București. Artistul Răzvan Supuran, căci despre acesta este vorba, îi va învăța pe doritori cum se poate folosi maculatura în mod creativ. „Atelierul de hârtie”, așa cum este intitulat acesta, va fi amenajat la Muzeul de Istorie locală și Etnografie, lângă biserica mare, din Brad.

„Atelierul de hartie” îşi propune să ofere celor interesați informații și exemple despre modul cum pot fi reciclate, într-un mod plăcut şi cu folos, deşeurile de hârtie. Totodată, participanții vor fi ajutați să câștige noi deprinderi, abilităţi, să dobândească noi cunoştinţe şi, de ce nu, să se distreze învăţând lucruri noi.

Fost jurnalist, ajuns un adevărat meșter hârtier

Cel care va fi alături de doritori și le va arăta ce poți face cu hârtia veche și, mai ales, cum o poți folosi într-un mod creativ, este hunedoreanul Răzvan Supuran, meşter hârtier la Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti. Artistul, originar din Brad, este un fost știrist care a preferat să renunțe la jurnalism pentru o meserie meticuloasă, dar mai frumoasă pentru el. De câțiva ani, dă viață hârtiei moarte”, pe care o poate transforma în obiecte personalizate. El revine acum în orașul său natal, Brad, pentru a le dezvălui copiilor și tinerilor interesați o parte din secretele sale. Cei care vor trece pragul „Atelierului de hartie” de la Brad vor putea afla, de la Răzvan Supuran, cum să realizeze hârtie manuală din deşeuri, dar și să execute tipărirea şi legarea manuală a cărţilor.

Deschis toată vacanța de vară

Advertisement

Cursurile vor fi la nivel de începător, astfel că, la ele vor putea participa copii între 5 şi 18 ani, chiar împreună cu părinţii. Confecţionarea hârtiei va continua cu incursiuni în lumea tiparului manual, finalizându-se cu o carte-obiect, iar treptat vor fi introduse elemente noi, astfel încât în componenţa hârtiei vor intra rând pe rând fire de iarbă, flori, seminţe, cafea, condimente, nisip, etc.

Atelierul de creație va fi deschis pe întreaga perioadă a vacanței de vară, activitățile propriu-zise în cadrul acestuia desfășurându-se în fiecare miercuri, între orele 09:00 și 12:00. Cursurile sunt gratuite.

Această activitate este organizată de Muzeul Civilizației Dacice și Romane (MCDR) din Deva, prin intermediul muzeului brădean și cu sprijinul Consiliului Județean (CJ) Hunedoara.

Advertisement

Actualitate

Programul transportului public local din Deva, în perioada de Crăciun și Anul Nou

Publicat

pe

Redactat de

Societatea de Transport Public Local Deva SRL anunță programul după care vor circula mijloacele de transport în comun din municipiul Deva, în perioada 24-26 decembrie 2024 și 31 decembrie 2024-2 ianuarie 2025.

Autobuzele și microbuzele societății de transport public vor circula după următorul orar:

• Marți, 24 decembrie 2024 – Se va circula normal pe toate traseele, până la ora 19:00

• Miercuri, 25 decembrie 2024 – Nu se circulă pe niciun traseu

• Joi, 26 decembrie 2024 – Se circulă după programul unei zile de duminică pe toate traseele, între orele 8:00-22:00, din 30 în 30 de minute

Advertisement

• Marți, 31 decembrie 2024 – Se va circula normal pe toate traseele, până la ora 19:00

• Miercuri, 1 ianuarie 2025 – Nu se circulă pe niciun traseu

• Joi, 2 ianuarie 2025 – Se circulă după programul unei zile de duminică pe toate traseele, între orele 8:00-22:00, din 30 în 30 de minute

Începând de vineri, 3 ianuarie 2025, mașinile Societății de Transport Public Local Deva SRL vor circula după programul normal pe toate traseele.

În zilele de 6 și 7 ianuarie 2025, se va circula după programul unei zile de sâmbătă pe toate traseele.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Competiții de sală organizate de AJF Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Asociația Județeană de Fotbal (AJF) Hunedoara organizează, în această perioadă, mai multe competiții de sală. Acestea sunt adresate juniorilor, de la U8 până la U13, echipelor de old-boys, dar și fotbalistelor.

Cupa Moș Crăciun

Una dintre cele mai așteptate competiții a fost o nouă ediție de la Cupa “Moș Crăciun”, organizată de AJF Hunedoara în colaborare cu Facultatea de Inginerie Hunedoara, FC Corvinul 1921 Hunedoara, CSC Sântămăria Orlea, ACS Școla de Fotbal „Damian Militaru” Petroșani și CSM Jiul Petroșani. Aceasta, aflată în plină desfășurare, se dispută în trei locații și pe șase categorii de vârstă. S-au jucat, deja, în două dintre locații, la Sântămăria Orlea și la Hunedoara, iar ultimul turneu va avea loc, la sfârșitul acestei săptămâni, la Petroșani. „La Sântămăria Orlea a debutat ediția din acest an a Cupei “Moș Crăciun cu meciurile pentru juniorii U13 și U12. Zâmbetele, bucuria, momentele de fair-play și pasiunea s-au regăsit pe teren la aceste prime jocuri! Au urmat, apoi, întâlnirile din cadrul competiției pentru categoriile de vârstă U11 și U8, care s-au desfășurat la sala de sport a Facultății de Inginerie din Hunedoara. Peste 200 de copii s-au bucurat de magia fotbalului, într-o atmosferă plină de energie și entuziasm. Mulțumim Facultății de Inginerie din Hunedoara pentru sprijinul acordat în organizarea acestei etape a Cupei “Moș Crăciun”. Credem cu tărie că fotbalul și educația merg mână-n mână, iar astfel de inițiative contribuie la formarea unor generații puternice și unite. Ultima etapă din cadrul Cupei „Moș Crăciun”, cea dedicată juniorilor U10 și U9, se va disputa sâmbătă, 21 decembrie, începând cu ora 9:00, la sala de sport a Colegiului Economic „Hermes” din Petroșani. Vă așteptăm să susțineți micii campioni”, au transmis cei de la AJF Hunedoara. Tebuie menționat că, în conformitate cu regulamentele în vigoare, rezultatele din întrecerile juniorilor U13 și mai mici nu se contabilizează, principalul obiectiv al acestor competiții fiind promovarea fotbalului în rândul copiilor.

Turnee de old-boys și de fotbal feminin

Așa cum arătam și mai sus, în această perioadă au fost organizate și alte turnee de sală, fiind vorba despre unul de fotbal feminin și unul de old-boys. „La Sântămăria Orlea și Hațeg, s-a desfășurat ”Turneul de Iarnă” la old-boys și la fotbal feminin, un eveniment plin de emoție, fair-play și amintiri de neuitat! Chiar dacă este vorba de competiții amicale, au fost întocmite și ierarhii. Astfel, CFR Simeria a fost marea câștigătoare, adjudecându-și trofeele la ambele categorii. La feminin, locul 2 a fost ocupat de ACS Mardare, iar la old-boys, de către ACS West Deva. La categoria fotbal feminin au mai participat: CSC Sântămăria Orlea, Minerul Lupeni, Mureșul Ilia și Retezatul Hațeg, iar la old-boys: Hidroserv Hațeg, Masters Sports, Ponorul Vața, Zarandul Crișcior, Vulturii Văii Jiului și Narcisa Sălașu de Sus. Turneul s-a încheiat cu binecunoscuta „repriză a 3-a”, un moment de socializare și de rememorare a clipelor frumoase din tinerețe. Felicitări tuturor echipelor participante”, au anunțat cei de la AJF Hunedoara.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Revelion în aer liber. Antonia și alți artiști vor concerta, în noaptea dintre ani, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Locuitorii municipiului Devei sunt invitați să sărbătorească Revelionul în Piața Unirii, din centrul istoric al orașului. Reprezentanții administrației publice locale au făcut public programul cu artiștii care vor urca pe scenă, în noaptea dintre ani.

 

Spectacolul va începe la ora 21:30, în Piața Unirii, din centrul istoric al municipiului Deva. „Scena va vibra sub ritmurile trupelor „The Story”, „Vremuri” și „Quas” și a artiștilor locali, care vor încălzi atmosfera pentru marele moment al nopții: concertul live al Antoniei! După focurile de artificii de la miezul nopții, artista promite cu un show incendiar, plin de energie, garantând o noapte de neuitat”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Petrecerea va continua și în seara primei zile a noului an. Astfel, pe 1 ianuarie 2025, de la ora 18:00, va avea loc un concert special al trupei ,,Pragu’ de sus”, alături de invitații Mihaela Oprea, Luca Bârcean, Iulia Demea, Timea Krizbai și DJ Florea. “Veniți să sărbătorim împreună noaptea dintre ani, să dansăm, să cântăm și să dăm startul unui An Nou plin de energie pozitivă!”, au mai transmis reprezentanții Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate