Connect with us
Data: 18/04/2025
.

Actualitate

Polițiștii hunedoreni – activități de prevenire în școli

Publicat

pe

Siguranța școlară rămâne o prioritate pentru polițiștii hunedoreni. Aceștia au fost zilnic prezenți, încă de la debutul anului școlar, în unitățile de învățământ și în zona adiacentă acestora de pe raza județului, prin activitățile desfășurate fiind alături de elevi și profesori cu scopul prevenirii și combaterii faptelor antisociale care ar putea perturba procesul de învățământ.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, de la începutul anului școlar, polițiștii hunedoreni au desfășurat peste 100 de activități preventive în cadrul orelor de curs, ocazie cu care au fost abordate teme precum: prevenirea infracțiunilor comise cu violență, prevenirea și combaterea fenomenului de bullying/cyberbullying, prevenirea consumului de substanțe interzise, prevenirea faptelor de port fără drept de obiecte periculoase, prevenirea victimizării minorilor, siguranța online, respectarea regimului circulației rutiere și altele. „Dintre acestea, peste 30 de astfel de activități au fost organizate și desfășurate de polițiștii Biroului Siguranța Școlară, atât independent, cât și împreună cu reprezentanți ai Inspectoratului Județean de Jandarmi Hunedoara și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara. Până în prezent, mesajele preventive transmise de polițiștii de siguranță școlară au ajuns deja la peste 700 de elevi și preșcolari”, a declarat comisar șef de poliție Bogdan Nițu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Campania anti-bullying „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția”

Campania națională ,,Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția” este implementată și în județul Hunedoara, activitățile din campanie urmând a se desfășura pe tot parcursul anului școlar. „În aceste activități sunt cooptate mai multe instituții județene cu atribuții privind siguranța școlară, pentru ca mesajele transmise să fie cât mai cuprinzătoare și să vizeze mai multe domenii de interes în prevenirea delincvenței juvenile și a victimizării minorilor. Totodată, parteneri în această campanie sunt și Asociația Județeană a Părinților Hunedoara și Consiliul Județean al Elevilor Hunedoara. În cadrul campaniei vor fi organizate și evenimente, în orașele importante de la nivelul județului, în scopul conștientizării părinților, cadrelor didactice, elevilor, precum și la nivel de societate, cu privire la necesitatea asigurării unui climat optim de siguranță în mediul școlar, prin prevenirea victimizării minorilor, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile și/sau infracționalității în mediul școlar și a traficului și consumului de droguri. Totodată activitățile din campanie subliniază importanța, mecanismul și beneficiile semnalării/sesizării faptelor antisociale săvârșite în unitățile de învățământ”, a afirmat comisar de poliție Corina Sicoe, șef Biroul Siguranță Școlară din cadrul IPJ Hunedoara.

Campania județeană ,,Alege LIBERTATEA!”, din octombrie

Advertisement

Începând cu luna octombrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară lansează Campania județeană ,,Alege LIBERTATEA!”, al cărei scop îl reprezintă conştientizarea şi prevenirea traficului şi consumului de droguri/alte substanțe cu efect psihoactiv, dezvoltarea abilităților de luare a deciziilor sănătoase și creșterea capacității de a aborda situaţiile conflictuale. Grupul țintă sunt elevii claselor V-XII (12-18 ani), iar activitățile preventive se vor desfășura în cât mai multe unităţi de învăţământ preuniversitar din judeţul Hunedoara.

Polițiștii hunedoreni reamintesc că, începând din acest an școlar, a fost operaționalizat canalul de informare www.sigurantascolara.ro, în care sunt prezentate informații și recomandări ale instituțiilor responsabile pentru crearea unui climat de siguranță școlară optim, modurile de acțiune, procedurile și legislația incidentă domeniului siguranța școlară, campanii/programe/proiecte de prevenire derulate la nivelul unităților de învățământ și lecții de informare și prevenire, pe diferite teme și cicluri de învățământ, precum și datele de contact ale tuturor entităților naționale și locale cu responsabilități în acest domeniu.

Actualitate

FOTO: Accident pe A1. Un autoturism a intrat în parapet

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier, soldat cu două persoane rănite, s-a produs, în această seară, pe Autostrada A1, pe teritoriul județului Alba, dar în zona de intervenție a Detașamentului Orăștie.

Pentru gestionarea situației de urgență creată în urma accidentului, la fața locului au acționat: un echipaj de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Orăștie, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, dar și un echipaj de pompieri din Sebeș, județul Alba.

La locul producerii evenimentului rutier, echipajele au constatat că un autoturism, în care se aflau 2 persoane, a intrat în coliziune cu parapetul care desparte cele două sensuri de mers.

În autovehiculul implicat în accident se aflau 2 persoane, ambii fiind găsiți în afara autoturismului, conștienți și cooperanți.

Pentru ambii ocupanți ai autovehiculului a fost necesară acordarea primului ajutor medical, ulterior aceștia au refuzat transportul la o unitate spitalicească.

Circulația auto pe autostrada A1 a fost restricționată, circulându-se doar pe banda de urgență a sensului de mers Orăștie-Sebeș. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, dar și curățarea carosabilului.

Advertisement

FOTO: ISU Hunedoara

 

Citeste mai mult ...

Actualitate

FOTO: Accident pe DN 66, în municipiul Petroșani

Publicat

pe

Redactat de

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în Petroșani, în cartierul „Aeroport”, pe Drumul Național 66,

La evenimentul rutier, care s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, pompierii Detașamentului Petroșani au acționat de urgență cu un echipaj de intervenție și cu unul medical SMURD.

În urma impactului, o femeie și un bărbat, conducătorii auto ai celor două autovehicule în care nu se mai aflau alți pasageri, au avut nevoie de primul ajutor medical de urgență.

Ulterior, ambele persoane rănite au fost transportate de către ambulanțele SMURD și SAJ, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.

După transportul celor doi conducători auto la unitatea medicală, pompierii petroșeneni au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații și au acționat și pentru curățarea carosabilului pe suprafața căruia, în urma coliziunii, s-au scurs lichide inflamabile.

FOTO: ISU HUNEDOARA

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Victorie la scor pentru Corvinul

Publicat

pe

Redactat de

 

 

Într-un meci contând pentru etapa a IV-a a play-out-ului din Liga 2, grupa a, Corvinul Hunedoara a întâlnit, pe teren propriu, pe Metalul Buzău. Pentru corviniști, care sunt, practic, în vacanță, meciul a însemnat o nouă victorie la scor.

5-0 cu Metalul Buzău

Hunedorenii au deschis relativ repede scorul, în minutul 14, prin Lehaire, care a înscris, din apropiere, cu latul, fructificând o centrare a lui Bradu. Scorul se dublează în minutul 39, după o acțiune identică, pe post de servant fiind Pârvulescu, iar pe cel de finalizator Albino, și Corvinul intră la cabine cu 2-0.  Mitanul secund începe perfect pentru trupa lui Florin Maxim, iar Pîrvulescu, pe contraatac, la o fază la care au mai contribuit Neacșa și Grigore, face ca tabela să arate scor de neprezentare. În minutul 77 corviniștii își măresc avantajul, prin reușita lui Gîrbiță, din marginea careului mic, după o angajare a lui Lehaire. Scorul final, de 5-0 pentru Corvinul a fost stabilit în minutul 80, de către Câmpan, din 5 metri, care a reluat în plasă după o transversală a lui Cărăuș. După acest succes, Corvinul continuă să conducă grupa, cu 38 de puncte, iar cei de la Buzău sunt pe trei, cu 29 de puncte și, în ciuda eșecului de la Hunedoara, au scăpat de emoții, fiind favorizați de alte rezultate. În rest, pe doi este FCU Craiova, care a învins, acasă, cu 4-0, pe a patra clasată, Unirea Ungheni, care are 29 de puncte, și aceste două echipe nemaiavând griji cu retrogradarea. Pe cinci, și cu un final de sezon fără griji, este FC Bihor, cu 26 de puncte, după remiza, 1-1, de pe terenul penultimei clasate, CSM Focșani (18 puncte), care va lupta cu “lanterna roșie”, CSC Dumbrăvița (15 puncte), care a stat în această rundă, pentru evitarea retrogradării directe. Etapa viitoare, penultima, una în care stă Ungheniul, Corvinul joacă la Oradea, cu FC Bihor, Buzăul primește vizita Craiovei, iar Dumbrăvița primește vizita Focșaniului, în derby-ul suferinței. Va retrograda direct ultima clasată, iar penultima va juca un baraj de menținere în Liga 2 cu ocupanta poziției similare din grupa B.

Advertisement

Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara

Citeste mai mult ...

ANGAJARE

Alpaccess angajeaza schelari in Deva. Oferim: contract pe durata nedeterminata, tichete de masa. Relatii la telefon: 0752.421.764.

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate