Connect with us
Data: 13/02/2025
.

Actualitate

Poliţiştii hunedoreni, alături de elevi, şi pe timpul vacanţei de vară

Publicat

pe

În perioada următoare, polițiștii hunedoreni vor desfășura o serie de activități preventive în taberele școlare din județul Hunedoara, precum și în zonele de agrement intens frecventate de copii (parcuri, ștranduri etc.), pentru a se asigura că micuții au parte de o vacanță de nota 10. Deoarece perioada estivală înseamnă de multe ori pentru cei mici petrecerea unei perioade mai mari de timp fără supraveghere sau deplasarea în zone de agrement, ori în mediul rural, polițiștii hunedoreni doresc să transmită un set de sfaturi preventive destinate creşterii gradului de siguranţă al elevilor în perioada vacanţei de vară. Astfel, atunci când își petrec timpul liber nesupravegheați în parcuri, locuri de joacă, părinții sunt sfătuiți să le spună copiilor să nu intre în vorbă cu persoane necunoscute şi să nu le însoţească, indiferent de motivul invocat. Dacă sunt opriți de persoane necunoscute, să se îndepărteze de ele şi să ceară ajutorul cuiva cunoscut. Atunci când merg cu bicicleta, rolele, trotineta etc., să folosească zonele special amenajate în acest scop şi să fie atenți la intersecțiile cu drumurile destinate circulației auto, pentru a evita accidentele. Să nu poarte bijuterii sau obiecte de valoare asupra lor, ca să nu devină ţinta hoţilor. Să nu se implice în certuri sau altercații, să nu se lase influenţaţi de ceilalţi, să nu fie agresivi în comportament şi vocabular. Atunci când se află în excursii sau tabere școlare să respecte programul grupului și să nu se aventureze singuri în alte activități decât cele stabilite de și desfășurate împreună cu profesorii-supraveghetori. De asemenea, să aibă grijă de obiectele valoroase pe care le au asupra lor sau să le încredințeze supraveghetorilor. Să respecte regulile de circulație atunci când se deplasează cu grupul: să circule doar pe trotuare și să traverseze strada doar prin locurile special amenajate.

Advertisement

Actualitate

Juniorii de la West Deva continuă în Cupă

Publicat

pe

Redactat de

Se cunosc echipele calificate în sferturile de finală ale Cupei României la futsal pentru juniori U19.

După un tur preliminar, în care CSM Ploiești a învins, pe teren propriu, cu 7-4, pe Inter Gheorgheni, s-au jucat optimile. În ultimul meci programat în această fază a competiției a jucat ACS West Deva, pe terenul celor de la Clujana Cluj. După un meci echilibrat, devenii au obținut o victorie muncită, dar meritată, impunându-se cu scorul de 6-5 (2-2) și s-au calificat în sferturi. În celelalte meciuri rezultatele înregistrate au fost Fortius Buzău – Sepsi Sfântu Gheorghe 4-12, Real Craiova – Șoimii Șimand 0-2, Viitorul Dărăbani – CNNG Fălticeni 7-11, Ceahlăul Piatra Neamț – Mausoleul Mărășești 13-2, Luceafărul Buzău – United Galați 2-18, Kereszthegy Remetea – FK Odorehei 3-7 și CSM Târgu Mureș – CSM Ploiești 12-2. Și în sferturi se va juca într-o singură manșă, tragerea la sorți urmând a avea loc în curând.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Bărbat rătăcit, salvat de polițiștii din Geoagiu, în timpul nopții trecute. Era la un pas de a intra în șoc hipotermic

Publicat

pe

Redactat de

Un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din orașul Abrud, județul Alba, a fost salvat, noaptea trecută, de polițiștii Stațiunii Geoagiu. Acesta a fost găsit după miezul nopții, în jurul orei 01:30, pe raza satului Gelmar. Din cauza temperaturilor negative de afară, era la un pas de a suferi un șoc hipotermic.

Echipajul de intervenție, care patrula în zonă a observat că bărbatul se deplasa pe jos și părea dezorientat. Întrebat despre prezența sa la acea oră târzie, acesta a explicat că fusese externat dintr-un spital din Alba Iulia și încerca să ajungă acasă, însă s-a rătăcit pe drum.

Polițiștii i-au oferit ajutor imediat, iar dat fiind faptul că, în momentul depistării acesta prezenta semne de hipotermie din cauza temperaturii scăzute, a fost solicitat un echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate, bărbatul fiind transportat la U.P.U. Orăștie. Polițiștii s-au asigurat că bărbatul se află în afara oricărui pericol, după care au luat legătura cu Poliția Orașului Abrud, în vederea informării aparținătorilor bărbatului cu privire la găsirea acestuia”, a declarat comisar șef Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii le recomandă cetățenilor să evite deplasările lungi pe jos, mai ales pe timp de noapte și în condițiile unor temperaturi scăzute, și să solicite ajutor dacă se află în dificultate.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Ministerul Culturii a demarat inventarierea patrimoniului cultural național mobil

Publicat

pe

Redactat de

Ministerul Culturii anunță inițierea procesului de inventariere a patrimoniului cultural național mobil, printr-o amplă acțiune de verificare a modului în care obiectele de patrimoniu sunt reflectate în evidențele instituțiilor muzeale din subordinea sa.

În acest scop, a fost constituită Comisia de inventariere a modului în care este reflectat patrimoniul cultural național mobil în inventarele instituțiilor muzeale, având ca obiectiv principal corelarea evidenței scriptice cu situația fizică a bunurilor culturale deținute. Fiecare instituție muzeală din subordinea Ministerului Culturii a înființat o comisie mixtă, integrată în comisia de inventariere.

Inventarierea a început deja la Muzeul Național de Istorie a României, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Național de Artă Contemporană al României, toate situate în București, și va continua apoi în toate instituțiile muzeale din subordine. Aceste verificări reprezintă un pas important în consolidarea integrității și transparenței procesului de administrare a patrimoniului cultural național.

Ministerul Culturii reafirmă angajamentul său de a proteja și valorifica patrimoniul cultural național, asigurând o gestiune eficientă și responsabilă a bunurilor de importanță istorică și artistică.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate