Connect with us
Data: 10/02/2025
.

Actualitate - Eveniment

Pompierii au scos ieri apa din curţile oamenilor din satul Popeşti

Publicat

pe

Pentru a patra zi consecutiv,

Locuitorii din satul Popeşti, comuna Cârjiţi, de lângă Deva, resimt şi acum efectele furtunii puternice care s-a abătut luni seară asupra localităţii lor, dar şi a reşedinţei de judeţ. Torenţii scurşi de pe versanţi, formaţi din cauza căderilor impresionante de precipitaţii într-un interval de timp redus pe o suprafaţă restrânsă, au afectat mai multe case şi fântâni din Popeşti. În sprijinul oamenilor au sărit pompierii care, ieri, pentru a patra zi consecutiv au intervenit cu motopompe de mare putere pentru evacuarea apei din pivniţe şi fântâni.

Reamintim că, o furtună puternică a lovit luni seară municipiului Deva  şi localităţile învecinate. A turnat cu „găleata”, iar în oraş sistemul de canalizare nu a mai făcut faţă şi apa s-a revărsat pe şosea, mai multe străzi fiind inundate. În satul Popeşti, torenţii scurşi de pe versanţi au pătruns în şapte curţi, iar la Primăria Cârjiţi, de care aparţine satul, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Hunedoara, maiorul Viorel Demean, a dispus efectuarea unei verificări, întrucât edilii nu erau de găsit, deşi era emisă în regim de urgenţă o avertizare de tip cod portocaliu. Conform acestuia, edilii comunei nu ar fi asigurat permanenţa la sediul primăriei şi nici nu au pregătit intervenţia în contextul ploilor torenţiale. Pentru nerespectarea acestor prevederi legale, primarul comunei Cârjiţi, Daniela Adam, a fost sancţionat contravenţional.

 

Actualitate

Gașca Zurli vine la Deva cu spectacolul, în premieră, „Dragă, mami!”

Publicat

pe

Redactat de

Una dintre cele mai îndrăgite trupe din România – Gașca Zurli, vine la Deva cu un spectacol dedicat iubirii nemărginite dintre copii și mame. Spectacolul „Dragă, mami!” va avea loc pe 15 martie 2025, la ora 10:00, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva.

“„Dragă, mami!” este un spectacol plin de magie, cântece vesele și momente de sensibilitate, în care micuții își exprimă recunoștința față de cele mai importante ființe din viața lor. Acesta este un cadou special oferit de Gașca Zurli, o trupă care de 18 ani aduce zâmbete pe chipurile copiilor și ale părinților. În cadrul spectacolului, copiii și Personajele Zurli vor pune într-o felicitare toată dragostea lor pentru Tanti Prezentatoarea, iar Tura Vura va aduce o felicitare cu totul specială. Vă invităm să descoperiți întreaga poveste, plină de veselie, interactivitate și magie, într-un spectacol unic, dedicat mămicilor din întreaga țară”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Mirela Retegan, fondatoarea Zurli, își împărtășește cu drag gândurile: „Eu nu sunt o simplă mamă. Eu sunt Mama Mayei. Maya nu e un simplu copil. Maya e Copilul meu. Așa simte fiecare mamă pentru copilul ei, așa simt și copiii. Pentru fiecare copil, mama lui e MAMA LUI! Asta am în minte când scriu un cântec sau gândesc un spectacol. Le invit pe mame să vină alături de cei mici și să cânte împreună: «Te iubesc, mami, te iubesc, mami, din toată inimioara mea!»”

Biletele la spectacol sunt disponibile pe site-ul zurli.ro și pe platforma entertix ( https://www.entertix.ro/bilete/26506/deva-draga-mami-zurli-15-martie-2025-centrul-cultural-dragan-muntean-deva.html ).

Citeste mai mult ...

Actualitate

Concert caritabil: ,,Despre Dragoste și nu numai…” – o seară dedicată solidarității și muzicii, la Deva

Publicat

pe

Redactat de

Sala Mare a Centrului Cultural “Drăgan Muntean” din Deva va găzdui în data de 23 februarie 2025, începând cu ora 18:00, un concert caritabil.

Intitulat „Despre Dragoste și nu numai…”, concertul este organizat de Episcopia Devei și Hunedoarei, în parteneriat cu Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”.

Evenimentul va fi susținut de părintele Radu Trifon, consilier cultural al Episcopiei Devei și Hunedoarei, alături de invitații săi, Ioan și Filip Trifon, Alin Gheju și Alex Bari. “Pe parcursul serii, publicul va fi răsfățat cu o selecție de cântece din repertoriul românesc și internațional, iar versurile și melodiile vor reflecta profunzimea și diversitatea sentimentului de dragoste”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.

Scopul acestui concert este, totodată, unul nobil. Fondurile strânse îl vor sprijini din nou pe Fabian, un tânăr de 18 ani din Hunedoara, care se află într-un dificil proces de recuperare, după cele 10 intervenții chirurgicale craniene suferite. “Vă așteptăm cu inimile deschise la Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” pe 23 februarie, la ora 18:00, pentru a-l încuraja, prin muzică și solidaritate, pe Fabian”, au transmis organizatorii.

Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Tânăr, reținut pentru furt calificat

Publicat

pe

Redactat de

Un tânăr de 27 de ani, din municipiul Vulcan, a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, fiind bănuit că ar fi autorul unor furturi comise prin metoda ,,chei potrivite”.

Polițiștii au identificat tânărul  în urma unui plan de acțiune care a avut ca obiectiv prevenirea și combaterea infracțiunilor de furt calificat, comise din locuințe situate în municipiul Vulcan.

În urma probatoriului administrat în cauză, polițiștii Biroului de Investigații Criminale din Vulcan au identificat, în data de 05 februarie a.c., un tânăr bănuit de comiterea a două infracțiuni de furt, înregistrate inițial cu autor necunoscut.

Este vorba despre un tânăr de 27 de ani, din Vulcan, care  prin folosirea unor chei potrivite, ar fi pătruns, în perioada 16 ianuarie – 01 februarie a.c., în locuințele persoanelor vătămate, profitând de faptul că proprietarii erau plecați din localitate.

Tânărul ar fi sustras mai multe produse electrocasnice, componente de mobilier și bunuri de uz caznic, în valoare de aproximativ 52.500 lei, pe care le-ar fi valorificat în județele Hunedoara și Gorj.

O parte din bunuri, în valoare de aproximativ 20.000 lei, au fost recuperate, urmând a fi restituite persoanelor vătămate.

Advertisement

Tânărul urmează a fi prezentat în cursul zilei de azi Judecătoriei Petroșani, cu propuneri corespunzătoare.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate