Actualitate
Povestea unui devean de succes, în America. Dacian Miron sparge topurile muzicale peste Ocean, în SUA
A fost pasionat de muzică încă de când era un copil. Cânta în camera sa pe o chitară veche, Yahama, pe care i-a cumpărat-o mama sa. A făcut parte din mai multe trupe, dar a decis să îşi formeze o carieră solo, reuşind să se impună pe piaţa muzicală de peste Ocean, în Statele Unite ale Americii, unde este stabilit. Piesele sale se bucură acum de mare succes, fiind difuzate pe posturile americane de radio, dar şi în mai multe ţări din Europa. Ceea ce puţini ştiu, însă, este că, Dacian Miron (foto)– interpret, compozitor şi textier, provine dintr-un mic oraş din România, situat la poalele unei cetăţi. Provine de la Deva.
Are 30 de ani, vârstă pe care a împlinit-o pe 8 decembrie. S-a născut la Alba-Iulia, chiar înainte de Revoluţie, dar a crescut şi copilărit în Deva. A fost elev al fostei şcoli generale din Cartierul „Dacia” (care aparţine, astăzi, de Liceul Tehnologic „Transilvania” din municipiu). În decembrie 1999, pe când avea 10 ani, s-a mutat cu mama sa, în Tampa -Florida, SUA. Dacian a continuat să studieze, mai departe, la un colegiu american, dar adaptarea la noul stil de viaţă de pe „tărâmul făgăduinţei” nu a fost deloc uşoară, mai ales, copil fiind. A avut mai multe pasiuni, printre care fotbalul sau luptele- pe care le-a îmbrăţişat din dorinţa de a-şi face noi prieteni, dar toate au fost trecătoare, mai puţin muzica la care a revenit, iar şi iar.
În adolescenţă, cânta, în camera sa, melodiile trupelor Blink-182, (o trupă americană de pop -punk din Poway, Califormia, formată în 1992, recunoscută ca fiind o pionieră a genului pop- punk, care a vândut peste 25 de milioane de albume în întreaga lume) şi Sum 41 (trupă de rock canadiană din Ajax, Ontario, formată în 1996, cu 300 de concerte pe an). Îşi aminteşte şi acum cum cânta pe o Yamaha „bătrână”, oferită în dar de mama sa. Un an mai târziu, Dacian a primit prima sa chitară electrică, iar la vârsta de 18 ani şi-a format prima trupă de punk – „Another Tragic Case”.
Pe scenă alături de artişti notabili
Când avea 21 de ani, a început să privească cu alţi ochi, mult mai în serios, latura de afacere a muzicii. Aşa, a format trupa „The August Name”. La scurt timp, formaţia, care număra cinci membri, și-a lansat E.P.-ul (Extended Play-n.red.) de debut cu producătorul Lee Dyess of Earthsound Recordings, care a lucrat cu nume ca Mayday Parade, Go Radio (trupe rock americane din Tallahassee, Florida, SUA) şi „I Set My Friends On Fire” (grup de rock experimental din Miami, Forida, SUA). Trupa lui Dacian a continuat să urce pe scenă alături de artişti notabili, printre care Awolnation (trupă rock americană, ale cărei piese sunt pe primele locuri în Top 100 Billboard) şi Hawthorne Heights (trupă rock americană, din Dayton, Ohio, formată în 2001; al doilea album al trupei a fost No. 1 în Top 100 Billboard şi No. 2 în Top 200 Billboard) şi a susţinut câteva turnee în SUA. În 2012, trupa s-a despărţit, iar în mintea lui Dacian s-a conturat ideea unei cariere solo. Şi-a lansat prima piesă, ca artist solo, în anul 2013 – „A Place Between the Ocean and the Stars”. Un an mai târziu, Scott Vallina – chitarist al trupei „Not Tonight Josephine”, i-a cerut deveanului să se alăture formației în turneul de promovare a E.P.-ului „Common Gold”, care a fost prezentat în reviste cum ar fi „Alternative Press”.
După colaborarea cu „Not Tonight Josephine”, Dacian Miron și-a continuat cariera solo. În iulie 2019, a lansat „Feeling Dangerous”, piesă ascultată în peste 60 de ţări, fiind foarte apreciată în rândul americanilor, dar şi în Europa, în Germania, în special. Foarte recent, deveanul a lansat cel de-al doilea single al său ca artist solo, „Young Punk, Mr. Rock N Roll”, care, la fel, „prinde” foarte bine. Single-ul este disponibil pe platformele de streaming din toată lumea de pe 22 noiembrie, fiind însoțit de un videoclip liric animat și urmat, curând, de un videoclip muzical, la care deveanul lucrează în momentul de faţă.
Abordează un stil aparte
Spre deosebire de majoritatea artiştilor, Dacian se inspiră din piese de teatru vechi, cum este, de exemplu, „Fantoma de la Operă” sau „Marele Gatsby”. „Sunt destul de fascinat de modul vechi. Sunt cunoscut pentru versurile mele creative, dar ușor neconvenționale, în special aceste piese mai noi lansate. Pot să spun că, sunt cel mai mândru de munca mea, deoarece atunci când scriu o melodie, îmi revars sufletul şi emoţia… Fiecare dintre piesele mele spune o poveste diferită. Este felul meu de a-mi exprima arta”, a declarat Dacian Miron, într-un interviu acordat redactorilor ziarului „Servus Hunedoara”.
Dacian lucrează la modul profesionist, continuând ascensiunea sa în cariera muzicală. El îşi împarte munca de la studio, unde îşi înregistrează piesele, cu jobul pe care îl are în paralel şi la care nu a renunţat, fiind angajat al celei mai mari companii producătoare de băuturi răcoritoare din lume, la Coca-Cola Company. „Ziua lucrez la Coca-Cola, iar noaptea sunt muzician”, spune, râzând, Dacian Miron.
Piesele sale sunt difuzate la posturi de radio nu numai în SUA, ci şi în întreaga Europa. Mai mult, povestea lui Dacian a ajuns în paginile unor reviste importante din Statele Unite ale Americii şi nu numai. Despre devean a scris, la un moment dat, şi o publicaţie din Irlanda, care îl descria ca pe „un tânăr cu un talent deosebit şi o gândire foarte profundă”.
„Mi-ar face o deosebită plăcere să revin la Deva, să revăd locurile în care am copilărit”
Despre Deva şi România, Dacian îşi aminteşte cu mult drag. Povesteşte că şi-ar dori să revină, într-o zi, şi să revadă locurile în care a petrecut cea mai minunată perioadă- copilăria. „Îmi amintesc despre sarmale, mămăligă…(n.red. zâmbeşte), despre statuia lui Decebal, din centrul oraşului în care am copilărit -Deva, Cetatea… Cetatea nu am cum să o uit. S-au schimbat multe de atunci. Mi-ar face o deosebită plăcere să mă reîntorc la Deva, într-o zi. Ar fi o idee fantastică!”, a mai spus Dacian Miron.
„Am fost şi sunt întotdeauna foarte mândră de fiul meu şi de drumul pe care el şi l-a ales în viaţă. Nu a fost uşor, dar a meritat toate sacrificiile. Ascensiunea lui nu este una întâmplătoare, ci este rodul unei munci perseverente şi a devoţiunii totale. De aceea, eu am încredere deplină în rezultatele lui de până acum şi în cele viitoare. Cu alte cuvinte, fiul meu niciodată nu a încetat să mă uimească”, a spus, la rândul său, Adina Miron, mama lui Dacian.
Planurile de viitor ale deveanului sunt legate tot de scenă şi de lumina reflectoarelor. Momentan, Dacian lucrează cu multă sârguinţă la viitorul său E.P. , intitulat „Slightly Mysterious, Somewhat Delirious” („Ușor misterios, oarecum delirant”) – un amestec de sunete de la Sinatra anilor ‘60, la Journey și Motley Crue din anii ‘80, până la disco-ul anilor ‘90 și emo-ul trupei Panic din anii 2000, E.P. pe care preconizează că îl va lansa în primăvara anului 2020.
Sursa foto: arhiva personală
Actualitate
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic.
Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, la data de 23 noiembrie, ora 17:40, privind plecarea voluntară de la domiciliu a unei femei de 33 de ani – MĂRILĂ CĂTĂLINA (foto), însărcinată în luna a șaptea.
Aceasta ar fi plecat de la domiciliul său din sat Josani, comuna Peștișu Mic, împreună cu fiica sa – ȘOIMU IOANA SOFIA, în vârstă de doi ani.
Polițiștii au fost anunțați despre cele întâmplate de soțul femeii. Potrivit primelor verificări, mama ar fi plecat de la domiciliu împreună cu fiica sa în cursul zilei de ieri, 22 noiembrie a.c.
Semnalmente Mărilă Cătălina: păr brunet, ochi căprui, înălțime 1,60m, greutate 70 kg
La momentul plecării, aceasta purta o geacă cu glugă, de culoare roz, pantaloni negri, încălțăminte sport de culoare alb cu negru.
Semnalmente Șoimu Ioana Sofia: păr șaten, ochi căpui, înălțime 60 cm, greutate 12 kg.
La momentul plecării, minora era îmbrăcată cu o geacă de culoare roz, pantaloni gri de trening, încălțăminte sport de culoare neagră, căciulă de culoare roz
Persoanele care pot oferi informații, ce pot duce la depistarea femeii și a fiicei sale minore, sunt rugate să apeleze numărul unic de urgență 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
Un accident rutier în care au fost implicate 3 autoturisme a avut loc în municipiul Hunedoara.
În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit pentru gestionarea unei situații de urgență generate de producerea unui accident rutier în municipiul Hunedoara, la intersecția bulevardului 1848 cu strada Avram Iancu.
Pentru misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, o ambulanță SMURD și trei echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate 3 autoturisme în care se aflau în total 4 persoane.
Dintre acestea, o femeie, pasageră într-unul dintre autovehicule, a suferit multiple traumatisme și a necesitat intervenția echipajului de descarcerare pentru a fi extrasă în siguranță.
Ulterior, toate cele 4 victime au fost asistate medical la locul evenimentului, iar femeia și unul dintre conducătorii auto au fost trasportați la UPU Hunedoara pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
Foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Incident rutier și șoferi fără permis în Hunedoara:
În noaptea de 23 noiembrie 2024, polițiștii hunedoreni au intervenit în două situații: un tânăr de 18 ani a fost surprins conducând fără permis pe un bulevard din Deva, iar în Hunedoara, un șofer de 20 de ani a provocat un accident după ce nu a respectat semnul „Stop”.
La data 23 noiembrie 2024, în jurul orei 03:10, polițiștii au oprit în trafic, pe bulevardul Nicolae Bălcescu, din Deva, autoturismul condus de un tânăr de 18 ani cu privire la care au stabilit, în urma verificării în bazele de date, că nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
La data de 23 noiembrie 2024, în jurul orei 00:40, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din municipiul Hunedoara, care conducea un autoturism pe bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Hunedoara, când a ajuns la intersecția cu bulevardul Dacia, nu a respectat semnificația indicatorului ,,stop” și a pătruns în intersecție fără a acordat prioritate de trecere autoturismului condus de o femeie în vârstă de 48 de ani, din Hunedoara, cu care a intrat în coliziune.
În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea ușoară a femeii. Polițiștii continuă verificările, în toate cauzele prezentate.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Hunedorenii s-au întors cu tolba plină de la Balcaniada de Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Microbuze electrice pentru elevii din 23 de localități ale județului
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Liberalii sunt devotați județului. Ai cu cine vota! (PE)
-
Actualitatecu 9 ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 2 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Tribunele așteaptă, din nou, spectatori în acest weekend
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Prima ninsoare din acest sezon. Drumarii au intervenit, azi noapte, în mai multe zone
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Stațiunile montane din Valea Jiului intră în spiritul iernii