Actualitate
Preşedintele CJ Mircea Moloţ, în război deschis cu UNPR Hunedoara
Semnătură falsificată şi plângere penală
Pe numele său a fost depusă o reclamaţie la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) prin care formaţiunea politică cerea anularea mandatului câştigat de acesta în 2012. Liderii partidului respectiv spun că nu ştiu nimic despre acest demers
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Hunedoara, Mircea Moloţ, a fost reclamat de filiala UNPR la Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) pentru a-şi pierde mandatul câştigat în iunie 2012 pe motiv că l-ar fi fost obţinut prin încălcarea legii.
Această reclamaţie a dus la deschiderea a cinci dosare penale în care preşedintele CJ Hunedoara a fost cercetat pentru infracţiuni de conflict de interese şi fals în declaraţii. Aceste dosare au fost instrumentate de procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia şi cel de pe lângă Judecătoria Deva, iar soluţiile pentru toate cele cinci au fost de neîncepere a urmăririi penale. „De când sunt preşedinte am fost reclamat de n ori, de tot felul de indivizi, dar niciodată de un partid şi acuzat de lucruri atât de grave”, susţine Moloţ.
Semnătură falsă!?
Conducerea UNPR Hunedoara neagă că ar fi făcut aşa ceva cu toate că documentul este parafat cu ştampila organizaţiei, ba mai mult semnătura de pe reclamaţie nu este în niciun caz cea a preşedintelului judeţean Mihail Rudeanu. Astfel, Mircea Moloţ a cerut conducerii UNPR să găsească persoana care a întocmit reclamaţia către AEP pentru a-l putea acţionea în judecată, în caz contrar procesul se va îndreptat împotriva UNPR. „Din discuţiile avute cu membrii formaţiunii politice, aceştia spun că nu au ştiinţă de aşa ceva, le-am spus că vreau să ştiu cine e cel care a semnat pe document. Până nu se elucidează această situaţie, eu cu reprezentanţii UNPR nu voi sta la aceiaşi masă pentru a putea discuta problemele judeţului. Eu am speranţa că vor colabora cu mine şi îmi vor arăta cum este situaţia de fapt, pentru că dacă eşti nevionovat nu ai de ce să te ascunzi”, a precizat preşedintele CJ Hunedoara, Mircea Ioan Moloţ.
Anchetă internă la UNPR
Conducerea judeţeană a UNPR Hunedoara s-a arătat surprinsă de această situaţie. Mai mult, uneperiştii susţin că reclamaţia depusă în numele partidului a fost făcută fără cunoştinţa liderilor judeţeni, chiar dacă are ştampila filialei. Astfel se va declanşa o anchetă internă şi dacă va fi nevoie se va cere sprijinul poliţiei pentru identificarea persoanei care a făcut aşa ceva. „Ne dezicem de un asemenea document. Noi nu am discutat niciodată despre un asemenea act şi nu face parte din modul nostru de lucru. Vom începe o anchetă internă, iar cei vinovaţi îşi vor pierde calitatea de membru de partid. Nu ne vom sfii să apelăm la ajutorul poliţiei pentru că acela care a produs documentul a comis un fals grosolan”, susţine vicepreşedintele UNPR Hunedoara, Adrian David.
i
Actualitate
Prezența la vot – Alegeri prezidenţiale, Tur I: 41,62 la sută dintre hunedoreni au votat până la ora 18:00
Aproximativ 151.000 de locuitori ai județului Hunedoara, dintre cei 363.541 înscriși pe liste, reprezentând un procent de 41,62 la sută, și-au exercitat dreptul la vot până la ora 18:00, potrivit datelor furnizate, în timp real, de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Un număr de 134.277 de persoane au votat pe listele permanente, iar 15.053 pe cele suplimentare, urna mobilă fiind solicitată de 2.008 ori.
La nivel național, peste opt milioane de români și-au exprimat opțiunea electorală la alegerile prezidențiale- primul tur, prezența la vot până la aceeași oră, respectiv ora 18:00, fiind de 45,79 la sută, potrivit datelor AEP.
Actualitate
Corvinul este pe loc de play-off
În Liga 2 de fotbal s-au jucat, cu o singură excepție, meciurile etapei a XIV-a. Reamintim că în Liga 2, unde, la începutul competiției, au fost înscrise 22 de echipe, se joacă un singur tur, la finalul căruia primele șase clasate vor evolua în play-off-ul pentru promovarea în SuperLigă, iar celelate participante vor evolua în două serii de play-out.
Succes cu 2-1 la Oradea
Corvinul Hunedoara a jucat, în deplasare, la Oradea, pe terenul celor de la FC Bihor. Deși hunedorenii nu au drept de promovare în primul eșalon, trupa pregătită de Florin Maxim și-a respectat blazonul de deținătoare a Cupei României și își continuă evoluția pentru atingerea obiectivului, respectiv calificarea în play-off. Pe un teren deloc ușor, Corvinul a început mai bine jocul și, după două ratări ale lui Grigore, reușește deschiderea scorului în minutul 10 când, după o acțiune prelungită de atac, Cărăuș, din a doua încercare, a înscris, cu capul, din apropiere, centrarea lui Velisar. Până la pauză tot Corvinul a controlat jocul, în general, având ocazii mai periculoase decât gazdele, iar la vestiarele stadionului „Iuliu Bodola” din Oradea s-a intrat cu 1-0 în favoarea Hunedoarei. Mitanul secund începe perfect pentru Corvinul, Vladic, bine lansat de Lehaire, fiind faultat în suprafața de pedeapsă, este faultat de Băican. Iar penalty-ul din minutul 48 a fost transformat, cu siguranță, de Manolache. Jocul părea să se îndrepte spre o victorie fără probleme a Corvinului, dar, în minutul 68, arbitrul „vede” un henț, inexistent, la Lehaire, iar penalty-ul fantezist acordat a fost transformat de experimentatul Hora. Corviniștii reușesc să mențină rezultatul până la final, mai ratând, și ei, ceva ocazii, și se impun cu 2-1. În urma acestui rezultat, Hunedoara urcă pe 6, ultimul loc de play-off, cu 23 de puncte, iar Bihorul este pe 17, cu 11 puncte. Etapa viitoare cei de la Corvinul Hunedoara vor primi vizita liderului, AFKC Miecurea Ciuc, asupra acestui subiect urmând a reveni în edițiile următoare ale cotidianului SERVUS HUNEDOARA.
Actualitate
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
Un accident rutier grav a avut loc la ieșirea de pe autostrada A1 către DN 7, implicând două autoturisme și rănirea a patru persoane.
Pompierii Detașamentului Orăștie au intervenit în urmă cu puțin timp, cu o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD, la ieșirea de pe autostrada A1 pe DN 7, unde a fost semnalat un accident rutier.
Pentru misiune au fost alocate și 3 echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean.
La fața locului, echipajele operative au constatat faptul că, în accident au fost implicate 2 autoturisme, rezultând rănirea a 4 persoane.
Acestea au fost evaluate și au primit primul ajutor la locul evenimentului și ulterior au fost transportate la spitalele din Orăștie (2 victime), Deva ( 1 victimă) și Hunedoara (1 victimă), pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Pompierii militari au asigurat, totodată, măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.
În aceste momente, circulația în zonă se desfășoară alternativ.
FOTO: ISU Hunedoara
-
Actualitatecu o zi in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu o zi in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 11 ore in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu o zi in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 5 ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Primarul din Luncoiu de Jos rămâne realist
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Acces gratuit la prevenție, diagnostic și monitorizare a bolilor grave pentru persoanele asigurate