Connect with us
Data: 18/02/2025
.

Actualitate

Primarul municipiului Deva dă asigurări că nu vor fi probleme în ce privește furnizarea agentului termic în această iarnă

Publicat

pe

Stocul de cărbune pentru ca Termocentrala Mintia să poată funcționa la parametri normali va fi asigurat, pentru această iarnă, atât de minele din Valea Jiului, precum și din rezerva existentă în portul Constanța, a precizat, miercuri, edilul șef al municipiului Deva, Florin Oancea, într-o conferință de presă. Acesta a mai susținut că își dorește să preia termocentrala însă nu în orice condiții, ci doar dacă va fi degrevată de datorii, iar conducerea societății va putea să prezinte un plan clar de viabilizare.

După discuțiile purtate zielele trecute cu premierul și vicepremierul României, precum și cu ministrul Economiei, despre situația Termocentralei Mintia, primarul municipiului Deva, Florin Oancea, îi asigură pe deveni că nu vor fi probleme în ce privește stocul de cărbune pentru ca tremocentrala să poată asigura furnizarea agentului termic și a apei calde. Devenii, fiind vorba de peste 22.000 de suflete care pe perioada iernii depind de agentul termic și apa caldă furnizate de Termocentrala Mintia, trebuie să fie convinși că nu vor avea probleme din acest punct de vedere, pe parcursul acestei ierni, iar eu m-am asigurat că acest lucru va fi așa. Este motivul pentru care am cerut să fiu primit la Guvernul României. Luni, am avut o discuție cu premierul Ludovic Orban, căruia i-am explicat situația reală. De asemenea, marți, am avut o discuție, împreună cu reprezentanții CEH și ai Termocentralei Mintia, cu vicepremierul Raluca Turcan, iar la Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri cu ministrul de resort. Concluzia este una clară: suntem cu plățile la zi către Termocentrala Mintia. Le-am garantat că vom plăti fiecare factură până la ultimul leu. Directorul CEH a oferit garanția că va asigura stocul de cărbune pentru Termocentrala Mintia și, de asemenea, va fi asigurat și transportul de către CFR Marfă. Ne-a asigurat, de asemenea, ministrul Mediului, că diferența de cărbune, dacă cei din Valea Jiului nu vor putea asigura cantitatea necesară, va fi completată din stocul tampon existent în portul Constanța”, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.

„Dacă există 1 la sută șanse ca Termocentrala Mintia să redevină viabilă eu, ca primar, mă voi zbate ca acest lucru să se întâmple”

Edilul șef a mai precizat, în cadrul aceleiași conferințe de presă, că va face demersuri pentru ca municipalitatea să preia această societate, însă nu în orice condiții, aceasta trebuie să fie degrevată de datorii, iar conducerea să vină cu un plan concret prin care să demonstreze că poate redeveni viabilă. „Îmi doresc, în calitate de primar, să preluăm această termocentrală, dar nu în orice condiții. Am spus și repet, că nu sacrific un oraș pentru o societate comercială. Societățile comerciale trebuie să asigure servicii de calitate cetățenilor din acest oraș, iar dacă există 1 la sută șanse ca Termocentrala Mintia să redevină viabilă prin separarea de CEH, eu, ca primar, mă voi zbate ca acest lucru să se întâmple. Însă, preluarea acestei temrocentrale, din discuțiile pe care le-am avut, s-ar putea să mai dureze cel puțin jumătate de an, până toți creditorii se vor aduna la masa credală și se va face inventarierea tuturor bunurilor din cadrul CEH. Condiile principale sunt ca termocentrala să fie preluată fără datorii, iar conducerea să vină cu un plan clar de viabilizare, pentru următorii ani. Și asta, pentru ca în momentul în care va fi preluată să poată să își asigure profitul în așa fel încât să își acopere cheltuielile de funcționare, plata salariilor și, apoi, împreună să găsim soluții pentru retehnologizare”, a menționat Oancea.

Advertisement

Actualitate

Proiect important semnat de administrația din Vețel

Publicat

pe

Redactat de

Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.

Extinderea și reabilitarea rețelei de apă

Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.

Pentru satele de munte

Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârziibeneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.

Pe șantierele din comună se lucrează cu folos

Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.

Cu finanțare tot pe „Saligny”

Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.

Urmează și gazul

De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulatExtindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Școala Federală de Antrenori a organizat un curs de perfecționare pentru antrenorii deținători ai Licenței UEFA C din județul Hunedoara, la care au participat 20 de antrenori.

Cursul a avut o durată de cinci ore, primele trei fiind dedicate tematicii interactive pe următorii piloni: “Jucătorul”, “ Mediul”, Meciul” și Structura lecției de antrenament pentru juniori cu vârsta între 10 și 13 ani”. În ultimele două ore, participanții au realizat activități practice cu două grupe de copii de 10 ani, sub îndrumarea lectorului Marius Sîrbu. Aceste activități au vizat aplicarea lecției de antrenament, incluzând exerciții și metode specifice planificării antrenamentului sportiv la fotbal. Aceste sesiuni fac parte dintr-o nouă metodologie de formare a antrenorilor, cu accent pe dezvoltarea jucătorului, conform cerințelor pentru licențele UEFA. În data de 26 februarie, un alt grup de 20 de antrenori din județul Hunedoara va participa la o sesiune similară, scopul principal fiind îmbunătățirea calității fotbalului prin educarea continuă a antrenorilor.

Cursurile din județ sunt coordonate de Marius Sîrbu, coach educator al Școlii Federale de Antrenori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu a izbucnit luni la prânz într-un vagon din compunerea trenului Interregio 1823, care circula între stațiile Măldăieni și Radomirești, obligând la evacuarea de urgență a pasagerilor, potrivit celor de la Clubferoviar.ro

Focul a fost observat în interiorul grupului sanitar al ultimului vagon, iar degajarea de fum a fost cauzată cel mai probabil de surse externe, neafectând instalațiile interne ale vagonului.

Deși pasagerii nu au fost în pericol, aceștia au fost redistribuiți rapid în celelalte vagoane de către personalul trenului, iar trenul a continuat călătoria în siguranță. Vagonul afectat a fost detașat din garnitura trenului, iar autoritățile au fost informate. Serviciul 112 a fost alertat și o echipă de intervenție a ajuns imediat la fața locului.

În urma incidentului, circulația pe firul I al Magistralei 100, pe secțiunea Mihăiești – Radomirești, a fost temporar blocată, iar trenurile care circulau pe această rută au fost redirecționate pe firul II. Trenul IR 1823, care plecase din stația București Nord cu o întârziere de 38 de minute, urma să ajungă la destinația finală, stația CF Deva, la ora 19:18.

Autoritățile feroviare au început o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului, în conformitate cu legislația în vigoare.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate