Connect with us
Data: 07/04/2025
.

Actualitate

Primele rezultate ale examenului național de Bacalaureat vor fi afișate astăzi

Publicat

pe

Rezultatele inițiale ale examenului național de Bacalaureat, sesiunea iunie – iulie 2024, vor fi afișate astăzi, 8 iulie, până în ora 12:00, în centrele de examen și online. În județul Hunedoara, la „examenul maturității” s-au înscris peste 2.400 de absolvenți de liceu, probele scrise desfășurându-se pe parcursul săptămânii trecute.

Potrivit datelor înregistrate și furnizate de comisia județeană de organizare a examenului, în județul Hunedoara, 2.441 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului de Bacalaureat, în sesiunea iunie -iulie 2024, 2.120, dintre aceștia, fiind din promoția curentă, iar 321 din seriile anterioare.

Probele scrise din sesiunea iunie-iulie a examenului de Bacalaureat s-au încheiat vineri, 5 iulie, cu testarea cunoștințelor de Limba și literatura maternă.

Examenul s-a desfășurat în condiții optime, cu respectarea strictă a metodologiei și procedurilor aferente. Doi candidați hunedoreni au fost eliminați din examen pentru tentativă de fraudă, unul la proba scrisă la Limba și literatură română, iar celălalt la proba la alegere a profilului și specializării. Aceștia nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni ale examenului.

Contestațiile pot fi depuse astăzi. Rezultatele finale, comunicate în 12 iulie

Advertisement

Absolvenții de liceu vor afla cum s-au descurcat la „examenul maturității” astăzi, 8 iulie. Cei nemulțumiți de notele obținute vor putea depune/transmite contestații tot astăzi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. “Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere”, au transmis reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara.
Rezultatele finale vor fi comunicate vineri, 12 iulie.

Actualitate

Futsal: ACS West joacă la Buzău

Publicat

pe

Redactat de

 

 

 

După o perioadă de pauză competițională, jucătorii de futsal de la ACS West Deva revin pe parchet în meciuri oficiale. În aceste zile vor evolua atât seniorii de la clubul din Deva, cât și juniorii.

Seniorii, în play-out

Advertisement

Seniorii de la ACS West Deva vor juca marți, 8 aprilie, de la ora 19:00, pe terenul celor de la Luceafărul Buzău, partida contând pentru etapa a cincea a play-out-ului din Liga 1 de futsal. Devenii, care au două meciuri disputate, sunt pe primul loc, cu 20 de puncte, iar adversarii lor ocupă poziția a treia, cu 9 puncte, între aceste echipe fiind Mausoleul Mărășești, cu 17 puncte. În play-out sunt trei echipe și, după retragerea celor de la CFR Timișoara, nu retrogradează nimeni. În play-out se joacă nouă etape, tur – retur – tur, fiecare competitoare având trei meciuri acasă și tot atâtea în deplasare, iar obiectivul celor de la West Deva este să termine pe primul loc. Etapa viitoare cei de la ACS West vor juca pe teren propriu cu Mausoleul Mărășești. Urmează, apoi, pentru deveni, o etapă în care stau, un meci acasă cu Buzăul și, în fine, în ultima rundă, deplasare la Mărășești. În play-off este clar că United Galați și FK Odorhei vor juca finala campionatului, iar CSM Târgu Mureș este favorită la bronz, chiar dacă mai sunt de jucat patru etape. Este cunoscută și câștigătoarea din Liga 2, cu trei etape înainte de finalul competiției, aceasta fiind Kereszthegy Remetea.

Juniorii, în Liga Elitelor

Juniorii de la West Deva vor juca în ultima etapă a turului din seria 2 a Ligii Elitelor U19 în deplasare, la Șoimii Șimand, meciul fiind programat joi, 10 aprilie, de la ora 19:00. Celălalt meci al rundei, CSM Târgu Mureș – FK Odorhei, se dispută luni, 7 aprilie, după închiderea ediției tipărite a cotidianului SERVUS HUNEDOARA. După două etape, primele poziții sunt ocupate de Odorhei și Târgu Mureș, ambele cu 6 puncte, urmate de Deva și Șimand, cu 0. La finalul returului, primele două clasate se califică în Final Four, alături de ocupantele acelorași poziții din seria 1. Aici, după două etape, pe primul loc este Ceahlăul Piatra Neamț, cu 6 puncte, urmată de Viitorul Dărăbani (2), Sepsi Sfântu Gheorghe și Luceafărul Buzău (ambele 1). În Liga Elitelor sunt prezente cele mai bune 8 echipe de futsal U19, care au obținut participarea după ce s-au calificat din seriile fazei regionale.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Testări medicale gratuite pentru locuitorii din Petrila, organizate de Asociația Salvital

Publicat

pe

Redactat de

Asociația Salvital Hunedoara, în parteneriat cu Consiliul Județean Hunedoara și Primăria orașului Petrila, desfășoară astăzi, începând cu ora 10:00, o amplă acțiune de testare gratuită a sănătății, dedicată locuitorilor din zonă.

Activitatea face parte din seria de acțiuni preventive derulate de Salvital în județul Hunedoara și include o gamă variată de investigații medicale menite să identifice la timp probleme de sănătate cu risc crescut.

Printre procedurile oferite se numără:

Electrocardiograma (EKG) – pentru depistarea afecțiunilor cardiace;

Spirometria – pentru evaluarea funcției pulmonare;

Determinarea valorii INR – pentru persoanele aflate sub tratament cu anticoagulante;

Advertisement

Măsurarea glicemiei și a tensiunii arteriale;

Hemoglobina glicozilată – pentru monitorizarea controlului glicemic la persoanele cu diabet;

Indicele gleznă-braț – utilizat în diagnosticarea bolii arteriale periferice, o afecțiune ce poate duce la infarct sau accident vascular cerebral;

Osteodensitometria – pentru depistarea riscului de osteoporoză.

Pentru a beneficia de consultațiile gratuite, participanții trebuie să se prezinte cu actul de identitate (buletin sau carte de identitate).

Advertisement

Prin această acțiune, organizatorii urmăresc să crească nivelul de conștientizare cu privire la importanța prevenției și a monitorizării regulate a sănătății, contribuind astfel la îmbunătățirea calității vieții în comunitățile locale.

FOTO: FACEBOOK SALVITAL HUNEDOARA

Citeste mai mult ...

Actualitate

COMUNICAT DEMARARE LUCRĂRI PROIECT ,,CENTRU DE COLECTARE SELECTIVĂ A DEȘEURILOR PRIN APORT VOLUNTAR ÎN COMUNA CRIȘCIOR, JUDEȚUL HUNEDOARA”

Publicat

pe

Redactat de

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate