Actualitate - Eveniment
Probleme pe mai multe dintre traseele Via Transilvanica

Mai multe trasee pe care cei de la Via Transilvanica le-au amenajat au fost ocupate abuziv sau au fost distruse. Reprezentanții Via Transilvanica spun că în aceste situații traseele trebuie mutate iar acest lucru este costisitor.
Mai mult decât atât aceștia mai precizează faptul că bugetul inițial pentru un kilometru de traseu a fost de 1000 de euro, buget care a fost depășit de câteva ori.
”Nu este alt loc pe Via Trasilvanica în care să fi investit mai mult decât în Poarta de Fier a Transilvaniei, la granița dintre județul Hunedoara și Caraș-Severin. Bugetul nostru inițial de 1.000 euro/kilometru a fost depășit de câteva ori bune. Când am văzut fotografiile postate de către Crinu Toma pe Grupul Oficial Via Transilvanica, am simțit nevoia să facem acest anunț. Plecat de la Putna, înaintarea acestuia pe VT, în zona mai sus menționată, a fost imposibilă, de aceea am hotărât să vorbim despre asta. De la Sarmizegetusa Ulpia Traiana și până la Oțelul Roșu, traseul este închis temporar!!! Un ticălos, care s-a împroprietărit abuziv pe terenul aparținând CFR-ului, a blocat calea, deși noi avem contract de închiriere și plătim pentru terasamentul fostei căi ferate la CFR. Ar trebui cosit și pus un macadam ca strat de uzură, pentru că pietrele de pe terasament sunt prea mari și fac imposibilă înaintarea cu bicicleta sau pe jos. Până la Băuțar, pe toată porțiunea, se ard deșeuri pentru a se extrage fierul vechi, se depozitează gunoaie, iar, dacă sunt lemne de exploatat, imediat se găsesc soluții. Pentru Via Transilvanica, din păcate, autoritățile nu au niciun pic de atenție. Greșit, ba da!, se merge la vânătoare pe traseul deschis de noi! Un exemplu de cea mai necooperantă unitate administrativ teritorială de pe toată Via Transilvanica este tot acolo și este vorba de comuna Zăvoi, de unde traseul trebuie mutat în totalitate. Dacă am descrie realitatea din teren de pe acea comună, Facebook ar bloca postarea noastră. Vom încerca să căutăm resurse, care depășesc puterea organizației noastre în acest moment, acolo fiind nevoie de 2.000 tone de material, pe care să-l punem pe o lățime de 70 cm și o lungime de 20 kilometri. Domnul Romeo Duncă ne-a promis că încearcă să sprijine Via Transilvanica în interesul județului și să medieze cooperarea cu comuna Zăvoi, să găsim alt traseu. Dânsul a fost pe VT în ultima vreme și ne punem speranțele că a înțeles că este vorba despre un proiect de relevanță internațională și mai știe că, dacă nu vom găsi nicio soluție, va trebui să ajungem la Drobeta Turnu Severin prin ocolirea județului Caraș Severin, pentru că nu-i așa? – nu mor caii când vor câinii. Dacă sunteți de prin zonă și știți cum să influențați pozitiv această situație, vă rugăm să ne contactați, iar până atunci vă rugăm să ne votați pentru votul publicului la European Heritage Awards, prin pașii de mai jos, fiindcă acolo este un juriu care apreciază Via Transilvanica ca aparținând patrimoniului mai mult decât o fac unele comunități prin care trece și deja aduce beneficii. În încheiere, vă avertizăm că mersul pe asfalt este periculos, iar dacă doriți să parcurgeți integral traseul, această porțiune poate fi făcută cu autobuzul și, fiind o situație neprevăzută, ștampilele vor fi adăugate ulterior la Carnetul drumețului de către noi. Vă rugăm să nu uitați să votați proiectul Via Transilvanica, urmând pașii de mai jos, și să distribuiți mai departe ca să câștigăm votul publicului. Se poate vota până pe 26 august!”, informează reprezentanții Via Transilvanica.
FOTO: FACEBOOK VIA TRANSILVANICA
Actualitate
Tenis european la Petroșani: competiție de nivel internațional cu participarea a șapte țări

Petroșaniul devine, în aceste zile, un punct de atracție pe harta sportului european, găzduind o competiție internațională de tenis de câmp destinată juniorilor. Turneul, organizat sub egida Tenis Europe, în parteneriat cu Federația Română de Tenis, reunește echipe din șapte țări, inclusiv România.
„Competiția este una europeană, nu națională. Sunt prezente șapte țări, inclusiv România. Ne bucurăm și susținem echipa României în această competiție”, a declarat Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroșani.
Premieră pentru municipiu, șansă pentru copii
Calificarea la turneul final din Italia, programat pentru sfârșitul lunii, este miza principală a competiției. Pentru Petroșani, însă, evenimentul înseamnă mai mult decât un rezultat sportiv – este o deschidere către promovarea sportului în rândul tinerilor.
„Pentru Petroșani, este un eveniment foarte important – este o premieră, dar și o oportunitate care poate reprezenta un imbold pentru copii să se apropie de acest sport sau, în general, de orice formă de activitate sportivă. Petroșani are o tradiție în tenisul de câmp, cu rezultate notabile la nivel juvenil”, a adăugat primarul.
Organizarea unui turneu european a presupus respectarea unor cerințe stricte. Autoritățile locale au investit și s-au implicat activ pentru ca baza sportivă să fie pregătită corespunzător.
„Pentru a organiza o astfel de competiție, este necesar să îndeplinești anumite standarde. Noi am făcut tot ce ne-a stat în putere pentru ca baza sportivă să respecte aceste cerințe”, a precizat edilul.
De asemenea, colaborarea cu structurile locale, precum Clubul Sportiv Școlar (CSS), a fost esențială pentru buna desfășurare a competiției. „Colaborăm foarte bine cu cei de la CSS, celălalt club local, și, împreună, vom organiza și alte evenimente de acest gen”, a punctat Iacob-Ridzi.
Petroșani, în centrul atenției tenisului juvenil
Evenimentul nu doar că aduce orașul în atenția publicului sportiv, ci îl așază direct pe harta europeană a tenisului pentru juniori.
„Această competiție îl pune pe Petroșani pe harta europeană a tenisului juvenil. Este organizată de Tenis Europe, în colaborare cu Federația Română de Tenis, care a făcut toate demersurile necesare pentru ca acest turneu să aibă loc aici”, a subliniat primarul.
Turneul de la Petroșani confirmă potențialul localităților din România de a deveni gazde pentru evenimente internaționale, oferind tinerilor modele și perspective reale de afirmare în sport.
Actualitate
FOTO: Sute de oameni au sărbătorit Nedeia Sânzienelor la Straja

Platoul din stațiunea Straja a prins viață în 24 iunie, când sute de oameni, localnici și turiști deopotrivă, au participat la Nedeia Sânzienelor, una dintre cele mai iubite și autentice sărbători din zona Văii Jiului.
Îmbrăcați în ii, cămăși populare și straie moștenite din bătrâni, participanții au adus un omagiu tradiției, naturii și spiritualității într-un decor montan spectaculos.
Evenimentul a început cu slujba religioasă oficiată la Schitul Straja, urmată de ritualul împletirii coroanelor din flori de sânziene, simbol al purității, norocului și belșugului.
Punctul culminant al zilei a fost, ca în fiecare an, cursa de cai – o întrecere spectaculoasă în care flăcăii locului au galopat pe platoul Strajei, în port popular, sub privirile entuziasmate ale celor prezenți. Concursul „trasul pe boată” a adus un plus de savoare și autenticitate, reamintind de vechile obiceiuri momârlănești, păstrate cu sfințenie din generație în generație.
Atmosfera a fost completată de un program folcloric de excepție, în care au evoluat ansambluri de dansuri, artiști locali și tineri talentați. Muzica tradițională, voia bună și gustul de sărbătoare au făcut din ziua de Sânziene o veritabilă celebrare a identității locale.
Organizată de Primăria și Consiliul Local Lupeni, în parteneriat cu Comexim R și susținătorul local Emil Părău, Nedeia Sânzienelor continuă să fie un reper al calendarului cultural din zonă. Accesul gratuit cu telegondola și deschiderea față de toți iubitorii de folclor transformă acest eveniment într-un prilej de comuniune, bucurie și redescoperire a rădăcinilor.
Într-o lume grăbită, Nedeia de la Straja amintește că timpul poate fi oprit – măcar pentru o zi – pentru a onora ceea ce suntem și de unde venim.
FOTO: Cristian Roșu
Actualitate
Arbaletă, capcane și camere cu termoviziune descoperite la percheziții în Hațeg și Densuș

Polițiștii hunedoreni au descins, în dimineața zilei de 24 iunie, la două adrese din Hațeg și Densuș, într-un dosar de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În urma perchezițiilor, anchetatorii au descoperit o arbaletă deținută ilegal, capcane neautorizate, camere cu termoviziune și alte obiecte folosite, cel mai probabil, în activități ilegale de vânătoare. Cercetările sunt în plină desfășurare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase (S.A.E.S.P.) al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au pus în aplicare, în dimineața zilei de 24 iunie a.c., două mandate de percheziție domiciliară pe raza orașului Hațeg și a comunei Densuș.
Activitățile desfășurate de polițiști se circumscriu unui dosar penal aflat în instrumentarea S.A.E.S.P., care vizează săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
În urma perchezițiilor efectuate, au fost identificate și ridicate mai multe bunuri care au legătură cu cauza penală, printre care o arbaletă deținută ilegal și nouă săgeți aferente, prevăzute cu vârfuri metalice; două camere video dotate cu carduri de memorie, cartele SIM și acumulatori; o cameră cu termoviziune; 18 capcane neautorizate pentru capturarea vânatului, precum și obiecte vestimentare posibil a fi folosite la acțiunile de braconaj.
În cauză, polițiștii continuă cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
FOTO: IPJ Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat atacat și jefuit în zona Gării Deva. Agresorul, identificat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Minor de 16 ani, prins la volan pe o stradă din Hațeg
- Actualitatecu 3 zile in urma
Hațegul celebrează Ziua Iei: Primarul Adrian Pușcaș și angajații Primăriei, uniți prin tradiție și port popular
- Actualitatecu 2 zile in urma
Altercație violentă între două familii din Hunedoara. Totul ar fi pornit de la un conflict între copii
- Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO – VIDEO| Două persoane surprinse sub un zid prăbușit, la Ghelari. Elicopter SMURD chemat de urgență
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Mintia: Două persoane rănite, în urma unei coliziuni
- Actualitatecu 3 zile in urma
Mihai Leu, în continuare internat la ATI a Institutului Clinic Fundeni. Comunicatul oficial transmis de Prof. Dr. Irinel Popescu
- Comunitatecu o zi in urma
Vești bune din comuna hunedoreană Crișcior