Sport
Program încărcat pentru Autobergamo
În zilele următoare se vor desfăşura partidele etapei a XXXIII-a a sezonului regulat din Liga I de futsal.
Sâmbătă va evolua, pe teren propriu, şi Autobergamo Deva, liderul clasamentului. Partida în care Autobergamo va întâlni CSMS Iaşi va avea loc pe 26 martie, cu începere de la ora 18.00, la Sala Sporturilor din Deva.
Cu oameni la echipa naţională
Jocul se anunţă a fi unul dificil, în condiţiile în care oaspeţii, care au învins, surpronzător, Deva în tur, sunt pe poziţia a şaptea şi luptă pentru a-şi asigura prezenţa în play-off, fază în competiţiei în care ajung doar primele opt echipe de la sfârşitul sezonului regulat. În plus, Autobergamo mai are şi un dezavantaj, doi componenţi de bază ai trupei devene fiind plecaţi cu echipa naţională de futsal a României, care a susţinut două partide amicale, în deplasare, cu selecţionata similară a Franţei, selecţionata ţării noastre fiind pregătită de fostul echipier al celor de la Autobergamo, Robert Lupu. Este vorba de Adrian Pânzaru şi Narcis Cataramă, cei mai în formă jucători de la Autobergamo în această perioadă care, în cel mai fericit caz, vor ajunge la Deva în cursul zilei de joi, în condiţiile în care al doilea joc amical cu Franţa a avut loc miercuri seara, după închiderea ediţiei. În primul joc, disputat marţi, România a învins, cu 4-3 (3-3), jucătorii de la Autobergamo netrecându-şi numele pe lista marcatorilor, care i-a cuprins pe ex-deveanul Emil Răducu, cu două reuşite, pe portughezul naturalizat Paolo Ferreira, aflat la debutul său în echipamentul tricolor, şi Laslo Szocs, toţi aceştia fiind legitimaţi la Cityus Târgu Mureş.
Mai este şi Cupa României
La toate acestea se mai adaugă şi faptul că a doua clasată, Informatica Timişoara, la egalitate de puncte cu Deva, dar cu un meci mai puţin disputat, nu va juca etapa viitoare, urmând a câştiga la „masa verde”, cu 3-0, jocul cu Galactic Focşani, vrâncenii retrăgându-se din competiţie. În plus, echipa de pe locul al treilea, Cityus Târgu Mureş, la un punct în spatele Devei şi Timişoarei, va juca doar marţi, în deplasare, la Spicom Sfântu Gheorghe, echipă care este ca şi calificată în play-off. Autobergamo şi Cityus sunt implicate şi în Cupa României, competiţie din care Informatica a fost eliminată. Deva, deţinătoarea trofeului, va juca miercuri, 30 martie, de la ora 18.00, acasă, cu Dunărea Călăraşi, acesta fiind cel mai tare duel din sferturile de finală, în vreme ce Mureşul va juca joi, în deplasare, dar cu o echipă de ligă secundă, Imperial Miercurea Ciuc, partida părând a fi o formalitate pentru cei de la Cityus, campionii naţionali en-tittre.
Calcule pentru primul loc
Deva, Timişoara şi Mureşul luptă pentru primul loc la sfârşitul sezonului regulat, lucru care aduce mai multe avantaje, printre care disputarea unui număr mai mare de partide pe teren propriu, inclusiv în finală, dar şi evitarea întâlnirii unei contracandidate în semifinale. Pentru Autobergamo lucrurile sunt simple: dacă va câştiga cele patru jocuri pe care le mai are de disputat, va termina sezonul regulat pe prima poziţie.
Actualitate
Noutăți din handbalul juvenil hunedorean

Echipele hunedorene de handbal junioare își continuă parcursul în campionatele naționale, unele evoluând deja în primele turnee semifinale. În schimb CSȘ Petroșani, care are asigurată calificarea în primul turneu semifinal al junioarelor 2, de pe prima poziție, mai are de jucat în sezonul regular.
Petroșănencele, care conduc în seria G, cu 18 puncte, sunt mari favorite în deplasarea de la Traian Vuia Reșița, ultima clasată, cu 2 puncte, partida din penultima rundă fiind programată miercuri, 26 martie, de la ora 16:00. În această rundă, în care stă penultima clasată, Alpha Oradea (locul VI), cu 2 puncte, petroșănencele ar putea afla și celelalte trei echipe care le vor însoți în primul turneu semifinal, lucru ce depinde de rezultatele din meciurile Unirea Sânnicolau Mare (II, 13p) – Banatul Timișoara (V, 11p) și Millenium Giarmata (IV, 12p) – Cîțu Timișoara (III, 12p).
Pe de altă parte, la junioare 1, LPS Cetate Deva a jucat în primul turneu semifinal și a încheiat pe ultimul loc, după ce au pierdut meciurile cu gazdele de la Gloria Bistrița, cu CSȘ Sibiu și cu LPS Târgu Mureș.
Devencele vor juca în al doilea turneu semifinal, pentru locurile 17-32, urmând a face parte, după toate probabilitățile, dintr-o grupă cu Millenium Giarmata, LPS Sebeș și Traian Vuia Reșița. La aceeași categorie de vârstă un turneu semifinal s-a jucat la Deva, ordinea în clasament fiind SCM Râmnicu Vâlcea, Transilvania Brașov, Milleniul Giarmata și HC VM Zalău. Reamintim că, la junioare 3, CSM Vulcan a ratat, de puțin, calificarea între primele 16 din țară și va juca pentru locurile 17-32, într-o grupă în care, foarte probabil, va avea ca adversare pe Chimia Râmnicu Vâlcea, LPS Satu Mare și CSȘ 2 Baia Mare. La aceeași categorie de vârstă CSȘ Petroșani a terminat sezonul regular pe 5 și a părăsit competiția.
Actualitate
Devenii au dansat cu atitudine la Cluj

Municipiul Cluj a găzduit, zilele trecute, cea de-a treia ediție a Concursului Național de Dans Sportiv “Dance whit Attitude”. Competiția a fost una extrem de puternică, una care aduce puncte în clasamentele oficiale, adunând numeroși participanți la start.
La concursul de la Cluj, organizat sub egida Federației Române de Dans Sportiv, au participat și tineri dansatori din Deva. Astfel, la categoria Open Standard 16-35 au participat și frații Ștefana și Alexandra Rusan, cei doi sportivi legitimați la CSM Deva, abia trecuți de vârsta minimă, cu o comportare meritorie în cea mai dificilă categorie de concurs, ocupând un onorant loc 10. Un alt rezultat extrem de valoros l-au obținut Maya Vesa și Rareș Borlea, la Clasa Hobby 10-11 ani, unde au ocupat locul al șaselea, punctajul obținut permițându-le promițătorilor dansatori sportivi de la Elite Dance Academy Deva promovarea în nivelul superior, la Clasa E.
Pentru clubul devean au fost și două debuturi promițătoare. Mai exact Andreea Popa și Cristian Farcău, cel din urmă fiind la primul său concurs, au obținut, la Clasa Precompetițional 10-11 ani, un loc patru la 2 Dansuri și poziția a șasea la 3 Dansuri. De asemenea, la Clasa Debutanți 8-9 ani, Gloria Vasilescu și Mihai Fodor, ambii la primul lor concurs, au ocupat un meritoriu loc 5. Un top 10 au reușit și colegii lor de club Nicole Varga și Alexandru Onea, la Clasa Debutanți 12-15 ani, unde au ocupat poziția a noua. De asemenea, comportări meritorii au avut și perechile Maria Stoica – Mihai Trif, locul 14 la Clasa Hobby 12-13 ani, una dintre cele mai dispute competiții ale concursului de la Cluj, și Antonia Mureșan – David Trif, locul 19 la aceeași categorie. Dansatorii sportivi de la cele două cluburi din Deva sunt pregătiți de Andra Căprioară.
Actualitate
Prima victorie pentru România în preliminariiile CM de fotbal

Preliminariile europene pentru Campionatul Mondial (CM) de fotbal din 2026 au ajuns la cea de-a doua etapă. S-a jucat doar în grupele cu cinci echipe, în cele cu patru primele meciuri urmând a se disputa în toamnă.
5-1 în San Marino
În Europa sunt 12 grupe, șase cu patru echipe și tot atâtea cu cinci. România face parte din grupa H, una cu cinci echipe, și a jucat în deplasare, în San Marino. După eșecul din prima etapă, 0-1 cu Bosnia pe teren propriu, naționala condusă de fostul antrenor al Corvinului, Mircea Lucescu, a câștigat, logic, deplasarea din San Marino, cu scorul de 5-1. În celălalt meci, Bosnia a învins, acasă, cu 2-1, pe Cipru. Astfel, după două runde, Bosnia are 6 puncte, România și Cipru, care, în prima etapă, a învins, acasă, pe San Marino, cu 2-0, cu 3 și San Marino, cu 0. Cea de-a cincea componentă a grupei, Austria, nu a jucat până acum. Următoarele meciuri vor fi în iunie, pe 7 fiind programate întâlnirile Austria – România și Bosnia – San Marino, iar pe 10 România – Cipru și San Marino – Austria.
Cum se trece Oceanul
Din cele 12 grupe europene se califică direct la competiția ce va fi găzduită de SUA, Mexic și Canada doar câștigătoarele acestora. Europa mai are patru locuri disponibile, acestea urmând a fi acordate după disputarea unui play-off cu 16 echipe. În această fază a competiției vor fi prezente pozițiile secunde din cele 12 grupe preliminare plus cele mai bune patru câștigătoare de grupe din UEFA Nations League care fie nu s-au calificat direct, fie nu au terminat pe locul al doilea în preliminarii. Cele 16 echipe vor fi împărțite în patru grupe de patru, în care se vor juca semifinale și finale, într-o singură manșă, iar câștigătoarele vor traversa Oceanul. În cazul în care România nu va ocupa unul din primele două locuri în preliminarii, selecționata tricoloră va ajunge în play-off în cazul în care cinci dintre cele opt echipe situate înaintea sa în Nations League se califică direct la turneul final sau în play-off. România, care a promovat în Divizia B este, în clasamentul general, pe nouă, după Spania, Germania, Portugalia, Franța, Anglia, Norvegia, Țara Galilor și Cehia.
Se știe componența tuturor grupelor
Legat de Nations League, trebuie menționat că în urma meciurilor pentru stabilirea câștigătoarei acestei competiții, acum se cunoaște și componența exactă a grupelor europene din preliminariile CM. Astfel, Germania este în grupa A alături de Slovacia, Irlanda de Nord și Luxemburg, în grupa B este compusă din Elveția, Suedia, Slovenia și Kosovo, iar în grupa C avem Danemarca împreună cu Grecia, Scoția și Belarus. În grupa D este Franța, alături de Ucraina, Islanda și Azerbaijan, în grupa E Spania se va bate cu Turcia, Georgia și Bulgaria, iar în grupa F regăsim pe Portugalia cu Ungaria. Irlanda și Armenia. Grupa G este Olanda împreună cu Polonia, Finlanda, Lituania și Malta, grupa H este cea a României, iar în grupa I Italia va înfrunta Norvegia, Israel, Estonia și Moldova. În fine, în grupa J sunt Belgia, Țara Galilor, Macedonia, Kazahstan și Liechtenstein, în gupa K avem pe Anglia, Serbia, Albania, Letonia și Andorra, iar în grupa L găsim pe Croația alături de Cehia, Muntenegru, Feroe și Gibraltar.
Configurația Nations League în partea superioară
Turneul final al Nations League se va disputa între 4 și 8 iunie, în Germania, în semifinale urmând a se înfrunta țara gazdă cu Portugalia și Spania cu Franța. Aceste patru echipe vor fi capi de serie în ediția următoare a competiției, în Divizia A, iar învinsele lor din sferturi, respectiv Italia, Danemarca, Olanda și Croația sunt în urna a doua. Apoi locurile în urne valorice și divizii au fost stabilite după meciuri de baraj, dar și după clasările din ediția actuală. Astfel, în urna a treia vor fi Serbia, Belgia, Anglia și Norvegia, iar în ultima sunt Țara Galilor, Cehia, Grecia și Turcia. În Divizia B avem, întâi pe Scoția, Ungaria, Polonia și Israel. Urmează apoi Elveția, Bosnia, Austria și Ucraina. În urma a treia avem Slovenia, Georgia, Irlanda, și România, cea mai bună clasată dintre câștigătoarele de Divizie C. Din Divizia B vor mai face parte Suedia, Macedonia, Irlanda de Nord și Kosovo. Componența Diviziilor C și D va fi cunoscută abia peste un an, odată cu desfășurarea ultimelor baraje de menținere/promovare.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Locuințe sociale într-o comună hunedoreană
- Actualitatecu o zi in urma
I-ați văzut? Trei adolescenți, dispăruți din Casa de tip familial din Uricani – ACTUALIZARE: Au fost găsiți
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 – 28 martie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 10 ore in urma
„Ziua Poliției Române”: Expoziție cu tehnica din dotare și ateliere de lucru, astăzi, la Palatul Copiilor din Deva
- Actualitatecu o zi in urma
Parcul de la Opera, din centrul Devei, va avea o altă înfățișare. Peste 7,24 milioane de euro vor fi investiți în modernizarea acestuia
- Actualitatecu o zi in urma
Trimitere în judecată în cazul abuzurilor comise de executorii judecătorești și avocați, cu prejudiciu de aproape 8 milioane de lei
- Actualitatecu 2 zile in urma
Amenzi de peste 140.000 de lei pentru neconformități în domeniul siguranței alimentelor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Alegeri prezidențiale 2025. Cei 11 candidați rămași în cursa pentru Cotroceni și ordinea pe buletinele de vot