Connect with us
Data: 18/02/2025
.

Actualitate

Program modificat la Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva

Publicat

pe

Programul Adăpostului de urgență pe timp de noapte Deva se modifică, începând de astăzi, 20 noiembrie. Acesta va fi prelungit cu trei ore, au informat reprezentanții Direcției de Asistență Socială (DAS) Deva.

Astfel, serviciul social de urgență destinat persoanelor fără adăpost va funcționa zilnic, de luni până duminică, între orele 16:00 – 7:00. Noul program este valabil până în data de 31 martie 2024.

“Adăpostul de urgență pe timp de noapte a găzduit, de la începutul lunii noiembrie, un număr de 23 de persoane. Anul trecut, de serviciul social al DAS Deva au beneficiat aproape 160 de persoane. Mai mult de jumătate din totalul beneficiarilor înregistrați în 2022 au fost găzduiți în baza unui contract pe perioadă determinată, în timp ce alți 47% au petrecut în Adăpost maximum cinci nopți, în baza unei solicitări scrise – potrivit datelor centralizate de Biroul Responsabil de Domeniul Serviciilor Sociale.

Perioada maximă de găzduire este de 180 de zile/an – în cazul persoanelor fără adăpost, care au avut ultimul domiciliu sau ultima reședință în municipiul Deva, în timp ce persoanele aflate în tranzit în oraș pot beneficia de cel mult 5 zile de găzduire, conform Regulamentului de organizare și funcționare al serviciului social”, arată reprezentanții DAS Deva.

Adăpostul de urgență pe timp de noapte Deva are o capacitate de 30 de locuri (în 10 camere) și dispune de bucătărie, sală de mese, băi cu dușuri, spații igienico-sanitare, spălătorie, uscătorie și călcătorie, camere de carantinare (cu baie proprie), mobilier și echipamente specifice. Persoanele găzduite pe bază de contract beneficiază, zilnic, de două mese (cină și mic dejun), asigurarea igienei personale și a îmbrăcămintei, asigurarea hainelor de schimb pe timpul nopții, asistență socială, juridică și psihologică.

Informații cu privire la actele necesare pentru admiterea în Adăpostul de urgență pe timp de noapte, categoriile de persoane care pot beneficia de serviciul social, condițiile de accesare a acestuia și drepturile și obligațiile beneficiarilor pot fi consultate pe https://dasdeva.ro, Secțiunea Servicii sociale.

Advertisement

Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0725.952.572 (luni – joi, între orele 8:00-16:30 și vineri, între orele 8:00-14:00) și 0374.622.901 (luni – duminică, între orele 16:00–7:00).

Actualitate

Proiect important semnat de administrația din Vețel

Publicat

pe

Redactat de

Vești bune pentru locuitorii comunei Vețel. Reprezentanții administrației publice din această așezare rurală hunedoreană au semnat, de curând, un contract extrem de important pentru comunitatea locală.

Extinderea și reabilitarea rețelei de apă

Este vorba despre reabilitarea și extinderea rețelei de apă în satele de munte ale comunei, contractul fiind semnat săptămâna trecută. “La sediul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) din București, am semnat un contract extrem de important pentru comunitatea noastră! Este vorba despre finanțarea necesară pentru reabilitarea și extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârzii. Această investiție este pentru oamenii din comuna Vețel, pentru siguranța, sănătatea și confortul acestora. Știm cât de important este accesul la apă potabilă și ne asigurăm că fiecare gospodărie va avea condiții mai bune. Finanțarea este de 3.798.201,37 lei, iar valoarea totală a investiției este de 4.010.909,48 lei. Muncim pe toate planurile, suntem preocupați de toate problemele cu care se confruntă cetățenii comunei și ne dorim să comunicăm cât mai bine și transparent. Știm că fiecare sat contează, de aceea ne implicăm activ pentru a aduce îmbunătățiri în toate localitățile comunei noastre! Nu ne oprim aici! Lucrăm continuu pentru dezvoltarea comunei, pentru proiecte noi și pentru a aduce investiții care să îmbunătățească viața fiecărui locuitor. Le mulțumesc concetățenilor mei pentru sprijin, încredere și pentru că suntem împreună în acest drum al dezvoltării”, a transmis Gheorghe Capșa, primarul comunei hunedorene Vețel.

Pentru satele de munte

Finanțarea pentru acest proiect vine pe Programul Național de Investiții (PNI) „Anghel Saligny”, iar obiectivul este ca satele de munte ale comunei Vețel, respectiv Muncelu Mic, Runcu Mic, Muncelu Mare și Boia Bârziibeneficieze de alimentare cu apă, dar și de stații de tratare a apei. Lungimea rețelei de distribuție este de 11.200 de metri, vor fi 548 de beneficiari direcți ai acestei investiții, fiind vorba despre numărul de locuitori ce vor fi deserviți, iar pe lângă rezervorul de înmagazinare existent va funcționa și noua stație de tratare a apei.

Pe șantierele din comună se lucrează cu folos

Și mai sunt și alte vești bune care vin de la Vețel, acestea fiind cele legate de lucrările de pe șantiere, care, ținând cont de condițiile meteo favorabile, sunt în plină desfășurare. „Am continuat vizitele de lucru pe șantierele din satul Mintia, unde se desfășoară mai multe investiții importante. Astfel, pe strada Izvorului se toarnă rigole noi carosabile, esențiale pentru un sistem de scurgere eficient. De asemenea, pe strada Mureșului am verificat calitatea reasfaltării, care a fost rectificată conform contractului, pentru a respecta standardele asumate. Se lucrează intens în comuna Vețel! Monitorizăm fiecare proiect, pentru ca lucrările să fie finalizate la timp și la calitate maximă. În paralel, activitatea zilnică din cadrul compartimentelor Primăriei continuă la fel de intens. De la gestionarea cererilor cetățenilor, eliberarea documentelor și avizelor, până la implementarea noilor proiecte, echipa noastră este implicată pentru ca administrația locală să funcționeze eficient și transparent”, a anunțat primarul comunei hunedorene Vețel, Gheorghe Capșa.

Cu finanțare tot pe „Saligny”

Și acest proiect, intitulat “Modernizare străzi și drumuri în localitatea Mintia, comuna Vețel, județul Hunedoara”, are finanțare asigurată tot prin PNI „Anhel Saligny”. Valoarea proiectului este de 14.233.952,13 lei și, în urma implementării acestuia, vor fi modernizate 7,756 km de străzi și drumuri echipate tehnico-edilitar din localitatea Mintia, lucrări necesare pentru ca circulația autovehiculelor și a pietonilor să se desfășoare în condiții optime.

Urmează și gazul

De asemenea, administrația publică locală din comuna hunedoreană Vețel mai are depus un proiect ce va fi finanțat tot prin PNI „Anghel Saligny”, valoarea acestuia fiind de 11.980.672,15 lei. Este vorba despre proiectul intitulatExtindere rețele de distribuție și racorduri de gaze naturale în localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi, comuna Vețel”. În prezent se elaborează documentația tehnică necesară, urmând, apoi, semnarea contractului de finanțare la MDLPA. Obiectivele proiectului sunt extinderea rețelelor de distribuție precum și creșterea numărului de racorduri de gaze naturale pentru localitățile Vețel, Mintia, Leșnic, Herepeia, Bretelin și Căoi.

Advertisement

Citeste mai mult ...

Actualitate

Cursuri de perfecționare pentru antrenorii de fotbal

Publicat

pe

Redactat de

Școala Federală de Antrenori a organizat un curs de perfecționare pentru antrenorii deținători ai Licenței UEFA C din județul Hunedoara, la care au participat 20 de antrenori.

Cursul a avut o durată de cinci ore, primele trei fiind dedicate tematicii interactive pe următorii piloni: “Jucătorul”, “ Mediul”, Meciul” și Structura lecției de antrenament pentru juniori cu vârsta între 10 și 13 ani”. În ultimele două ore, participanții au realizat activități practice cu două grupe de copii de 10 ani, sub îndrumarea lectorului Marius Sîrbu. Aceste activități au vizat aplicarea lecției de antrenament, incluzând exerciții și metode specifice planificării antrenamentului sportiv la fotbal. Aceste sesiuni fac parte dintr-o nouă metodologie de formare a antrenorilor, cu accent pe dezvoltarea jucătorului, conform cerințelor pentru licențele UEFA. În data de 26 februarie, un alt grup de 20 de antrenori din județul Hunedoara va participa la o sesiune similară, scopul principal fiind îmbunătățirea calității fotbalului prin educarea continuă a antrenorilor.

Cursurile din județ sunt coordonate de Marius Sîrbu, coach educator al Școlii Federale de Antrenori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Incendiu la un vagon al trenului IR 1823: Pasagerii evacuați în siguranță

Publicat

pe

Redactat de

Un incendiu a izbucnit luni la prânz într-un vagon din compunerea trenului Interregio 1823, care circula între stațiile Măldăieni și Radomirești, obligând la evacuarea de urgență a pasagerilor, potrivit celor de la Clubferoviar.ro

Focul a fost observat în interiorul grupului sanitar al ultimului vagon, iar degajarea de fum a fost cauzată cel mai probabil de surse externe, neafectând instalațiile interne ale vagonului.

Deși pasagerii nu au fost în pericol, aceștia au fost redistribuiți rapid în celelalte vagoane de către personalul trenului, iar trenul a continuat călătoria în siguranță. Vagonul afectat a fost detașat din garnitura trenului, iar autoritățile au fost informate. Serviciul 112 a fost alertat și o echipă de intervenție a ajuns imediat la fața locului.

În urma incidentului, circulația pe firul I al Magistralei 100, pe secțiunea Mihăiești – Radomirești, a fost temporar blocată, iar trenurile care circulau pe această rută au fost redirecționate pe firul II. Trenul IR 1823, care plecase din stația București Nord cu o întârziere de 38 de minute, urma să ajungă la destinația finală, stația CF Deva, la ora 19:18.

Autoritățile feroviare au început o anchetă pentru a stabili cauzele exacte ale incendiului, în conformitate cu legislația în vigoare.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate