Connect with us
Data: 02/05/2024
.

Actualitate

Programul Tranziție Justă: Peste 50 de proiecte depuse în cadrul apelului rezervat IMM-urilor din județul Hunedoara

Publicat

pe

Participare semnificativă a sectorului privat din județul Hunedoara la primul apel lansat în cadrul Programului Tranziție Justă.

Nu mai puțin de 51 de proiecte au fost depuse până în prezent în cadrul apelului „Dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, componenta „Investiții pentru dezvoltarea IMM care sprijină creșterea durabilă și crearea de locuri de muncă”, au informat reprezentanții Agenției Pentru Dezvoltare Regională (ADR) Vest.

„Cel mai ambițios dintre acestea este un proiect în valoare de peste 70 de milioane de lei, care demonstrează potențialul economic al regiunii. Solicitările venite prin cele 50 de proiecte acoperă 32,31% din valoarea alocată județului Hunedoara; respectiv 27,83% din valoarea alocată Văii Jiului. Trei dintre aceste proiecte au fost deja admise în etapa de evaluare tehnico-financiară, iar alte zece sunt aproape de închiderea evaluării”, arată reprezentanții ADR Vest.

IMM-urile din județul Hunedoara mai pot depune proiecte pe acest apel până în 20 mai 2024.

Actualitate

Iepurașul vine la Zoo Hunedoara. Activități și concursuri pentru copii, sâmbătă – 4 mai

Publicat

pe

Redactat de

Iepurașul vine la Grădina Zoologică din Hunedoara, acolo unde, sâmbătă, 4 mai, începând cu ora 11:00, sunt așteptați cât mai mulți copii. Numeroase activități sunt pregătite pentru cei mici, de la ateliere de pictat pe față, de pictură ornamente, de împletit codițe sau de tatuaje temporare, până la curse amuzante, cu saci și obstacole, și un concurs de creație artistică.

“Anul acesta, Iepurașul vine la Grădina Zoologică Hunedoara cu numeroase activități și concursuri, alături de Interact Club „Iancu de Hunedoara”: atelier de pictat pe față, atelier de pictură ornamente, atelier de împletit codițe, atelier tatuaje temporare, curse cu saci, curse cu obstacole, concurs creație artistică. Iepurașul vine la Zoo. Vino și tu! Sâmbătă – 4 mai 2024, ora 11:00 la Grădina Zoologică Hunedoara. Câștigă premii alături de prieteni și familie! Intrarea este liberă!”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Închideri de circulație la Deva, în Noaptea de Înviere

Publicat

pe

Redactat de

Circulaţia rutieră pe strada Avram Iancu, din municipiul Deva, va fi închisă în noaptea de Înviere, în zona Catedralei Episcopale „Sfântul Ierarh Nicolae”.

“Cu ocazia Praznicului Învierii Domnului, eveniment religios care se va desfășura în noaptea de sâmbătă, 4 mai 2024, spre duminică, 5 mai 2024, Episcopia Devei şi Hunedoarei va amplasa un podium pe partea carosabilă a străzii Avram Iancu, în faţa Catedralei Episcopale Sfântul Ierarh Nicolae. Având în vedere acest lucru, circulaţia rutieră va fi închisă din data de 4 mai 2024, începând cu ora 12:00 până în data de 5 mai 2024, la finalul slujbei, pe următorul tronson de drum:

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Bulevardul Decebal

– Strada Avram Iancu până la intersecţia cu Strada Andrei Şaguna

Totodată, pentru buna desfășurare a evenimentului religios, se va restricționa accesul auto, sâmbătă, 4 mai 2024, începând cu ora 8:00, pe banda 1 de circulație din fața Catedralei.

Advertisement

Primăria Municipiului Deva și Episcopia Devei şi Hunedoarei vă mulțumesc pentru înțelegere”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Deva.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Program de vară la Sarmizegetusa Regia

Publicat

pe

Redactat de

Programul de vizitare al cetății dacice Sarmizegetusa Regia s-a modificat, începând cu prima zi a lunii mai. Vizitatorii au mai mult timp la dispoziție pentru a admira așezarea antică din Munții Orăștiei.

“Începând cu 1 mai, situl arheologic de la Grădiștea de Munte trece la programul de vară. Astfel, până în 30 septembrie, Sarmizegetusa Regia va putea fi vizitată în intervalul orar 09:00 – 20:00, de luni până duminică. Pe perioada Sărbătorilor Pascale programul este neschimbat. Sunteți așteptați la Sarmizegetusa Regia!”, a informat administrația monumentului istoric.

Sursa foto: Administrația Sarmizegetusa Regia/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate