Actualitate
Programul „Trusou pentru nou -născuți”. Patru mame din Deva primesc cardurile sociale de 2.000 de lei

Direcția de Asistență Socială (DAS) Deva distribuie tichetele sociale pe suport electronic, în valoare de 2.000 de lei, destinate mamelor și nou-născuților proveniți din medii defavorizate.
Patru mame din municipiul Deva, dintre care două minore, beneficiază, până în prezent, de sprijinul material acordat din fonduri externe nerambursabile, pentru achiziționarea de produse pentru îngrijirea nou-născutului.
Potrivit reprezentanților DAS Deva, banii pot fi folosiți în termen de maximum șase luni de la data emiterii cardurilor, într-o reţea de magazine afiliate.
„Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți se acordă, la cerere, o singură dată, în perioada 2024 – 2027 și sunt destinate copiilor cu vârsta de până la 3 luni, ale căror mame fac parte din categorii sociale defavorizate: mame care au stabilit dreptul la venit minim de incluziune; mame cu dizabilități; mame minore; mame aflate temporar în situații critice de viață, stabilite prin anchetă socială (ex.: victime ale calamităților, ale violenței domestice etc.); mame care nu dețin acte de identitate; mame cetățeni străini sau apatrizi proveniți din zone de conflict armat, care dețin permis de ședere temporară)”, au informat reprezentanții DAS Deva.
Ce acte sunt necesare și unde se depun cererile
Cererile pentru acordarea sprijinului material se depun la Direcția de Asistență Socială Deva (Str. I.L. Caragiale, nr. 4, etajul 1) – Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială, de luni până joi, între orele 08:00 – 11:00 și 14:00 – 16:00 sau vineri, între orele 08:00 – 11:00 și vor fi însoțite de următoarele documente: Carte de identitate / Carte de indentitate provizorie, Certificat de naștere copil, Certificat de încadrare în grad de handicap (unde este cazul), Permis de ședere temporară cu adresă completă, valabil (în cazul cetățenilor străini sau apatrizi proveniți din zone de conflict armat).
Lista mamelor și nou-născuților din municipiul Deva care pot beneficia de cardurile sociale de 2.000 de lei este actualizată lunar de DAS Deva.
Tichetele sociale pe suport electronic pentru nou-născuți sunt acordate prin Programul incluziune și Demnitate Socială 2021 – 2027. Conform OUG nr. 34/2024, măsura de sprijin material este completată de măsuri auxiliare care constau în activități menite să contribuie la reducerea deprivării materiale.

Sursa: DAS Deva
Informații suplimentare se pot obține la numerele de telefon 0799.992.311 și 0254.218.030 / Tasta 1 (Serviciul Evidență și Plată Beneficii de Asistență Socială), în timpul programului de lucru.
Actualitate
L-ați văzut? Tânăr din Lupeni, dat dispărut

L-ați văzut? Tânăr din Lupeni, dat dispărut.
Poliția Oraşului Lupeni a fost sesizată, în data de 2 aprilie a.c., în jurul orei 01.00, cu privire la plecarea voluntară de la domiciliu a unui tânăr de 22 de ani – Murărașu Sebastian Daniel.
În urma primelor verificări, s-a stabilit că tânărul ar fi plecat în data de 01 aprilie a.c., în jurul orei 06.00, la Universitatea din Petroșani, unde este student, fără a reveni până în prezent.
Semnalmente: înălțime 1.84 metri, greutate 65 kg., păr șaten, tuns scurt, ochi albaștri, față ovală, ten deschis la culoare, cicatrice în zona bărbiei (partea stângă).
La data plecării, tânărul purta un pardesiu de culoare gri cu negru, pantaloni de culoare neagră, cămașă și cravată de culoare neagră, pantofi negri, având asupra sa un rucsac de culoare neagră.
Persoanele care dețin informații, ce ar putea ajuta la depistarea tânărului, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
Actualitate
Comuna Ghelari, capitală a sportului

Comuna Ghelari, un important centru minier în trecutul nu foarte îndepărtat, dar, în același timp, și o frumoasă așezare din Ținutul Pădurenilor, se întinde pe o suprafață de aproximativ 50 de kilometri. Pe raza comunei, care oferă o panoramă superbă spre Munții Poiana Ruscă, pot fi văzute mai multe monumente istorice, respectiv biserica de zid, crucea memorială și cuptorul de reducere a minereurilor de fier, toate în Ghelari, biserica din Ruda și furnalul de la Govăjdia, dar și impresionanta biserică ortodoxă din centrul de comună, cunoscută drept „Catedrala Pădurenilor”.
O raritate pentru zonele rurale și nu numai
Comuna Ghelari mai iese în evidență și cu faptul că aici există o pistă de atletism din material modern, fiind una dintre puținele existente în zona de Vest, și nu doar în localitățile rurale, ci chiar și din zonele urbane. Pista este parte a unui proiect mai amplu al administrației publice locale din comuna hunedoreană Ghelari. „Este un proiect derulat prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) pentru modernizarea stadionului din Ghelari, investiția fiind una de aproximativ 300.000 de lei. Nu trebuie uitat că noi avem o frumoasă tradiție fotbalistică de aici fiind originar și celebrul portar Bogdan Lobonț. Minerul Ghelari a fost, mulți ani, o echipă bună de Divizia C, cum se numea Liga 3 pe vremuri. Mai mult, a reușit și două calificări în fazele superioare ale Cupei României, la Ghelari venind Jiul Petroșani, cu Libardi, om de națională, printre jucători, și FC Argeș, echipa marelui Dobrin. Proiectul de modernizare a stadionului cuprinde, printre altele, reabilitarea gardului împrejmuitor și refacerea gazonului. În plus, vor fi montate aparate de fitness pentru populație, se vor face lucrări de reabilitare a tribunei, iar vestiarele vor fi, și ele, renovate. Va fi un stadion care să deservească întreaga comunitate, dar și pe toți cei care doresc să facă mișcare într-un mediu decent. Revenind la pista de atletism, pe aceasta se fac antrenamente, aici pregătindu-se, iar rezultatele o arată că o fac bine și recenții medaliați de la Cupa României în sală Claudia Florea, ghelăreancă de-a noastră, Adelin Pop și Andrei Marian. Atletismul, de altfel, are o mare tradiție la noi, de aici plecând Anca Toma, Garofița Strugaru sau Carmen Drăgolici”, a spus Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari, profesor de educație fizică la bază și un reputat antrenor de atletism.
Gazde bune
Pe lângă cele arătate mai sus, la Ghelari se desfășoară și competiții sportive, ultimul eveniment de acest fel având loc săptămâna trecută. Este vorba despre etapa județeană a Olimpiadei Naționale a Sportului Școlar (ONSȘ), la cros pentru elevi și eleve de gimnaziu și liceu, comuna Ghelari care nu este prima oară când organizează concursul, fiind o gazdă bună. Iar bucuria localnicilor a fost și mai mare, ținând cont de rezultatele obținute de copiii din comună. „Etapa județeană de cros din cadrul ONSȘ organizată la Ghelari a fost un succes pentru tinerii sportivi hunedoreni. Acest eveniment sportiv de amploare a fost organizat de Primăria Comunei Ghelari, în parteneriat cu Școala Gimnazială Ghelari, Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, Academia Olimpică Română filiala Hunedoara, Asociația Județeană de Atletism Hunedoara și SALVITAL Hunedoara. Competiția s-a desfășurat într-un cadru organizat, oferind elevilor din întreg județul oportunitatea de a-și demonstra abilitățile atletice și pasiunea pentru sport. Competiția a fost strânsă, iar elevii și-au dovedit ambiția și determinarea pe traseele amenajate. Câștigătorii, băieți și fete de gimnaziu și liceu, vor reprezenta județul Hunedoara la finala națonală de la Botoșani, din perioada 11-13 aprilie. De asemenea, toți cei clasați pe podium vor beneficia și de o bursă școlară de merit. Pe lângă concursurile din cadrul ONSȘ a fost organizat și un cros pentru cei mai mici, și pot să spun că rezultatele pe le-au obținut elevii din comuna noastră sunt excelente, aceștia fiind prezenți pe podium la toate cele opt curse, câștigând trei dintre acestea. Acest eveniment atletic nu ar fi fost posibil fără implicarea tuturor organizatorilor, profesorilor și voluntarilor care au contribuit la buna desfășurare a competiției. Felicităm toți elevii care au participat și îi încurajăm să continue să-și cultive pasiunea pentru sport”, a mai spus profesorul de educație fizică și sport și antrenor de atletism, Iancu Emerson Toma, primarul comunei hunedorene Ghelari.
Rezultate ONSȘ cros – faza județeană
Gimnaziu fete:
1. Taisia Ogor (LPS „Cetate” Deva, prof. Andreea Todereanu)
2. Biborka Nagy – (LT „Teglas Gabor” Deva, prof. Eva Varro)
3. Andreea Blaga Andreea (CN „Iancu de Hunedoara”‘, prof. Florin Bucur)
Gimnaziu băieți:
1. Dassius Oltean Dassius (LPS „Cetate” Deva, prof. Andreea Todereanu)
2. Alexandru Avrămuțiu (Șc. Nr. 2 Hunedoara, prof. Florina Simo)
3. Alejandro Crețu (Șc. Nr.1 Hunedoara, prof. Ionela Lazăr)
Liceu fete:
1. Larisa Iovu (LPS „Cetate” Deva, prof. Cornelia Juratoni)
2. Zsofia Nagy (LT „Teglas Gabor” Deva, prof. Eva Varro)
3. Giulia Mic (CN „Iancu de Hunedoara”‘, prof. Florin Bucur)
Liceu băieți:
1. Mihai Leica Mihai – (LPS „Cetate” Deva, prof. Cornelia Juratoni)
2. Răzvan Toth(CE „Emanuil Gojdu” Hunedoara, prof. Raul Popa)
3. Claudiu Șuibea (LT „Matei Corvin” Hunedoara, prof. Gheorghe Păiuș)
Rezultate cros copii
Fete U10
1. Ștefania Niță (CSȘ Hunedoara, prof. Ștefan Bergegszaszy)
2. Aida Toma (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Anastasia Vârtic (CSȘ Hunedoara, prof. Ștefan Bereszaszy)
Băieți U10
1. Leonard Schwerin (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
2. Tudor Todereanu (LPS Cetate Deva, prof. Andreea Todereanu)
3. Dragoș Pătrunjel (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)
Fete U11
1. Ada Agrigoroaiei (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
2. Natalia Aparaschivei (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Karina Avrămuță (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
Băieți U11
1. Silviu Apur (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
2. Lucas Mureșan (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
3. David Pavel (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
Fete U12
1, Antonia Palkovaci (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
2. Anastasia Orzan (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
3. Claudia Toma (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
Băieți U12
1. Fabian Alexa (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
2. Angelo Schwerin (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Mario Szabo (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)
Fete U13
1. Lavinia Anițescu (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
2. Raluca Apostu (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
3. Bianca Taurisano (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
Băieți U13
1. Claudiu Roșian (CS Teliuc, prof. Nicolae Cîrstea)
2. Darius Gavriloaie (CSȘ Hunedoara, prof. Mircea Popovici)
3. Andrei Banu (CS Ghelari, prof. Emerson Toma)
Actualitate
Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani

Polițiștii fac verificări pentru depistarea unei minore de 15 ani
Polițiștii din municipiului Hunedoara au fost sesizați, în data de 1 aprilie, a.c. în jurul orei 21.00, de un bărbat din județul Timiș cu privire la plecarea voluntară a nepoatei sale *PETRIVICI SANDRA MELISA*, de 15 de ani, din localitatea Linz (Austria), unde locuiește împreună cu părinții săi.
Din primele verificări, minora ar fi plecat în după amiaza zilei de azi, fără acordul părinților, spre România împreună cu un bărbat de 21 de ani, din județul Hunedoara.
PETROVICI SANDRA MLELISA prezintă următoarele semnalmente: înălțime 1,65 m., greutate 60 kg., păr șaten (lung), ten deschis la culoare.
Polițiștii continuă activitățile investigative și de căutare în vederea depistării minorei, care a fost dată în consemn la frontieră.
Persoanele care dețin informații, ce ar putea ajuta la depistarea acesteia, sunt rugate să apeleze numărul de urgență 112 sau cea mai apropiată unitate de poliție.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tragic: O femeie a murit intoxicată cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
- Actualitatecu 2 zile in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu 3 zile in urma
Succes la scor pentru Corvinul
- Actualitatecu 3 zile in urma
Șofer prins băut la volan, după o urmărire în trafic
- Actualitatecu 2 zile in urma
Corvinul – FC Bihor în Cupa României
- Actualitatecu 2 zile in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șoferi depistați în stare de ebrietate și fără permis în județul Hunedoara