Connect with us
Data: 12/02/2025
.

Actualitate

Proiect unic în județ și țară, dedicat persoanelor din mediul rural, unde nu sunt medici de familie

Publicat

pe

Proiect pe fonduri europene unic la nivelul Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara și la nivel național. Este vorba despre un proiect prin intermediul căruia vor fi accesate fonduri europene pentru achiziționarea unei „Unități Medicale Mobile”. Practic, va fi o autospecială dotată de la A la Z cu toate cele necesare pentru ca medicii și asistentele să poată consulta și pune diagnostic în cazul celor consultați. Vizați sunt hunedorenii din cele 15 localități în care nu există medici de familie, din mediul rural.

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara au lucrat intens la un proiect ce urmează a fi finanțat din fonduri europene și care va veni în sprijinul câtorva mii de hunedoreni din mediul rural. Practic, va fi achiziționat o autospecială (asemănătoare unui TIR-n.red.) în interior căreia va fi un „mini-spital”, dotat cu toate cele necesare.

„Ca să suplinim lipsa medicilor de familie în 15 localități, din județul Hunedoara, am depus o cerere de finanțare în parteneriat cu un ONG pentru a ne dota cu o unitate medicală mobilă. ONG-ul respectiv va face activitățile de îngrijiri la domiciliu, iar noi, cu unitatea medicală mobilă, în cadrul căreia vor fi medici și asistente. Vom face caravane în toate localitățile izolate și vom efectuata activități de monitorizare și de administrare tratamente medicale. Unitate Medicală mobilă va fi dotată cu ecograf, Computer Tomograf și cu analizor, inclusiv cu un scaun pentru investigații ginecologice. Important este că oamenii nu vor plăti pentru aceste servicii, ba mai mult, vor primi și pachete cu dezinfectanți, materiale de protecție și alte astfel de lucruri. Noi încercăm să îi ajutăm pe toți cei care au nevoie de noi”, a declarat Adrian David, directorul general al CAS Hunedoara.

Cererea de finanțare, depusă

Potrivit reprezentantului CAS Hunedoara, sunt șanse mari ca acest proiect să fie finanțat și implementat în județul Hunedoara. „Am depus deja cererea de finanțare și este în evaluare acum. Estimăm, pe graficul pe care l-am elaborat, că în maximum șase luni de la semnarea contractului de finanțarea vom putea demara proiectul. Cu alte cuvinte, este posibil ca din iarnă sau primăvara anului viitor să putem începe caravana prin județ. Proiectul a fost scris 100 la sută de CAS Hunedoara și vreau să le mulțumesc colegilor mei pentru efortul depus și pentru curaj, pentru că acest proiect a fost scris cam într-o lună și l-am și depus. Suntem prima CAS din țară care face un astfel de proiect. Este o inițiativă a noastră, a celor din CAS Hunedoara. Noi suntem optimiști, pentru că în simularea de procentaj suntem la maximum de puncte. Oricum mai avem și alte surse de finanțare, în cazul în care nu vom fi declarați eligibili, dar sunt slabe șanse”, a mai precizat Adrian David, directorul general al CAS Hunedoara.

Digitalizare completă a serviciului de evidență a asiguraților

Tot la capitolul „planuri pentru 2021”, reprezentanții CAS își propun să digitalizeze serviciile pentru asigurați. „În cadrul Colegiului Prefectural, instituțiile deconcentrate fac raportări cu privire la activitate și vin cu propuneri de eficientizare pentru viitor. După ce am depus raportul nostru pentru 2020, am prezentat măsurile pe care doresc să le implementez pentru acest an. Între acestea se numără digitalizarea completă a serviciului de evidență asigurați. Cu alte cuvinte vom primi totul pe mail, nu mai listăm, nu mai copiem sau transmitem hârtii fizic, ci vom opera solicitările direct în programele informatice”, a mai spus Adrian David, directorul CAS Hunedoara.

Proiectele, prezentate în Colegiul Prefectural

La ședința Colegiului Prefectural, care a avut loc la Inspectoratul Școlar Județean, au participat prefectul județului, Călin-Petru Marian, subprefecții Oana Andreea Biriș și Szell Lorincz și directorii de deconcetrate. „În cadrul ședinței, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Hunedoara, Adrian Nicolae David, a prezentat o Informare privind activitatea desfăşurată în anul 2020 precum și măsurile care vor fi luate pentru îmbunătățirea serviciilor către asigurați, în anul 2021. De asemenea, Adrian Nicolae David i-a informat pe membrii Colegiului Prefectural despre proiectul CAS Hunedoara, primul de acest fel din țară, prin care va accesa fonduri europene pentru achiziționarea unei „Unități Medicale Mobile” care va asigura asistență medicală în zonele rurale unde nu activează medici de familie”, au informat reprezentanții Instituției Prefectului – Județul Hunedoara.

Advertisement

La nivelul județului Hunedoara sunt aproximativ 380.000 de persoane asigurate medical.

Advertisement

Actualitate

Lupeniul a pierdut la Craiova

Publicat

pe

Redactat de

Minerul Lupeni, locul 5 în seria 9 din Liga 3 de fotbal, a jucat un nou meci de pregătire. Meciul a avut loc la Craiova, la baza sportivă FCU Footbal Park “Tărâmul Leilor”, pe trenul 3 „Costică Ștefănescu”.

Învinși de o divizionară secundă

Adversara celor de la Minerul Lupeni a fost FCU Craiova, locul 7 în Liga 2, și aflată în lupta pentru calificarea în play-off. Deși nu au jucat rău, băieții din Vale au trebuit să se recunoască învinși, cu scorul de 3-0. Rezultatul a fost stabilit încă de la pauză, pentru craioveni înscriind fundașii Lumbu (26′) și Lekiatas (32′) și mijlocașul Bounaas (43′). În meciul cu FCU Craiova pentru Minerul Lupeni au evoluat Wynney (Raț 46′) – Toma (Mazilu 46′, Hârsan 68′), Vlad, Creciunesc, Doboș – Eshun (Mândreci 73′), Trancă, Bedea (Petea 60′), Baidoo June, Popescu (Erceanu 46′). Mai este de menționat că în acest meci au debutat, pentru Minerul Lupeni, noii – veniți, respectiv portarul Wynney și atacantul Popescu, care au semnat cu clubul din Vale în această săptămână, dar și că stoperul Dulap s-a accidentat la încălzire și nu a putut fi folosit în jocul cu FCU Craiova. Până la meciul cu divizionara secundă, cei de la Minerul Lupeni au mai susținut alte trei meciuri amicale, toate fiind disputate în deplasare, câștigând cu 4-0 la Minerul Motru (piga 4 Gorj) și cu 1-0 pe terenul vecinilor și rivalilor istorici de la Jiul Petroșani, și au pierdut, cu 4-2, la Vulturii Fărcășești. Totodată, este de precizat că ultimele două echipe menționate evoluează în Liga 3, ambele în seria 8, Jiul ocupând poziția a cincea, iar Fărcășeștiul pe cea de-a patra. Aceste formații, ca și Minerul Lupeni, de altfel, vor lupta pentru ocuparea unuia din primele patru locuri, care asigură calificarea în play-off. Din sezonul regular, care se va relua în perioada 28 februarie – 1 martie, mai sunt de disputat trei etape. Până atunci, însă, Minerul Lupeni are programate și alte meciuri amicale, primul dintre ele, dacă nu apar schimbări de ultimă oră, urmând a se juca joi, 13 martie, pe terenul liderului din Liga 4 Hunedoara, Unirea DMO.

Foto: Ediție specială
Citeste mai mult ...

Actualitate

Rectorul Universității din Petroșani, Radu Sorin Mihai, propune soluții pentru prelungirea activității miniere în Valea Jiului

Publicat

pe

Redactat de

În cadrul unei intervenții recente, Prof. Univ. Dr. Ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani, a vorbit despre posibile soluții pentru prelungirea activității miniere din Valea Jiului. Acesta a subliniat importanța exploatării moderne a resurselor minerale, care trebuie să se bazeze pe investiții și tehnologii neconvenționale.

Rectorul a menționat că rezerva de cărbune din subteran a fost preluată de la instituțiile anterioare, pe baza studiilor și a datelor oferite de Agenția Națională a Resurselor Minerale. În urma acestor analize, echipa Universității din Petroșani a propus soluții specifice pentru fiecare zonă a Văii Jiului, având în vedere particularitățile stratului de cărbune și ale minelor deschise.

Printre propunerile avansate se numără tehnologii neconvenționale de exploatare și stocarea monoxidului de carbon și a hidrogenului în spațiile subterane, având în vedere evoluțiile din acest sector. De asemenea, rectorul a subliniat că, pe măsură ce minele se închid, pânza freatică urcă, iar aceste modificări trebuie luate în considerare în strategia de gestionare a resurselor.

În ceea ce privește resursele minerale, rectorul a precizat că nu s-au discutat cifre precise, ci doar propuneri generale. De asemenea, Complexul Energetic Valea Jiului și Complexul Energetic Oltenia au venit cu propriile propuneri, urmând ca Ministerul Energiei să ia deciziile finale și să le transmită Comisiei Europene pentru validare.

Aceasta este o etapă importantă în continuarea activității miniere în Valea Jiului, iar rectorul Universității din Petroșani se arată optimist cu privire la viitorul acestei industrii esențiale pentru regiune.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Imagini cu Cetatea Devei iluminată în roșu, de Ziua 112

Publicat

pe

Redactat de

Cetatea Devei, emblemă a municipiului reședință a județului Hunedoara, a fost iluminată în culoarea roșie, marți seară, marcându-se astfel “Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112”.

Primăria Deva s-a numărat printre instituțiile publice și organizațiile private din țară care s-au alăturat campaniei de conștientizare a importanței numărului de urgență 112 pentru comunitate, organizată de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS).

Cetatea Devei a fost iluminată simbolic în culoarea roșie, sprijinind astfel importanța unui sistem comun de intervenție rapidă în situații critice, valabil în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene. Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112 subliniază importanţa şi necesitatea utilizării corecte a acestui serviciu vital dedicat cetăţenilor”, au transmis reprezentanții Primăriei Deva.

 

Sursa: Primăria Municipiului Deva

Peste o sută de clădiri și obiective turistice din toată țara au fost, aseară, iluminate în roșu.

Advertisement

Ziua Europeană a Numărului Unic de Urgență 112” este marcată anual la data de 11 februarie.

Prin acest demers vizual simbolic, Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) a dorit să atragă atenția asupra rolului esențial al numărului unic de urgență și să încurajeze cetățenii să îl folosească responsabil. Apelarea abuzivă a 112 poate periclita intervenţia rapidă a echipajelor specializate acolo unde este cu adevărat nevoie.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate