Connect with us
Data: 07/01/2025
.

Actualitate

Proiecte de dezvoltare a comunei Peștișu Mic

Publicat

pe

Administrația publică locală din comuna Peștișu Mic are planuri mari pentru dezvoltarea comunității. În acest an, vor fi depuse mai multe proiecte benefice pentru locuitorii celor nouă sate. Noul primar al comunei, Daniel Dobruțchi, își propune să schimbe rețeaua de iluminat public, cu una modernă și mai puțin costisitoare, să eficientizeze termic două unități de învățământ, să alimenteze cu apă comuna și să modernizeze drumurile comunale.

Comuna Peștișu Mic este formată din satele Almașu  Mic, Ciulpăz, Cutin, Dumbrava, Josani, Mănerău, Nandru, Peștiși Mic (reședința) și Valea Nandrului. Actualul primar, Daniel Dobruțchi, și-a propus să modernizeze sistemul de iluminat public, fapt ce va conduce și la reducerea facturii la energie electrică. „Pentru că ne dorim să realizăm cât mai multe proiecte benefice pentru comunitatea noastră, ne pregătim să depunem documentele necesare pentru a schimba actualul sistem de iluminat public. Acest proiect urmează să îl depunem la Agenția Fondului de Mediu și după ce va fi declarat eligibil, începem și lucrările. Ne propunem ca în toate satele să înlocuim actualul sistem de iluminat public, cu unul modern, pe LED. Între timp, am un proiect pilot între Peștișu Mic și Josani, din buget local, în cadrul căruia vom monta panouri cu lampă solară și LED. Dacă va funcționa o să le înlocuim pe toate. De asemenea, mai avem un proiect depus pe GAL pentru a achiziționa o autoutilitară”, a declarat Daniel Dobruțchi, primarul comunei Peștișu Mic.

Investiții în unitățile de învățământ

Educația reprezintă unul dintre cei mai importanți piloni, pentru ca bazele unei societăți să fie stabilă. Astfel că, noul primar al comunei Peștișu Mic investește în confortul micuților din comună. „Tot pe Agenția Fondului de Mediu, urmează să depunem un proiect ce vizează unitățile de învățământ. Mai exact, ne propunem să anvelopăm grădinița de la Josani și școala din Valea Nandrului. De asemenea, la cele două unități de învățământ vom realiza și un proiect de eficientizare energetică a clădirilor, cu panouri solare. Încă mai avem copii care învață în comună și trebuie să le oferim condiții optime. La grădiniță studiază 17 preșcolari, iar la școala din Valea Nandrului sunt, în prezent, 12 elevi”, a precizat Daniel Dobruțchi, edilul-șef al comunei.

Patru proiecte depuse la CNI

Administrația locală din comuna Peștișu Mic a mai depus patru proiecte la Compania Națională de Investiții.

„Mai avem depuse patru proiecte la CNI, respectiv alimentare cu apă în comună, modernizare DC 120, modernizare DC 120A și modernizare drum Peștișu Mic – Mânerău. Mai avem pe POIM, pe Axa 8, depus proiectul pentru alimentarea comunei cu gaze naturale, acum e în faza de verificare a eligibilității pe partea tehnică. Mai avem puțin de așteptat până o să vedem dacă primim și finanțare pentru acest proiect. Tot ce a ținut de noi s-a făcut, acum așteptăm răspunsul de la București. În rest, așteptăm să se deschidă și alte linii de finanțare, pentru a putea depune și alte proiecte. Cert este că nu vom rata absolut nimic!”, a conchis Dobruțchi.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Licitație pentru mobilier educațional în Hațeg. Șase oferte depuse pentru dotarea școlilor locale

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Hațeg a organizat o licitație publică pentru furnizarea de mobilier școlar destinat mai multor unități de învățământ, în cadrul proiectului „Dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale a Liceului Teoretic Ion Constantin Brătianu Hațeg, județul Hunedoara.”

Șase firme au depus oferte pentru acest contract, estimat la 1.214.938 lei. Proiectul, finanțat prin PNRR (cod F-PNRR-Dotari-2023-4095), vizează dotarea Liceului Teoretic „Ion Constantin Brătianu” și a altor unități școlare din Hațeg, precum Școala Gimnazială „Ovid Densusianu,” Școala Gimnazială „Aron Densusianu,” Grădinița cu Program Normal Nr. 1, Grădinița cu Program Prelungit și Seminarul Teologic Ortodox „Sfânta Ecaterina,” împreună cu subunitatea acesteia, Grădinița „Episcop Gurie Georgiu.”

Achiziția include mobilier pentru sălile de clasă, laboratoarele de științe, cabinetele de istorie și psihopedagogie, precum și atelierele de practică. Proiectul are scopul de a moderniza condițiile de studiu, oferind elevilor și cadrelor didactice un mediu educațional modern și bine echipat. Atribuirea contractului va fi realizată în curând, conform criteriilor de evaluare stabilite în licitație.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei

Publicat

pe

Redactat de

Administrația locală din Brad a primit două oferte pentru licitația de reabilitare termică a Secției de Ginecologie, un proiect finanțat prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Componenta 5 – Valul Renovărilor.

Valoarea estimată a contractului este de 3.712.387 lei, iar lucrările vor avea o durată de 12 luni de la semnarea contractului.

Proiectul, identificat cu codul C5-B2.1.a-1783, are ca scop îmbunătățirea eficienței energetice a clădirii, reducerea consumului de energie și crearea unor condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

Până pe 18 aprilie 2024, ofertele celor două asocieri de firme vor fi evaluate tehnic, iar după desemnarea câștigătorului, lucrările vor începe conform planului stabilit. Finanțarea provine din Componenta 5 a PNRR, un program național care susține tranziția către o infrastructură mai ecologică și mai eficientă energetic.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Mintia: Provocările și perspectivele unei investiții energetice strategice

Publicat

pe

Redactat de

Proiectul termocentralei pe gaz de la Mintia, o investiție majoră în infrastructura energetică a României, continuă să capteze atenția autorităților și a specialiștilor din domeniu.

Cu o capacitate instalată de 1.750 MW, această centrală se află în centrul unei strategii naționale de diversificare a surselor de energie și de reducere a dependenței de importuri. Începerea funcționării primei părți a centralei, estimată pentru 2025, va adăuga aproximativ 1.000 MW la producția de energie a țării, un pas important pentru asigurarea unei surse stabile de energie în perioadele de vârf.

Termocentrala de la Mintia va fi una dintre cele mai mari de acest tip din Europa, dar această realizare vine cu provocările sale. Proiectul a întâmpinat întârzieri semnificative de-a lungul anilor, iar punerea în funcțiune a capacităților complete ale centralei este încă departe de a fi finalizată. Deși acest proiect este văzut ca o soluție pentru asigurarea unei producții constante de energie, nu există garanția că Mintia va rezolva complet problemele structurale ale sistemului energetic românesc, care se confruntă cu o serie de provocări legate de modernizarea și diversificarea surselor de energie.

În contextul în care România se află pe cale să investească în parcuri solare, eoliene și în creșterea capacității de stocare a energiei, Mintia va juca un rol important, dar nu poate fi considerată soluția completă pentru provocările pe termen lung ale sectorului energetic. Capacitățile noi adăugate vor contribui cu siguranță la acoperirea consumului, dar integrarea acestora într-un sistem energetic modern și flexibil rămâne o misiune complicată.

Sebastian Burduja, ministrul Energiei, a subliniat că soluția pentru facturi mai mici nu presupune o intervenție constantă a statului în piață, ci creșterea capacității de producție a energiei. În acest sens, parteneriatele cu sectorul privat vor fi esențiale, dar succesul acestora depinde de coordonarea eficientă între actorii publici și privați și de implementarea unor strategii pe termen lung care să răspundă nevoilor reale ale pieței și ale consumatorilor.

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate