Actualitate
Incidența cazurilor COVID-19 în județ. 29 de localități în „zona roșie”
Actualitate
Peste 100 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului legal de viteză, la început de an
Peste o sută de sancțiuni pentru nerespectarea regimului de viteză legal au fost aplicate de polițiștii hunedoreni, de la începutul acestui an. Trei șoferi au rămas pietoni, după ce au fost prinși că au depășit viteza legală cu mai mult de 50 de km/h.
Aproximativ 250 de polițiști din cadrul structurilor operative au fost angrenați, zilnic, în perioada 01 – 07 ianuarie 2025, în acțiunile menite să crească gradul de siguranță a cetățeanului și să asigure menținerea climatului de ordine și siguranță publică.
“Polițiștii au acționat în sistem integrat, la nivelul întregului județ, atât în cadrul unor activități de prevenire și descurajare a faptelor ilegale, cât și prin acțiuni de combatere a faptelor antisociale și de impunere a legii. Polițiștii rutieri au avut drept scop impunerea regimului de viteză legal stabilit, pe drumurile din județ fiind utilizate atât aparatele radar, cât și cele de testare a consumului de alcool sau substanțe psihoactive. Pentru prevenirea accidentelor rutiere și asigurarea unui climat de siguranță pe drumurile publice, poliţiştii au acționat în teren pentru fluidizarea circulației, în special către și dinspre stațiunile turistice de pe raza județului, în zonele de agrement și în zona adiacentă lăcașelor de cult. De la începutul acestui an, au fost aplicate peste 100 de sancțiuni pentru nerespectarea regimului de viteză legal stabilit și au fost reținute 3 permise de conducere pentru depășirea vitezei legale cu mai mult de 50 km/h”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.
435 de kilograme de materiale pirotehnice, confiscate
De asemenea, în perioada sărbătorilor de iarnă, au fost confiscate 435 de kilograme de materiale pirotehnice comercializate ilegal, iar în urma celor peste 70 de controale și acțiuni, polițiștii au aplicat șase sancțiuni contravenționale în valoare de peste 9.500 de lei.
Pentru încălcarea prevederilor legale referitoare la operațiunile cu articole pirotehnice, s-au întocmit 13 dosare penale.
„În minivacanța ocazionată de Noul An, polițiștii au intervenit pentru gestionarea promptă a tuturor evenimentelor din domeniul ordinii și siguranței publice, în această perioadă nefiind înregistrate incidente nedorite cauzate de utilizarea necorespunzătoare a materialelor pe bază de amestecuri pirotehnice. Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara adresează mulțumiri celor care au înțeles să petreacă minivacanța ocazionată de trecerea în anul 2025 într-un cadru legal și lipsit de incidente. Recomandăm cetățenilor să susțină, în continuare, eforturile polițiștilor și să aibă o conduită preventivă, pentru a nu se pune în pericol pe ei sau pe cei din jur”, au mai transmis reprezentanții IPJ Hunedoara.
Foto: arhivă
Actualitate
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
Se lucrează pe autostrada A1, sensul Sibiu – Deva.
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara au informat că, astăzi, 8 ianuarie, până la ora 16:00, pe autostrada A1 km 374+400 Vețel (HD), sensul Sibiu – Deva, se execută lucrări de montare parapet median. “Se circulă pe banda 1 și pe banda de urgență, banda 2 fiind restricționată până la finalizarea lucrărilor. Se va lucra și la montarea de balize anti-orbire pe parapetul median, la km 447-km 452 Traian Vuia (TM). Adaptați viteza la condițiile de trafic și respectați semnalizarea rutieră!”, au transmis reprezentanții DRDP Timișoara.
Sursa foto: DRDP Timișoara
Actualitate
Protest la Penitenciarul Deva, vineri, față de Ordonanța „Trenuleț”
Polițiștii de penitenciare ies, din nou, în stradă. Un nou protest va avea loc, vineri, la Penitenciarul Deva, dar și la alte unități de detenție din țară. Nemulțumirile angajaților sunt legate de prevederile Ordonanței „Trenuleț”.
Federația Sindicatelor din Sistemul Penitenciar şi Federația Sindicatelor din Administratia Naționalǎ a Penitenciarelor au ales sǎ continue protestul declanșat în 20 decembrie 2024, fiind în plin refuz de muncă suplimentară.
După ce, la sfârșitul anului trecut, polițiștii de penitenciare au protestat în fața unităților, inclusiv la Penitenciarul Deva, acum un nou protest este anunțat. „Vineri, 10 ianuarie 2025, începând cu ora 08:30 ieșim, din nou, în stradă. Este uşor sǎ ceri săracului sǎ fie şi mai sǎrac, când tu ca demnitar ai punga plinǎ. Şi asta, deoarece demnitarilor şi nu numai, le-a fost aplicată PE MAXIM legea salarizǎrii încǎ din 1 iulie 2017. (…) Opriți tǎierile salariale tip BǍSESCU la 15 ani de la vremurile când românii au rămas fǎrǎ case, fǎrǎ viitor! Nu structura de apărare a adus țara în situația actuală”, se arată într-un comunicat semnat de președintele Federației Sindicatelor din Sistemul Penitenciar, Petre Florin Șchiopu.
Sindicaliștii spun că numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate, în prezent fiind ocupate aproximativ 13.000 din 16.050 prevăzute. „Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile. Asigurǎm misiunile la limita prevederilor legale prin lipsa personalului, punând în pericol extrem siguranța personalului, dar şi a locurilor de deținere. În timp ce celorlalte categorii de pensionari le-au fost actualizate anual cuantumul pensiilor, cu prisos magistraților, pensionarilor militari de la apariția legii 223/2015 nu le-a fost actualizat cuantumul pensiei decât în 3 rânduri cu rata inflației, iar a patra actualizare a fost cu aplicarea a doua tipuri de procent: 10% pentru pensiile sub 3000 de lei şi 2.5% pentru pensiile peste 3000 de lei. Refuzul muncii suplimentare va demonstra că Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România. Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus, generează blocaje chiar și pe termen scurt în special în sectorul operativ”, se mai arată în același comunicat.
Conform documentului citat, decizia de reluare a activităților sau de menținere a refuzurilor de muncă suplimentară aparține sindicatelor organizatoare și va reprezenta voința membrilor de sindicat semnatari. „Guvernul României va trebui să identifice soluții pentru aplicarea în totalitate a drepturilor salariale în platǎ la 31 decembrie 2024, altfel va trebui sǎ gǎseascǎ alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare!”, au mai transmis sindicaliștii din penitenciare.
Ce cer polițiștii de penitenciare
- Aplicarea în integralitate a prevederilor Legii-cadru nr 153/2017 şi familiei ocupaționale apărare, ordine publică şi siguranță națională
- Menținerea în plată a drepturilor salariale ce vizează plata majorării pentru munca suplimentară și a majorării pentru munca în repaus săptămânal, sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, nu se lucrează
- Aplicarea legii pensiilor militare în conformitate cu modificările legislative promovate prin lege la Senat în luna noiembrie 2024
- Actualizarea și indexarea pensiilor militare de la 1 ianuarie 2025
- Plata normei de hrană la valoarea actualizată, fără plafonări
- Plata normei de echipare la valoarea actualizată, fără plafonări
- Aprobarea celor 1600 de posturi convenite cu Primul-ministru al României în Ianuarie 2024 şi deblocarea posturilor vacante pentru a fi ocupate prin concurs, astfel încât activitatea să se poată desfășura în condiții de siguranță
- Plata sporului prevazut de OUG 26/2024
- Plata voucherelor de vacanță
-
Actualitatecu 2 ore in urma
Licitația pentru întreținerea drumurilor județene, contestată fără succes
-
Actualitatecu o oră in urma
Atenție, șoferi! Lucrări de montare parapet median pe A1 Sibiu -Deva. Se circulă cu restricții
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Boboteaza, una dintre cele mai importante sărbători ale creștinătății. Ziua în care sunt sfințite apele
-
Actualitatecu 3 ore in urma
Noutăți din tabăra Corvinului
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Două oferte pentru reabilitarea termică a Secției de Ginecologie din Brad, un proiect de 3,7 milioane lei
-
Stiri nationalecu 38 de minute in urma
Râs căzut într-o fântână, în Masivul Parâng, salvat de salvamontiști
-
Actualitatecu 2 ore in urma
Hunedorenii pot achita taxele și impozitele locale: Opțiuni extinse de plată, inclusiv online
-
Actualitatecu 5 ore in urma
Atenționare meteo – Cod galben de vânt puternic în Munții Apuseni și în Carpații Orientali