Actualitate
Protest al angajaților de la Penitenciarul Deva din cauza Ordonanței “Trenuleț”
Mai mulți angajați de la Penitenciarul Deva au participat, astăzi, la o acțiune de protest împotriva măsurilor prevăzute în așa-zisa Ordonanță „Trenuleț”, prin care sunt anunțate reduceri salariale substanțiale. Proteste similare au fost organizate în toate penitenciarele din țară, unde Federația Sindicatelor din Sistemul penitenciar are structuri sindicale asociate.
„Opriți batjocura la adresa structurilor din sistemul de apǎrare, ordine publicǎ şi siguranțǎ naționalǎ! NU STRUCTURA DE APǍRARE A ADUS ȚARA ÎN SITUAȚIA ACTUALǍ”, transmit sindicaliștii din sistemul penitenciar.
Angajații Penitenciarului Deva au ieșit în fața unității pentru a trage un semnal de alarmă
Angajații Penitenciarului Deva au ieșit, în această dimineață, în fața unității, cu vuvuzele și pancarte, pentru a trage un semnal de alarmă asupra Ordonanței „Trenuleț” care aduce tăieri salariale în sistemul de apărare. „Prin punerea în practicǎ a acestui act normativ, structura de apǎrare plǎteşte încǎ o datǎ incompetența celor care ne-au condus. Astfel, pe lângǎ faptul cǎ suntem singura familie ocupaționalǎ cǎreia nu i-a fost aplicatǎ în integralitate legea salarizǎrii(L153/2017 – aproape 8 ani de la 1 ianuarie 2025), Guvernul României considerǎ oportun sǎ mai taie şi din elementele salariale ce erau acordate ca urmare a deficitului de personal extrem din sectorul de aparare şi ne referim la sporul pentru munca suplimentarǎ prevǎzut de legea 153/2017 sau la plata muncii în repausul sǎptǎmânal, sǎrbǎtori legale, dar şi a unor elemente salariale ce rezultau din contextul internațional, respectiv războiul din Ucraina, respectiv drepturile salariale ce rezulta din OUG 26/2024. Nu mai aducem în discuție alte drepturi care la acest moment sunt încǎ plafonate”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Independent „Vulturul” Deva.
Sindicaliștii mai arată că numărul minim de posturi necesare în Poliția Penitenciară este de 20.000 conform standardelor aprobate, în prezent fiind ocupate aproximativ 13.000 din 16.050 prevăzute. „Cu toate acestea Guvernul blochează concursurile. Asigurǎm misiunile la limita prevederilor legale prin lipsa personalului, punând în pericol extrem siguranța personalului, dar şi a locurilor de deținere. În timp ce, celorlalte categorii de pensionari le-au fost actualizate anual cuantumul pensiilor, cu prisos magistraților, pensionarilor militari de la apariția legii 223/2015 nu le-a fost actualizat cuantumul pensiei decât în trei rânduri cu rata inflației, iar a patra actualizare a fost cu aplicarea a doua tipuri de procent: 10% pentru pensiile sub 3000 de lei şi 2.5% pentru pensiile peste 3000 de lei. Aceste acțiuni de protest demonstrează că, Poliția Penitenciară se menține funcțională doar pentru că salariații acceptă să presteze muncă suplimentară într-un volum unic în România. Simpla exercitare a dreptului legal de a refuza munca în plus, generează blocaje chiar și pe termen scurt în special în sectorul operativ. Având în vedere acest lucru şi pentru a preîntâmpina situația de a depǎşi plafonul de un milion de ore suplimentare necompensate şi a zeci de mii de zile de concediu neacordate la nivel de sistem penitenciar, în data de 30.12.2024, începând cu ora 08:00, angajații din Penitenciarul Deva vor înceta lucrul și se vor aduna în fața penitenciarului pentru a trage un semnal de alarmă celor responsabili”, se mai arată în același comunicat.
Liviu Pătruț, preşedintele Sindicatului Independent Vulturul – Deva, a menționat faptul că acțiunea de protest nu afectează paza deținuților încarcerați, aceasta asigurându-se la nivel minim. „Decizia de reluare a activităților sau de menținere a refuzurilor de muncă suplimentară aparține sindicatelor organizatoare și va reprezenta voința membrilor de sindicat semnatari. Acțiunea ce demareazǎ în data de 30.12.2024 reprezintă un prim avertisment pentru guvernanți precum și dovada că suntem determinați să încetăm activitățile în toate unitățile din Sistemul Penitenciar până când Guvernul României va trebui să identifice soluții pentru aplicarea în totalitate a drepturilor salariale, altfel va trebui sǎ gǎseascǎ alternative pentru misiunile de pază, escortare și supraveghere din penitenciare!”, a transmis preşedintele Sindicatului Independent Vulturul – Deva, Liviu Pătruț.
Angajații din sistemul penitenciar și polițiștii participă, luni, la un protest care va avea loc în fața sediului Guvernului.
Actualitate
Cursuri gratuite de zbor la Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep în 8 ianuarie
Tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani, care doresc să învețe să zboare cu planorul, cu avionul ultraușor sau să sară cu parașuta, se pot înscrie la cursurile gratuite organizate de Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva. Înscrierile încep pe data de 8 ianuarie și se fac până pe 7 februarie 2025.
La Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva se vor organiza, și anul acesta, cursuri gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor și salt cu parașuta. Tinerii interesați se pot înscrie începând de la mijlocul săptămânii viitoare.
“Începând cu 8 ianuarie 2025, Aeroclubul Teritorial “Constantin Manolache” Deva vă așteaptă pentru înscrierea la cursurile gratuite de zbor cu planorul, avionul ultraușor și salt cu parașuta. Perioada înscrierilor: 08 ianuarie 2025 – 07 februarie 2025. Ce cursuri vă oferim? Obținerea licenței de pilot de planor, Obținerea licenței de pilot de aeronave ultraușoare motorizate, Obținerea licenței de parașutist. Cine poate aplica? Tinerii cu vârsta între 15 ani (împliniți) și 23 de ani (neîmpliniți) sunt eligibili pentru cursurile gratuite. Activitatea de zbor la disciplina planorism poate începe de la vârsta de 15 ani, iar la celelalte discipline, începând cu împlinirea vârstei de 16 ani. Persoanele ce nu se încadrează pentru cursurile gratuite pot opta pentru parcurgerea oricărui curs, contra cost. Pentru informații complete despre condițiile de înscriere, documentele necesare vizitează site-ul nostru sau contactează personalul Aeroclubului Teritorial Deva prin informațiile de contact de pe afiş. Vă așteptăm la zbor!”, au transmis reprezentanții Aeroclubului Teritorial „Constantin Manolache” Deva.
Situat la doar câțiva kilometri distanță de reședința județului Hunedoara, în vecinatatea satului Săulești, Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva a fost înfiinţat în anul 1975.
În anii trecuți, zeci de tineri hunedoreni, împătimiți ai zborului, s-au înscris la cursurile organizate la Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva. O parte dintre ei au optat pentru parașutism, iar alții pentru a învăța cum să zboare cu planorul sau cu avionul ultrașor.
Sursa foto: Aeroclubul Teritorial „Constantin Manolache” Deva
Actualitate
Elevii se întorc la școală miercuri, 8 ianuarie. Următoarea vacanță – în februarie
Elevii se întorc la școală, de miercuri, 8 ianuarie 2025, după vacanța de iarnă.
Începe modulul 3 de cursuri. Următoarea vacanță pentru elevii hunedoreni – între 17 și 21 februarie
Prima zi de școală din anul 2025 – miercuri, 8 ianuarie, deschide modulul 3 de cursuri, care are o durată diferită în fiecare județ. Elevii și profesorii merg la școală până când va începe vacanța de schi de o săptămână, decisă de către inspectoratele școlare. Pentru județul Hunedoara, această vacanță de schi a fost programată în săptămâna 17 -21 februarie 2025.
Actualitate
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate
Programul „Permis pentru viitor”, în cadrul căruia se acoperă costurile școlii de șoferi pentru tineri cu posibilități materiale reduse, a ajuns la cea de-a 10-a ediție. Organizatorii anunță că, solicitările de finanțare pot fi transmise, online sau prin poștă până la data de 27 ianuarie 2025.
Sunt eligibili tinerii din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 18 și 25 de ani care provin din medii defavorizate și care își doresc să obțină un permis de conducere pentru categoriile B, C sau D, inclusiv pentru tractoare agricole sau forestiere, troleibuze și tramvaie.
Programul „Permis pentru viitor” este organizat de Fundația Pentru Comunitate din fondurile puse la dispoziție de MOL România. Prima ediție a programului a fost lansată în anul 2015. În decursul celor nouă ediții, 181 de tineri au finalizat cu succes cursurile școlii de șoferi: 151 au obținut permise de categoria B, 27 de categoria C și trei atestate, o tânără cu handicap a obținut permis categoria B pentru automobil adaptat, un tânăr a promovat examenul pentru categoria B96 (ce permite suma MMA autoturism + rulotă/remorcă până la limita de 4.250 kg), iar un alt tânăr a obținut permisul pentru tractoare agricole. Alți 71 de beneficiari continuă studiile sau sunt programați pentru examen.
Formularul de înscriere și alte informații sunt disponibile pe website-ul Fundației Pentru Comunitate – https://pentrucomunitate.ro/permis.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ați văzut-o? O minoră din Călan a dispărut în noaptea de Revelion
-
Actualitatecu 17 ore in urma
“Nosferatu”, filmat și la Castelul Corvinilor, în cinematografe
-
Actualitatecu 16 ore in urma
FOTO+VIDEO: Pe pârtie, fără limite”: Povestea instructorului din Straja care deschide schiul pentru persoanele cu deficiențe locomotorii
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Mai multe zone din județ, sub cod galben de vânt
-
Actualitatecu o zi in urma
Calendarul foilor de ceapă – un vechi obicei pentru previziuni meteorologice
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Incendiu pe Cheile Jiețului: Intervenție dificilă a pompierilor din Petroșani pentru stingerea flăcărilor la o cabană izolată
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Prima zi a anului petrecută pe pârtiile din Parâng
-
Actualitatecu 15 ore in urma
„Permis pentru viitor”: Școala de șoferi gratuită pentru tineri din medii defavorizate