Actualitate
Reţelele de apă şi canalizare din Deva şi Simeria vor fi reabilitate şi extinse
Uniunea Europeană „ne bagă” în civilizaţie
Unul dintre cele mai importante proiecte cu fonduri europene ce va fi derulat în judeţul Hunedoara va demara, în curând, în localităţile Deva şi Simeria.
La sediul Apa Prod SA a fost semnat ieri contractul pentru reabilitarea şi extinderea conductelor principale şi de distribuţie a apei potabile şi a reţelelor de canalizare în Deva şi oraşul Simeria. Odată cu finalizarea acestei investiţii, în decembrie 2015, cele două servicii, de apă şi canalizare, vor fi „prezente” şi în mai multe locuinţe din cartierul Viile Noi din Deva, pe mai multe străzi din Sântuhalm şi Archia, dar şi în toată zona urbană a oraşului Simeria.
Servicii pentru 90 la sută dintre locuitori
Printre cei mai fericiţi beneficiari ai acestui proiect sunt devenii de pe şapte străzi din cartierul Viile Noi care, de ani de zile, aşteaptă ca şi în zona lor, deşi una aflată într-o capitală de judeţ, să ajungă apa potabilă şi canalizarea. Reprezentanţii Apa Prod SA şi cei ai Primăriei Deva dau asigurări că aceste servicii vor fi disponibile locuitorilor până la sfârşitul lui 2015, când este prevăzut termenul de finalizare a acestui proiect. Valoarea totală a proiectului este de circa 55 de milioane de lei, sumă din care 82 la sută sunt bani europeni din Fondul de Coeziune. Acest proiect face parte dintr-un program mai amplu de „Extindere şi reabilitare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Hunedoara”, în valoare totală de aproximativ 580 de milioane de lei, derulat prin POS Mediu. „Acesta este un proiect foarte important pentru ambele localităţi şi mă bucur că Apa Prod va contribui la îndeplinirea obiectivelor POS Mediu prin care, în toate localităţile cu cel puţin 10.000 de locuitori, gradul de conectivitate la aceste două servicii să fie cel puţin 90 la sută, până în 2015. Vom aduce astfel apa şi canalizarea în toate zonele din aceste două localităţi unde ele nu există. În plus, vom implementa şi SCADA în sistemul de apă şi canalizare”, a declarat Victor Arion, directorul general al Apa Prod SA Deva. Lucrările în cadrul acestui proiect vor fi executate de compania Acvatot SRL Bucureşti, cea cu care a fost semnat, ieri, contractul.
Mai bine mai târziu decât niciodată…
Lucrări ample la sistemul de alimentare cu apă potabilă vor avea loc, cu precădere, în municipiul Deva. Aici, va fi reabilitată conducta principală de pe strada 22 Decembrie, dar şi reţelele de distribuţie pe o distanţă de circa 7 kilometri. În plus, tot în Deva, va fi extinsă cu 9 kilometri reţeaua de alimentare cu apă pe şapte străzi din cartierul Viile Noi, dar şi către Archia sau Sântuhalm.
De asemenea, investiţii similare vor avea loc şi în ceea ce priveşte sistemul de canalizare: vor fi reabilitaţi 856 de metri de conducte, reţeaua ca fi extinsă cu 10 kilometri şi vor fi construite 5 staţii de pompare apă uzată în Archia, Sântuhalm, pe străzile C.A. Rosetti şi Centuria. În plus, în ambele sisteme va fi implementat SCADA ce va măsura prin echipamente electronice debitul apei şi modul de funcţionare al reţelelor. „Am promis cetăţenilor Devei că vor avea toţi apă potabilă şi canalizare în 2012. Însă, e bine că se întâmplă mai bine mai târziu decât niciodată. S-a semnat acest contract, iar în zilele următoare vom face un grafic cu locurile în care vor începe lucrările. Vom anunţa devenii pentru ca, din punct de vedere gospodăresc şi social, să se poată pregăti. Sper că în toamna lui 2015, vor fi terminate lucrările”, a afirmat Petru Mărginean, primarul Devei.
În Simeria, accent pe canal
Pe de altă parte, în Simeria, proiectul va „lucra” mai mult la nivelul reţelei de canalizare, unde practic vor fi realizate racordurile către casele locuitorilor şi va fi extins colectorul de la Sântuhalm.În plus, vor fi reabilitaţi 3,8 kilometri de reţea de canalizare şi vor fi construiţi alţi 1,5 kilometri noi. Şi aici va fi implementat sistemul SCADA. Oraşul Simeria a beneficiat în anii trecuţi şi de lucrările realizate prin proiectul SAMTID care a prevăzut investiţii în sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, iar ce va fi făcut în 2014 va completa ce mai lipseşte. „Aceasta este cea de-a doua investiţie pe care o face Apa Prod în Simeria şi mă bucur că, în afară de reabilitarea bazinelor, lucrări care vor fi practic invizibile pentru locuitorii oraşului, prin lucrările de extindere a canalizării, se va încheia implementarea acestui sistem în zona urbană a Simeriei, în 2015”, a spus Emil Râşteiu, primarul oraşului Simeria.
Actualitate
Opt amenzi aplicate unor persoane care și-au curățat terenurile prin incendiere

Pompierii Inspecției de Prevenire, din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, s-au aflat, și astăzi, în teren, în zonele în care se produc frecvent incendii de vegetație uscată, în special la pășuni.
În urma acestor acțiuni, inspectorii ISU Hunedoara au aplicat opt amenzi contravenționale pentru arderea resturilor vegetale. „Persoanele sancționate, care au folosit focul deschis pentru a igieniza terenul, sunt locuitori ai comunelor Buceș, Bretea Română, Sălașu de Sus, Luncoiu de Jos, Vălișoara și Ilia. Cei identificați au fost amendați cu sume cuprinse între 1000 și 2500 de lei”, au informat reprezentanții ISU Hunedoara.
Aceștia atrag din nou atenția cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că arderea miriștilor, a vegetației uscate și resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ!
În ultimele zile, în județul Hunedoara numărul incendiilor de vegetație a crescut alarmant. Vineri pompierii au fost implicați în 42 de misiuni pentru localizarea și lichidarea incendiilor de vegetație uscată care au afectat suprafețe mari de terenuri neîmpădurite sau litieră de pădure.
Pe parcursul zilei de astăzi pompierii au intervenit pentru stingerea a 60 de incendii de vegetație uscată produse în mai multe localități hunedorene. În zonele afectate de incendii din comunele Ghelari, Bunila și Lelese s-a acționat cu un elicopter „Black Hawk” al Inspectoratului General al Aviației, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu sistemul „Bamby Bucket”.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Actualitate
60 de incendii de vegetație uscată, în mai multe localități hunedorene. S-a acționat și cu un elicopter „Black Hawk”

Pompierii ISU Hunedoara de la toate subunitățile din județ au participat și astăzi, la misiuni pentru stingerea a 60 de incendii de vegetație uscată produse în mai multe localități hunedorene.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, suprafața afectată de flăcări este de aproximativ 150 de hectare de teren, atât miriște și pășune, cât și fond forestier.
Cu sprijin aerian
Intervențiile pompierilor militari s-au desfășurat atât terestru, cât și cu sprijin aerian, a informat, sâmbătă seară, ISU Hunedoara.
Un elicopter „Black Hawk” al Inspectoratului General al Aviației, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu sistemul „Bamby Bucket” a acționat în zonele afectate de incendii din comunele Ghelari, Bunila și Lelese.
“La misiunile de stingere de astăzi echipajele de intervenție au acționat cu efective mărite, peste 300 de pompieri militari. De asemenea, au fost folosite aproape 30 de autospeciale de stingere, în același timp fiind asigurate de către subunități și echipaje cu tehnică de intervenție pentru alte situații de urgență. Cele mai dificile intervenții au avut loc în zona de nord a județului, pe teritoriul comunei Buceș, dar și în Ținutul Pădurenilor și în zona Zam-Ilia. În unele cazuri, flăcările care se manifestau la pășuni amenințau să se propage la pădurile din apropiere, din cauza vântului. În foarte multe dintre aceste situații intervenția echipajelor pentru localizarea incendiilor au oprit extinderea flăcărilor”, a transmis ISU Hunedoara.
Sâmbătă seară, majoritatea incendiilor erau lichidate, iar în unele locații acestea au fost localizate și se intervenea pentru stingere.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Actualitate
Le-au adus primăvara în suflete. Flori și zâmbete, oferite de polițiști, pompieri și jandarmi, doamnelor și domnișoarelor, de 8 Martie

Polițiști, pompieri și jandarmi au împărțit flori doamnelor și domnișoarelor pe care le-au întâlnit în centrul municipiului Deva, pentru a marca așa cum se cuvine ziua de 8 Martie.
Reprezentanţii structurilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) le-au dăruit femeilor, de ziua lor, câte o floare, însoțită de urarea de ,,La Mulți Ani”. Gestul lor le-a impresionat pe doamne și domnișoare.
Acțiunea a debutat încă de ieri, când reprezentanții Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean Hunedoara, alături de polițiștii Serviciului Rutier, au oferit flori, gest simbolic specific lunii dedicate femeilor. În trafic a fost oprită inclusiv o colegă a polițiștilor, care a fost surprinsă zâmbind în momentul în care i s-a solicitat să coboare din mașină, pentru a primi o floare.
Astăzi, polițiștii hunedoreni, împreună cu pompierii și jandarmii, au continuat să împartă flori și zâmbete în centrul municipiului Deva.
În zona istorică a orașului, reprezentantele sexului frumos au fost întâmpinate cu bucurie și căldură, gestul simbolic fiind apreciat de toate cele care au primit urările de bine.
Prin această acțiune, reprezentanții MAI au dorit să transmită un mesaj de respect și apreciere, să aducă un zâmbet pe chipurile doamnelor și domnișoarelor și să marcheze venirea primăverii într-un mod special.
- Actualitatecu 3 zile in urma
Accidente grave și încălcări ale legii pe șoselele din Hunedoara. Un bărbat a fost strivit de propria autoutilitară, iar un pieton a fost spulberat de un autotren
- Actualitate - Evenimentcu 3 zile in urma
FOTO: Arde vegetația din județul Hunedoara
- Actualitatecu 3 zile in urma
Investiție majoră în Călan. Senneville deschide o fabrică de produse dulci în Parcul Industrial
- Actualitatecu 2 zile in urma
Diplomă de Excelență pentru primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu – „Primarul Anului 2024”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Recomandările IPJ Hunedoara pentru siguranța rutieră: Conduceți cu prudență și respectați regulile de circulație
- Actualitatecu 3 zile in urma
Petrila își redirecționează economia: Lansarea proiectului „Renew Academy” marchează tranziția de la minerit la energie regenerabilă
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiile de vegetație uscată fac ravagii în mai multe zone din județ. Pompierii trag un nou semnal de alarmă
- Actualitatecu 3 zile in urma
Nicușor Dan vine în județul Hunedoara