
În această seară, cu începere de la ora 22:00, vor avea loc meciurile retur din optimile de finală din Uefa Champions League.
Capul de afiș al serii va fi duelul de la Paris, dintre PSG și Barcelona, meci care pornește de la scorul de 4 -1, pentru echipa din capitala Franței.
Antrenorul Barcelonei Ronald Koeman, speră într – o remontada, asemănătoare cu cea din 2017, când în aceeași fază a competiției, Barcelona învinsă în partida tur cu 4 – 0, întorcea scorul, și o învingea pe teren propriu, cu 6 – 1 pe PSG, și se califica în faza următoare.
Marea diferenţă faţă de partida jucată între cele două formaţii în urmă cu 4 sezoane este prezenţa lui Neymar în tabăra celor de la PSG. În 2017, Neymar marca două goluri pentru Barcelona pe finalul meciului cu PSG. Francezul nu îşi va putea ajuta echipa diseară.
Barcelona este într-o revenire de formă în campionat, iar diferenţa fată de Atletico Madrid s-a mai diminuat. Atât Barcelona cât şi PSG au trecut în ultima vreme prin schimbări majore la club. Formaţia din La Liga are un nou preşedinte, Joan Laporta, în timp ce PSG a suferit o schimbare de antrenor, Thomas Tuchel fiind înlocuit de Mauricio Pochettino.
În ceea de – a doua partidă a serii, se vor întâlni Liverpool și RB Leipzig. Din cauza restricțiilor privind pandemia de coronavirus, partidă se va disputa la Budapesta.
De altfel, și întâlnirea retur, dintre cele două, s – a disputat la Budapesta.
După succes din tur, cu 2 – 0, „cormoranii” au prima șansă la calificare.
În Premier League, echipa antrenată de Jurgen Kloop, a pierdut ultimele 6 partide jucate pe Anfield Road în campionat. Titlul în Premier League este compromis aşa că singurul obiectiv pentru campioana Angliei este Liga Campionilor.
Leipzig în schimb este la numai două puncte în spatele celor de la Bayern în Bundesliga. În sezonul precedent al Ligii, RB Leipzig a ajuns până în semifinalele competiţiei, acolo unde a fost eliminată de PSG cu 3-0.