Actualitate
“În România, parlamentarul este confundat cu prim-secretarul de pe vremea lui Ceauşescu”
Parlamentarii de Hunedoara la raport…
Interviu cu Gheorghe Firczk, deputat al minorităţii rutene
Domnule Firczak, cum este cel de-al patrulea mandat de deputat faţă de celelalte trei? Este vreo diferenţă?
Sunt diferenţe majore. Suntem mai mulţi parlamentari decât înainte, asta fiind de fapt o diferenţă formală. Altă diferenţă ar fi faptul că am câştigat experienţăşi colegii mei se consultă cu mine, mai ales pe chestii de procedură. Un aspect negativ e faptul că în România, parlamentul nu are importanţa pe care trebuie să o aibă, dar asta e şi din vina parlamentarilor, pe de o parte, dar şi a celor care privesc parlamentul. Unii parlamentari au atitudini neconforme cu spiritul democratic sau de parlamentarism în stil britanic, ca să spun aşa.
Sunteţi de acord cu faptul că legea a fost făcută prost din punctul de vedere al numărului de parlamentari, iar aceştia ar trebui să fie mai puţini, nu mai mulţi?
Este evident că legea nu e una care să corespundă parlamentarismului ca sistem. Eu nu am avut foarte multe de zis pentru că de fiecare dată când aş fi vrut să zic ceva, mi se spunea ceva de genul „Hai, că noi nu am modificat sistemul vostru de alegeri, al minorităţilor, şi că aţi rămas cu acelaşi număr de parlamentari. Aşa că pe voi nu va afectează”. Aşa că nu am insistat prea mult pe acest sistem pentru că modalitatea noastră de alegeri nu s-a modificat.
Aţi obţinut cele mai multe voturi la alegeri de aici, din judeţul Hunedoara pentru că sunteţi hunedorean. Spuneţi-ne cum aţi ajutat judeţul Hunedoara de când sunteţi deputat al minorităţii rutene?
Din nefericire, parlamentarul, fie el deputat sau senator, este privit ca fostul prim secretar de pe vremea lui Ceauşescu care trebuie să rezolve problemele oamenilor. De foarte multe ori, parlamentarul este confundat cu primarul. Oamenii vin cu probleme legate de locurile de muncă, că nu au canalizare, chestiuni care trebuie să fie rezolvate de primar. Eu lobby pot să fac pentru anumite proiecte şi am făcut-o mereu. Eu cred că trebuie să merg pe drumul pe care trebuie să merg, Şi cred că am reuşit să fac acest lucru din moment ce am ajuns la al patrulea mandat.
Aţi fost şi sunteţi un susţinător al protejării şi punerii în valoare a cetăţilor dacice din Munţii Orăştiei. De-a lungul mandatului dumneavoastră aţi avut numeroase intervenţii şi proiecte în acest sens. Ce credeţi că ar trebui făcut în continuare pentru ca aceste cetăţi să atragăşi mai mulţi turişti?
Din moment ce administraţia acestor cetăţi a fost preluată de Consiliul Judeţean Hunedoara, această instituţie trebuie să se ocupe de punerea lor cât mai bine în valoare. Ceea ce aş reproşa tuturor conducerilor judeţului Hunedoara de până acum e că nu prea s-au consultat cu parlamentarii şi nu o fac nici acum. Dar dacă ceva nu merge bine, parlamentarii sunt vinovaţi. Dacă voi fi solicitat din acest punct de vedere, pentru că sunt istoric, şi este nevoie de sprijinul meu, nu mă voi da deoparte.
Ce părere aveţi despre proiectul Roşia Montană?
Nu ştiu ce aş putea să spun pe tema exploatării de la Roşia Montană pentru că contractul este secret. Însă, ipotetic vorbind, eu trebuie să cred comisia pe cuvânt şi să accept punctul de vedere al acesteia. Proiectul de lege referitor la Roşia Montană nu este unul ordinar, ci unul cu valoare extraordinară naţională. Nimeni nu este împotriva mineritului, el trebuie să pornească, însă nu în orice condiţii. Nimeni nu e nici împotriva protecţiei mediului însă cred că se dă o importanţă prea mare acestui subiect în cazul Roşia Montană. Aurul, am înţeles, nu se poate exploata fără cianură. Pe de altă parte, am dat exemplul centralei de la Fukushima, care a fost făcută după ultimele norme internaţionale, însă atunci când s-a întâmplat cataclismul nuclear, nimeni nu a mai putut să facă nimic. E drept că energia nucleară nu se poate compara cu cianura. Este mult mai periculoasă decât cianura.
Părerea acestei comisii va cântări mult în raportul care va fi făcut parlamentului pe tema proiectului Roşia Montană, iar dumneavoastră veţi putea spune că aţi votat în cunoştinţă de cauză?
Depinde de ce va constata comisia. Nu mă pot antepronunţa, depinde care vor fi aceste concluzii. Voi vota şi după ce noi vom discuta în grupul nostru, al minorităţilor, pentru că trebuie să avem o poziţie comună. Trebuie să aşteptăm rezultatele comisiei ca să vedem dacă putem spune că această comisie a făcut un raport lămuritor şi pe baza lui se poate vota într-un fel sau altul. Sau poate comisia nu va putea să ne convingă. Eu nu cred că acei parlamentari care nu au participat la lucrările comisiei au făcut bine. Cred că aceia care aveau rezerve faţă de acest proiect, era mai bine dacă veneau în faţă şi le spuneau. Însă, eu cred că problema se putea rezolva şi printr-o hotărâre de guvern. Toţi membrii guvernului au acel certificat, îl cunosc, au văzut contractele şi sunt în cunoştinţă de cauză. Aşa ar fi trebuit să se rezolve problema. Nu primul ministru să îşi asume răspunderea, ci întregul cabinet.
Noi, cei din patronatul presei, am semnat un acord cu un comitet de iniţiativă pentru realizarea unui monument care să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, la Alba Iulia. Dacă nu vom reuşi să facem rost de 5 milioane de de euro de la guvern pentru finanţarea acestui monument, vom încerca să facem o colectă publică prin mass- media după ideea „Dai un leu, pentru monument”. Cum vi se pare ideea realizării unui astfel de monument?
Mi se pare a fi o idee generoasă, care subliniază peremitarea naţiunii române. La Ţebea, când am luat cuvântul am spus că noi, cele 19 minorităţi reprezentate de 18 deputaţi, suntem corp comun cu naţiunea română. Noi considerăm ca existenţa noastră ca minorităţi naţionale, existenţa noastră juridică porneşte de la Declaraţia de la Alba Iulia din 1918, la care au aderat şi rutenii, considerând-o o realizare istorică.
Deci ar exista sprjinul minorităţilor pentru un astfel de proiect?
Nu că m-aş îndoi că nu ar fi, dar nu este elegant să vorbesc în numele tuturor înainte să-i consult. În ceea ce-i priveşte pe ruteni, sunt singur că în măsura în care putem participa la acest proiect, treaba este ca şi rezolvată.
Ce vă doriţi pentru viitor, domnule deputat?
În primul rând să fiu sănătos, la vârsta pe care o am, la fel şi familia mea, copiii şi nepoţii, să am putere să fiu alături de ei. În plan profesional, îmi doresc să pot lupta în continuare pentru păstrarea identităţii rutenilor, exclusiv prin mijloace culturale. Să contribuim noi, rutenii, la afirmarea imaginii României în lume, în primul rând în mediile rutene, acolo unde există o apreciere considerabilă faţă de România, faţă de politica dusă de ţara noastră cu privire la minorităţile naţionale de către instituţiile fundamentale ale statului. Ca parlamentar, aş vrea să pot în continuare să fiu în folosul oamenilor, al judeţului Hunedoara pentru că el reprezintă pentru mine ceva special, aici m-am născut, am crescut, am lucrat, aici am familia.
Valentin Popescu
Actualitate
Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție

Un bărbat din Vulcan s-a ales cu ordin de protecție
Polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de amenințare asupra unei femei de 38 de ani, din municipiul Vulcan
Poliția Municipiului Vulcan a fost sesizată, la data de 24 februarie 2025, în jurul orei 01.00, de către o femeie de 38 de ani, din localitate, cu privire la faptul că fostul concubin ar fi amenințat-o cu acte de violență.
Întrucât amenințările i-ar fi creat o stare de temere, femeia a fost de acord cu emiterea unui ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 49 de ani.
Polițiștii au emis ordinul de protecție provizoriu pe o perioadă de cinci zile, continuând cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de amenințare.
Actualitate
Percheziții la spitalul din Vulcan într-un dosar de fals intelectual privind pensionările ilegale

Perchezițiile polițiștilor, efectuate în data de 21 februarie a.c., au vizat 3 cabinete medicale din Vulcan.
Sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, polițiștii fac cercetări într-un dosar penal în care un medic este bănuit de comiterea infracțiunii de fals intelectual.
Cadrul medical ar fi întocmit, începând din anul 2021 și până în prezent, mai multe documente unor persoane, cu scopul ca acestea să beneficieze de drepturi de pensie, deși aceste persoane nu îndeplineau condițiile legale de pensionare.
În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au ridicat mai multe documente și registre necesare soluționării cauzei, medicul fiind condus la sediul poliției în vederea audierii.
Actualitate
Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara

Evenimente rutiere care pun în pericol siguranța circulației pe drumurile publice în județul Hunedoara
La data de 21 februarie 2025, în jurul orei 13:05, polițiștii din cadrul Serviciul Rutier Hunedoara au fost sesizați despre faptul că, în localitatea Bacea, a avut loc un eveniment rutier. Din primele cercetări efectuate la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un minor în vârstă de 12 ani, în timp ce conducea o motocicletă neînregistrată în circulație, pe DC 153, pe sensul de mers Ilia-Bacea, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, părăsind partea carosabilă și răsturnându-se în albia pârâului Băcișoru.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală ușoară a minorului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării de îngrijiri.
În acest caz, polițiștii au întocmit dosar penal sun aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere și punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Fără documente justificative
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 19:25, polițiștii au observat pe raza comunei Totești un autovehicul care circula pe DJ 686 B, din direcția Sânpetru către Păclișa. Conducătorului autovehiculului, la vederea echipajului de poliție a virat stânga, pe un drum secundar, unde a fost oprit de polițiști și legitimat, stabilindu-se că are vârsta de 24 de ani și este din comuna Totești.
Polițiștii au stabilit că tânărul nu avea niciun document asupra sa, iar autoturismul în cauză nu era înmatriculat, fiind alcătuit din componente improvizate, cumpărate de la centre de dezmembrări.
Ca urmare a verificării în bazele de date, polițiștii au stabilit că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Alcoolemie la volan
La data de 23 februarie 2025, în jurul orei 11:10, polițiștii Serviciului Rutier Hunedoara au oprit în trafic, pe DJ 706 A, pe raza localității Ilia, un autoturism condus de un bărbat de 56 de ani, din Deva.
În urma testării bărbatului, aparatul etilometru a indicat o concentrație de 0,44 mg/l, alcool pur în aerul expirat.
Polițiștii continuă cercetările, în cazurile prezentate.
- Actualitatecu o zi in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 19 ore in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 2 zile in urma
ACTUALIZARE| Băiat de 15 ani, din Vulcan, dat dispărut. Găsit într-o zonă împădurită, la circa trei kilometri de casă
- Actualitatecu o zi in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 24 de ore in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu o zi in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu 2 zile in urma
Clădirea Tribunalului Hunedoara și a Judecătoriei Deva va fi dată în folosință în cursul acestui an
- Actualitatecu o zi in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”