Actualitate
Se caută director medical pentru Spitalul Județean de Urgență din Deva. Postul, scos la concurs

Postul de director medical al Spitalului Județean de Urgență din Deva a fost scos la concurs. Anunțul a fost făcut de către reprezentanții Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, instituție în subordinea căreia se află unitatea medicală.
În acest sens, Spitalul Județean de Urgență Deva organizează concurs pentru ocuparea postului de director medical pentru o perioadă determinată de trei ani. Pe lângă criteriile generale, la concurs se pot înscrie candidații care îndeplinesc cumulativ și următoarele criterii specifice: sunt absolvenți de învățământ universitar de lungă durată, cu diplomă de licență sau echivalentă în domeniul Medicină, specializarea Medicină; sunt confirmați cel puțin medic specialist și au minimum cinci ani vechime în specialitatea respectivă. Candidații se pot înscrie până pe 23 iulie, la ora 13:00.
Concursul va avea loc la sediul Spitalului Județean de Urgență Deva și cuprinde mai multe probe de evaluare, printre care un test grilă/lucrare scrisă de evaluare a cunoștințelor din legislația specifică postului (30 iulie 2019, ora 10:00), susținerea proiectului de specialitate pe o temă din domeniul de activitate a postului (5 august 2019, ora 09:00), și interviul de selecție (5 august 2019, ora 12:00).
Rezultatele finale vor fi afișate în data de 8 august 2019, ora 10:00, la sediul SJU Deva.
Un post ocupat de medicul Ioan Demeter timp de aproximativ opt ani
Începând din 2010 și până în toamna anului trecut, acest post a fost ocupat de cunoscutul doctor Ioan Demeter, cel care a deținut, de-a lungul timpului, mai multe funcții de conducere, fiind și consilier local. Medicul a decis să renunțe la acest post, în noiembrie 2018, după ce a câștigat concursul pentru ocuparea funcției de șef de secție Interne II, din cadrul SJU, afirmând, la vremea respectivă, că dorește să se întoarcă la profesia sa de bază. În locul său a fost numit atunci, până la organizarea concursului pe post, un nou director medical interimar al spitalului județean din Deva, în persoana doctorului Laura Schemp, medic specialist radiologie și imagistică.
Actualitate
La Straja, se dă startul sezonului competițional. Schiori profesioniști se vor întrece pe pârtiile din stațiune

În stațiunea montană Straja, se dă startul sezonului competițional. Cei mai buni schiori din țară se vor întrece pe pârtiile din stațiune, în patru competiții importante, organizate în perioada care urmează.
Astfel, în 1 și 2 martie va avea loc „Mini Cupa României”, în cadrul căreia viitori campioni ai schiului alpin își vor testa limitele. Sâmbătă, pe 1 martie, se va desfășura „Cupa Fischer Kids”, un spectacol intens cu cei mai rapizi 16 schiori din „Mini Cupă”, într-un slalom paralel plin de emoție. Pe 3 și 4 martie, este programată „Cupa CSS Petroșani”, iar în perioada 6-8 martie se va desfășura Campionatul Național de schi alpin, în cadrul căreia cei mai buni schiori din țară își vor disputa titlul suprem. “Ne-am pregătit temeinic pentru aceste evenimente de elită: zăpadă artificială de calitate, pârtii amenajate impecabil și un decor pregătit pentru spectacolul schiului alpin! Vă invităm să fiți alături de acești sportivi de performanță, să îi încurajați și să trăiți alături de noi emoția și energia competițiilor!”, au transmis reprezentanții Complexului „Montana” din Straja.
Actualitate
Campanie gratuită de colectare a deșeurilor voluminoase la Hunedoara

Primăria Municipiului Hunedoara anunță o nouă campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase, organizată de operatorul de salubritate Supercom. Locuitorii orașului sunt invitați să depoziteze obiectele de mari dimensiuni lângă punctele de colectare a gunoiului menajer până marți, 4 martie 2025, ora 07:00.
În cadrul acestei acțiuni, pot fi eliminate gratuit obiecte precum piese de mobilier, obiecte sanitare (căzi de baie, lavoare, rezervoare WC, cabine de duș), covoare, plăpumi, saltele, parbrize și oglinzi de mari dimensiuni. Campania face parte dintr-un program de colectare trimestrială, menit să sprijine gestionarea corectă a deșeurilor și să reducă depozitarea necontrolată a acestora în spațiile publice.
Administrația locală reamintește cetățenilor importanța respectării termenului limită pentru depozitarea deșeurilor, astfel încât echipele de colectare să poată desfășura operațiunea în condiții optime.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA HUNEDOARA
Actualitate
Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.

Un bărbat s-a ales cu ordin de protecție după o ceartă cu soția.
La data de 27 februarie 2025, în jurul orei 21:30, polițiștii Postului de Poliție Luncoiu de Jos au fost sesizați de către o femeie despre faptul că soțul său, un bărbat în vârstă 40 de ani, din comuna Luncoiu de Jos, ar fi agresat-o, în timp ce se aflau la domiciliul comun și i-ar fi distrus și telefonul mobil.
Persoana vatamată nu a avut nevoie de îngrijiri medicale, însă polițiștii, după întocmirea formularului de evaluare a riscului, au fost emis un ordin provizoriu de protecție față de bărbat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care a fost comisă fapta.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Accident la Simeria: Trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale
- Actualitatecu 2 zile in urma
Încet, dar sigur, spre Mintia! Transportul agabaritic record a trecut cu succes peste două poduri, folosindu-se metoda „flyover”
- Actualitatecu o zi in urma
Razie de amploare a polițiștilor în Deva și în alte localități din județ
- Actualitatecu o zi in urma
Constantin Fulga, numit prefect al județului Hunedoara. Adrian Nicolae David, noul subprefect, alături de Lőrincz Széll
- Actualitatecu 2 zile in urma
Complexul “Aqualand” Deva va fi închis luni, 3 martie, pentru igienizare
- Actualitatecu 2 zile in urma
UMB demarează forajul tunelurilor de pe A1 Lugoj – Deva la toate intrările
- Actualitatecu 2 zile in urma
Spectacolul naturii în Retezat: Cerbii își dispută supremația în inima sălbăticiei
- Actualitatecu o zi in urma
Platformă de tip „flyover” pentru convoiul agabaritic, montată la un pod de la ieșire din Zam spre Ilia