Connect with us
Data: 09/03/2025
.

Actualitate

Se joacă restanțele din Liga 4

Publicat

pe

Sâmbătă, 8 martie, de la ora 13:00, se joacă primele meciuri din acest an din Liga 4 de fotbal Hunedoara.

Este vorba despre jocurile restante Inter Petrila – Șoimul Băița, din etapa a XIV-a, și Gloria Geoagiu – CFR Simeria, din runda a XVI-a. Dacă primul joc este unul de mijlocul clasamentului, Petrila fiind pe opt, cu 20 de puncte, iar Băița, cu 16, este cu o poziție mai jos, în cel de-al doilea sunt implicate echipe cu șanse la Final Four. Gazdele de la Geoagiu sunt pe poziția secundă, cu 40 de puncte, cu șase mai puține ca liderul, Unirea DMO, în vreme ce oaspeții de la Simeria sunt pe șase, cu 29 de puncte, între cele două combatante mai fiind, în ierarhie, Aurul Brad (33) Retezatul Hațeg și Dacia Orăștie (ambele 30). În clasament, după 17 din cele 22 de etape ale sezonului regular, CSM Vulcan, cu 24 de puncte, iar pozițiile 10-12, ultimele trei, sunt, în ordine, de Victoria Călan (14), CSM Deva (6) și Minerul Uricani (0). În Final Four se vor califica primele patru clasate la finele sezonului regular, care vor continua competiția cu punctele acumulate și vor juca tur-retur între ele, câștigătoarea acestuia urmând a reprezenta Hunedoara în barajul de promovare în Liga 3, cu Mehedințiul, pe 22 și 29 iunie, cu primul joc în deplasare.

Actualitate

Alte cinci persoane, sancționate pentru arderea resturilor vegetale

Publicat

pe

Redactat de

Alte cinci persoane din județul Hunedoara au fost sancționate contravențional pentru arderea resturilor vegetale.

“Astăzi, altor cinci persoane care au fost identificate de pompierii Inspecției de Prevenire din cadrul ISU Hunedoara li s-au aplicat sancțiuni contravenționale pentru arderea resturilor vegetale. Astfel, sâmbătă și duminică, au primit amenzi 13 persoane din județul Hunedoara care au încălcat prevederile legale privind interzicerea folosirii focului deschis pentru arderea miriștilor, a vegetației uscate și a resturilor vegetale. Cele 5 persoane amendate astăzi cu câte 2.500 de lei sunt locuitori ai comunelor Mărtinești, Baia de Criș (2 sancțiuni), Orăștioara de Jos, dar și din municipiul Brad. Acestea sunt amenzile maxime pe care le pot aplica pompierii Inspectoratelor pentru Situații de Urgență”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Multe persoane apelează la ardere pentru a curăța terenurile, însă această practică este ilegală și extrem de periculoasă. Legea interzice arderea miriștilor, tufărișurilor și altor tipuri de vegetație. Cei care încalcă aceste reguli riscă amenzi substanțiale și din partea altor instituții, conform competențelor, iar în cazuri grave, chiar închisoarea.

Pompierii atrag, din nou, atenția cetățenilor să dea dovadă de responsabilitate și să înțeleagă că arderea miriștilor, a vegetației uscate și resturilor vegetale este STRICT INTERZISĂ!

 

Advertisement

Citiți și:

O nouă zi de foc pentru pompierii hunedorenii. Elicopterul „Black Hawk” a reluat misiunea de stingere

Citeste mai mult ...

Actualitate

Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 10 – 14 martie, în județul Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Sunt anunțate întreruperi de energie electrică, în perioada 10 – 14 martie 2025, în câteva localități din județul Hunedoara.

Județul Hunedoara

Ziua / Data

Localitatea, strada afectată

Orar

Advertisement

Luni, 10 Martie 2025

Gros

09:00 – 16:00

Cristur (parțial), Stretea, Abucea, Ohaba, Cosesti, Cărmăzănești, Dănulești, Pogănești, Sălciva, Pojoga, Fintoag, Vețel (parțial: zona Vâlcez)

09:00 – 17:00

Uricani, str. Murgoni, Beka, Careman, Principala, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Sântămaria de Piatră, Grid

09:00 – 17:00

Advertisement
Deva, str. Pescărușului, Mărăști, Aleea Castanilor, Vulcan, Titu Maiorescu, Elena Văcărescu

09:00 – 17:00

Lunca Moților

10:00 – 12:00

Marți, 11 Martie 2025

Hunedoara, str. George Enescu bl.14

09:00 – 16:00

Alun, Cernișoara, Florese, Bunila

09:00 – 16:00

Advertisement
Deva, str. Scărișoara (bl. 14 si bl. 20), str. Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12 si bl. 15)

09:00 – 17:00

Sâncrai

09:00 – 17:00

Deva, str. Pescărușului, Mărăști, Aleea Castanilor, Vulcan, Titu Maiorescu, Elena Văcărescu, Ardealului, Traian Vuia, Bucovinei, Banatului, Munteniei, Digului

09:00 – 17:00

Uricani, str. Murgoni, Beka, Careman, Principala, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Cristur (parțial), Stretea, Abucea, Ohaba, Cosesti, Cărmăzănești, Danulesti, Poganesti, Sălciva, Pojoga, Fintoag, Vețel (partial: zona Valcez)

09:00 – 17:00

Lunca Moților PT 22

10:00 – 12:00

Miercuri, 12 Martie 2025

Hunedoara, str. George Enescu bl.14

09:00 – 16:00

Leșnic (parțial)

09:00 – 17:00

Advertisement
Cristur (parțial), Stretea, Abucea, Ohaba, Cosesti, Carmazanesti, Danulesti, Poganesti, Sălciva, Pojoga, Fintoag, Vețel (parțial: zona Valcez)

09:00 – 17:00

Deva, str. Scărișoara (bl. 14 si bl. 20), str. Mihai Eminescu (bl. 13A), B-dul Nicolae Bălcescu (bl. 12 si bl. 15)

09:00 – 17:00

Uricani, str. Murgoni, Beka, Careman, Principala, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Deva, str. Pescărușului, Mărăști, Aleea Castanilor, Vulcan, Titu Maiorescu, Elena Văcărescu, Ardealului, Traian Vuia, Bucovinei, Banatului, Munteniei, Digului

09:00 – 17:00

Crișcior, str. Crisului, Trandafirilor, Perilor, Castanilor, Bunei

10:00 – 12:00

Advertisement

Joi, 13 Martie 2025

Sălașu de Jos, Paros

09:00 – 17:00

Deva, str. Pescărușului, Mărăști, Aleea Castanilor, Vulcan, Titu Maiorescu, Elena Văcprescu

09:00 – 17:00

Uricani, str. Murgoni, Beka, Careman, Principala, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Târnava de Criș PT 93

10:00 – 12:00

Advertisement

Vineri, 14 Martie 2025

Cristur (parțial), Stretea, Abucea, Ohaba, Cosesti, Carmazanesti, Danulesti, Poganesti, Sălciva, Pojoga, Fintoag, Vețel (parțial: zona Valcez)

09:00 – 17:00

Uricani, str. Murgoni, Beka, Careman, Principala, DN66A (parțial)

09:00 – 17:00

Deva, str. Pescărușului, Mărăști, Aleea Castanilor, Vulcan, Titu Maiorescu, Elena Văcărescu

09:00 – 17:00

Săcel

Advertisement

09:00 – 17:00

Ociu PTA 68

10:00 – 12:00

Rețele Electrice România a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Acestea au loc când sunt necesare lucrări de mentenanță sau modernizări ale rețelei, situații în care sunt luate toate măsurile de siguranță pentru protejarea consumatorilor și colegilor noștri. Regretăm neplăcerile resimțite, în cazurile în care aceste lucrări vă perturbă temporar activitățile”, transmit reprezentanții companiei.

Lista întreruperilor programate se regăsește şi pe site-ul www.reteleelectrice.ro şi poate fi consultată în secțiunea Întreruperi programate.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

VIDEO| O nouă zi de foc pentru pompierii hunedorenii. Elicopterul „Black Hawk” a reluat misiunea de stingere

Publicat

pe

Redactat de

O nouă zi cu multe incendii de vegetație uscată în județul Hunedoara. Pompierii ISU Hunedoara se află, și astăzi, în zonele afectate pentru stingerea flăcărilor. Elicopterul „Black Hawk”, echipat cu sistemul „Bambi Bucket”, a reluat misiunea de stingere a incendiului de fond forestier izbucnit în zona Vălari, din comuna Ghelari.

Echipajele de stingere acționează atât la incendiile produse astăzi, în prima parte a zilei, cât și în zonele unde s-a intervenit și ieri, când incendiile au fost localizate iar acum se intervine pentru lichidare: Ghelari și Zam. Incendiul produs ieri în comuna Buceș, zona Grohoțele, a fost lichidat. Elicopterul „Black Hawk” al Inspectoratului General al Aviației, din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, dotat cu sistemul „Bamby Bucket”, și-a reluat, în această dimineața misiunea de stingere a incendiului de fond forestier produs în zona Vălari din comuna Ghelari. De asemenea, tot în prima parte a zilei, pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiilor de vegetație uscată produse în localitățile Cârjiți (Popești și Cârjiți), Dobra (Rădulești), Certeju de Sus (Nojag), Geoagiu (Băcâia și Mermezeu), Hunedoara (Valea Seacă), dar și de fond forestier produs în comuna Ilia (Brâznic) și de litieră de pădure, în localitatea Vulcan. Incendiul de litieră de pădure produs în Săcămaș, comuna Ilia, a fost lichidat. În majoritatea intervențiilor la arderile necontrolate produse în această dimineață, pompierii au localizat incendiile și se acționează pentru lichidare. Acolo unde acestea au fost stinse, se execută misiuni de supraveghere a zonelor afectate”, a informat Lucian Morogan, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

Hectare întregi de teren au fost mistuite de incendiile de vegetație uscată produse, în ultimele zile, în mai multe localități din județul Hunedoara. Pompierii se luptă să stăpânească focul, ei având zeci de astfel de intervenții. Misiunile salvatorilor nu sunt deloc ușoare. Majoritatea incendiilor au izbucnit după ce oamenii au vrut să-și igienizeze terenurile prin ardere, în ciuda tuturor avertismentelor autorităților.

 

Sursa foto -video: ISU Hunedoara
Advertisement
Citeste mai mult ...

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate