Cultură
Semnificația stemei municipiului Deva
Stema municipiului Deva se compune dintr-un scut tăiat. În partea superioara, pe fond rosu, un personaj ecvestru purtând costum antic şi steagul dac, un şarpe cu cap de lup, totul de aur. În partea inferioara, pe fond albastru, o cetate de argint având la dreapta soarele de aur, format dintr-o bulină centrală cu raze şi la stânga semiluna de argint. Scutul este timbrat de o coroana murală de argint formată din 7 turnuri crenelate.
Semnificaţia elementelor:
- Personajul, Regele Decebal, aminteşte înalta civilizaţie dacica;
- Construcţia evoca cetatea medievala la adăpostul căreia localitatea s-a dezvoltat;
- Soarele şi semiluna semnifică viaţa tumultoasă a localităţii, important centru administrativ, economic şi social-cultural al judeţului Hunedoara;
- Coroana murală care timbrează scutul, semn specific centrelor urbane, vorbeşte despre unitatea obştii şi desemnează, totodată, locul pe care aceasta aşezare îl ocupa în ierarhia orăşenească, faptul că este municipiu reşedinţa de judeţ.
Actualitate
Petru Mateș, ultimul meșter fluierar din Țara Zarandului – Distincție de Excelență din partea Ministerului Culturii
Hunedoreanul Petru Mateș, ultimul meșter fluierar din Țara Zarandului, a primit o Distincție de Excelență, oferită de Ministerul Culturii pentru „contribuția deosebită adusă la îmbogățirea spiritualității și culturii române”.
Meșterul fluierar Petru Mateș, din localitatea Dumbrava de Sus, comuna Ribița, a fost declarat „Tezaur Uman Viu”, titlu acordat de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională de Salvgardare a Patrimoniului Cultural Imaterial. Din mâinile pricepute ale lui „Nea’ Pătruț”, cum îl știu cunoscuții, ies fluiere, dar și obiecte din lemn decorate, cu mult talent, prin tehnici tradiționale.
„Comuna Ribița are un „Tezaur Uman Viu”, grație meșterului fluierar Mateș Petru, din satul Dumbrava de Sus. Distincția i-a fost acordată de Ministerul Culturii, prin Comisia Națională pentru Salvgardarea Patrimoniului Cultural Imaterial. Ne bucurăm să avem în comună un „maestru ” al fluierului popular, iar pe această cale îi transmitem felicitări, multă sănătate și viață lungă”, au transmis reprezentanții Primăriei comunei Ribița.
Meșterul fluierar Petru Mateș, din localitatea Dumbrava de Sus, comuna Ribița, este cel de-al cincilea hunedorean care a primit titlul „Tezaur Uman Viu”, după faimosul taragotist Pera Bulz, profesorul hunedorean Mircea Lac, Cosana Vinca, din satul Cerișor, rapsod popular și cântăreață neprofesionistă de muzică vocală tradițională, și meșterul olar Petru Borza din satul Obârșa, comuna Tomești.
Actualitate
Cele patru viori ale lui Enescu vor răsuna împreună, pe aceeași scenă, la Deva
Cele patru viori care i-au aparținut marelui violonist și compozitor George Enescu se vor afla, în premieră, împreună pe aceeași scenă la Deva, în cadrul unui turneu național. Concertul extraordinar intitulat „Vioara lui Enescu” va avea loc joi, 28 noiembrie 2024, de la ora 19:00, în sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva.
Pentru prima dată în România, cele patru viori care au aparținut maestrului George Enescu, parte a patrimoniului Muzeului Național „George Enescu” din București, vor fi reunite pe aceeași scenă la Deva, în cadrul unui turneu național.
Cei patru violoniști care vor cânta pe aceste instrumente clasificate ca „Tezaur” sunt Gabriel Croitoru, care cântă la vioara Guarneri del Gesù „Catedrala”, Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930, și Mircea Dumitrescu, pe o vioară Frères Pierre și Hippolyte Silvestre. Aceștia vor fi acompaniați de pianistul Horia Mihail, alături de care Gabriel Croitoru a început seria concertelor din Turneul Național „Vioara lui Enescu”, în urmă cu mai bine de un deceniu.
“Gabriel Croitoru, care cântă la vioara Guarneri del Gesù „Catedrala” din 1731 de peste un deceniu, va susține cel de-al 13-lea turneu național alături de alți violoniști de renume: Simina Croitoru, pe vioara Paul Kaul din 1931, Paul Răducanu, pe vioara Paul Kaul din 1930, și Mircea Dumitrescu, pe o vioară Frères Pierre și Hippolyte Silvestre din 1835. La pian, artiștii vor fi acompaniați de Horia Mihail, solist concertist al Formațiilor Muzicale Radio București și al Filarmonicii Brașov. Turneul „Vioara lui Enescu”, cu o tradiție de peste un deceniu, va aduce sunetele unice ale acestor instrumente în orașe precum Iași, București, Galați, Deva, Bistrița, Brașov și altele, culminând cu evenimente dedicate comunităților românești din diaspora în decembrie”, au informat reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
PROGRAM MUZICAL „VIOARA LUI ENESCU” 2024
• Pugnani-Kreisler – Preludiu și Allegro
• Poldini-Kreisler – Poupée valsante
Solist: Gabriel Croitoru
• Fr. Kreisler – Liebesleid
• Gr. Dinicu – Hora staccato
Solist: Paul Răducanu
• Fr. Kreisler – Liebesfreud
• Gr. Dinicu – Hora mărțișorului
Solist: Mircea Dumitrescu
• S. Dinicu – Reverie
• Gr. Dinicu – Ciocârlia
Solist: Simina Croitoru
• Ch. Dancla – Ah! vous dirai-je, maman!
• G. Enescu (arr. E. Girtain) – Balada
• P. Sarasate (arr. Croitoru) – Navarra
• Fr. Kreisler (arr. Croitoru) – Caprice viennois
Soliști: Gabriel Croitoru, Simina Croitoru, Paul Răducanu, Mircea Dumitrescu
Pian: Horia Mihail
Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.
Actualitate
„Zâmbetul Muzicii” – Soprana Teodora Gheorghiu, bas – baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu, la Deva
Iubitorii muzicii de calitate sunt invitați la un recital oferit de soprana Teodora Gheorghiu, bas – baritonul Sorin Coliban şi pianista Diana Ionescu. Concertul extraordinar „Zâmbetul Muzicii” va avea loc în data de 13 noiembrie 2024, începând cu ora 18:00, la Sala „Pro Arte” a Colegiului Național „Decebal” din Deva.
Două personalități ale scenei lirice internaționale, soprana Teodora Gheorghiu și bas-baritonul Sorin Coliban, revin în ţară din Elveţia şi Austria, reunindu-se într-un turneu național extraordinar, în care prezintă un program de chansons, lieduri, arii şi duete celebre de opera, în mai multe orașe din România, printre care și Deva, parcurgând cu un zâmbet în colţul gurii o altfel de istorie a cântului vocal.
“Turneul Național ,,Zâmbetul muzicii” va aduce pe scenă doi artiști născuți şi formați din punct de vedere muzical în România, soprana Teodora Gheorghiu, stabilită în Elveţia și bas-baritonul Sorin Coliban, stabilit în Austria. Ei sunt acompaniați de pianista Diana Ionescu, într-o serie de recitaluri care continuă tradiția turneului pe care Teodora Gheorghiu îl realizează de mai mulți ani în România. Programul ales pentru toate gusturile abordează un repertoriu vast și variat care include piese pentru toate preferințele muzicale: arii celebre din opere precum „Cenuşăreasa” și „Don Giovanni”, duete romantice din operete precum „Văduva veselă”, piese franceze rafinate semnate de Duparc și Hahn, compoziții românești îndrăgite ale lui Tiberiu Brediceanu și melodii populare prelucrate de Constantin Brăiloiu. Așadar, „Zâmbetul muzicii” nu este doar un turneu, ci o invitație la bucurie prin intermediul muzicii, unde arii celebre sunt interpretate într-o manieră atrăgătoare și plină de căldură”, au transmis reprezentanții Centrului Cultural „Drăgan Muntean” Deva.
PROGRAM MUZICAL RECITAL
• G. Rossini – „Sia qualunque delle figlie“, aria lui Don Magnifico din opera
Cenuşăreasa
• G. Rossini – „All’ombra amena”, aria Corinnei din opera Il Viaggio a Reims
• H. Duparc – „Chanson triste”
• H. Duparc – „Phidylé”
• E. De Curtis – „Non ti scordar di me”
• W. A. Mozart – „La ci darem la mano”, duet Zerlina & Don Giovanni din Don
Giovanni
• R. Hahn – „À Chloris”
• R. Hahn – „Quand je fus pris au Pavillon”
• C. Brăiloiu – „Le Menuisier”
• C. Brăiloiu – „Les oiseaux”
• F. Donceanu – „Bâlci în Aldebaran”
• Eliade – Revedere – „Codrule , codruțule …“
• T. Brediceanu – „Doina Stăncuței”
• F. Lehár – „Lippen schweigen”, duet Hanna & Danilo din opereta Văduva Veselă
Intrarea la eveniment este liberă, în limita locurilor disponibile.
-
Actualitatecu 2 zile in urma
“Ziua Națională a României”: Ceremonial public la Cimitirul Eroilor, de pe strada Călugăreni, din Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Procesul de renumărare a voturilor din județul Hunedoara, pentru primul tur al alegerilor prezidențiale, finalizat
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Noul sens giratoriu de pe DN 66, din orașul Hațeg, finalizat
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Incendiu la un autoturism care se deplasa pe DN 66, în apropiere de Hațeg
-
Actualitatecu o zi in urma
Alegeri parlamentare 2024| 22,16 la sută, prezența la vot în județul Hunedoara, la ora 13:00
-
Actualitatecu 2 zile in urma
„Ceaiul de Crăciun” – un eveniment cu suflet, pentru o cauză nobilă, la Deva
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Razie, noaptea trecută, la Petrila. Peste 150 de persoane legitimate și zeci de mașini oprite în trafic
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
Alegeri parlamentare 2024| 43,72 la sută dintre hunedoreni au votat, până la ora 18:00