
Începe play-off-ul şi play-out-ul
Echipele din eşaloanele B şi C ale campionatului municipal de minifotbal Deva vor începe lupta pentru promovare şi retrogradare
Ultima etapă a sezonului regulat din Liga B şi Liga C a campionatului municipal de minifotbal Realsport a stabilit componenţa formaţiilor care vor juca în play-off şi play –out. În eşaloanele doi şi trei, ultimele echipe care vor participa în lupta pentru promovare s-au decis în meciurile din etapa de final.

În faza următoare a competiţiei, care va începe sâmbătă, cele 27 de echipe vor pleca cu puncte bonus, acumulate în duelurile directe din sezonul regulat, jucate cu formaţiile cu care se vor confrunta în play-off şi play-out.
Ultima calificată, prima la puncte
Trei echipe se luptau în ultima etapă din sezonul regulat al Ligii B pentru două locuri calificante în play-off, una dintre ele fiind nevoită să joace în play-out. Sews Orăştie a învins-o pe Boys Team într-un duel direct pentru calificare şi a obţinut locul 6, trimiţându-şi adversara pe prima poziţie de sub linie. Roşu a obţinut doar un egal contra celor de la Continental, suficient însă pentru clasarea pe ultimul loc calificant. Chiar dacă a acces în play-off de pe ultimul loc, Roşu va avea la începerea fazei următoare cele mai multe puncte bonus, 8, la fel ca şi Quasar Deva. Continental va pleca cu 7 puncte, Anonimii cu 6 puncte, Sews Orăştie cu 5 iar Cerna Sântuhalm şi Sews Orăştie cu câte 4 puncte. La finalul play-off-ului, care se va juca doar în sistem tur, primele două clasate vor avea dreptul să promoveze în Superligă. În play-out, punctele bonus au fost împărţite după cum urmează: Boys Team – 10 puncte, Full GSM – 8, Dolce Vizzio Caffe – 7, Alsicon – 5, Alaska – 5, Tikva Construct – 4, Azaria – 3. Ultimele două locuri retrogradează în Liga C.
CS Hanzi, învinsă, dar calificată
Al treilea eşalon a avut parte de dueluri dramatice în lupta pentru ocuparea poziţiilor de play-off. În meci direct, Butoaiaşele a învins-o la limită pe CS Hanzi Deva, dar ambele merg în faza superioară a competiţiei. Cei de la CS Hanzi au rezultate directe mai bune cu Golden Team şi Inter Deva, toate fiind la egalitate de puncte, şi a prins „ultimul tren” spre play-off. În noua etapă a campionatului, liderul din Liga C, Legiunea Taylor Red va pleca cu 11 puncte bonus, cele mai multe din acest eşalon. Crivis şi DPD au câte 8 puncte bonus, Sews Deva II are 6 puncte, Butoiaşele 5, iar CS Hanzi Deva şi Sews Deva II, câte 3. Primele două clasate din play-off-ul Ligii C vor promova în Liga B. Deşi fără a mai avea o miză în privinţa promovării şi retrogradării, echipele din play-out-ul Ligii C vor începe cu următorul punctaj bonus: Golden Team, Inter Deva, Kaffe Bar Luciano, ABS Decor, câte 7 puncte, Templierii – 2 puncte şi Profi Football Team – 0 puncte.
Grawe a făcut spectacol
Puţine cuvinte sunt de spus despre utima etapă a Superligii, rezultatele fiind previzibile. A surprins numărul mare de goluri, recordul fiind deţinut de partida Grawe – Venus 2005, în care s-au înscris 19 goluri, trupa lui Adrian Radu învingând clar. Liderul CSD a învins lejer, la două goluri diferenţă, pe City Taxi, la fel cum şi Pera BMW a făcut-o în duelul cu Voinţa Vălişoara.