Stiri nationale
MAE: Cetăţeanul român confirmat cu COVID-19 a ajuns în Creta pe 1 iulie cu o cursă charter Bucureşti – Heraklion
Ministerul Afacerilor Externe informează că cetăţeanul român, confirmat cu noul coronavirus în Grecia, a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti – Heraklion. "În continuarea precizărilor transmise referitoare la cazul turistului român confirmat pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 în Grecia – Insula Creta, MAE precizează că, în urma solicitării Ambasadei României la Atena de clarificare a circumstanţelor cazului, autorităţile elene au informat că cetăţeanul român a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti – Heraklion. De asemenea, conform informaţiilor transmise de autorităţile elene, cetăţeanul român a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată în care îşi va efectua carantina împreună cu un membru al familiei. Starea persoanei infectate este bună, aceasta beneficiind de monitorizare medicală", precizează, duminică, MAE. Conform sursei citate, reprezentanţii Ambasadei României la Atena sunt în dialog cu cei doi cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19. MAE reaminteşte că a transmis şi transmite informaţiile relevante în acest caz în strictă conformitate cu elementele comunicate la rândul lor de autorităţile greceşti. În context, Ministerul Afacerilor Externe arată că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena – 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic – 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă – 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic – 00306946049076. Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, http://atena.mae.ro, http://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia "Călătoreşte în siguranţă", care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie. AGERPRES/(AS – autor: Andreea Rotaru, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Actualitate
USR anunță că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, după numărătoarea paralelă
USR a anunțat, luni dimineață, că Elena Lasconi a intrat în turul al doilea al alegerilor prezidențiale cu un avans de câteva mii de voturi în fața candidatului PSD, Marcel Ciolacu.
“Avem de făcut un anunț important, poate cel mai important din istoria recentă a țării. Pe baza numărătorii paralele realizate de USR, România are şansa unui nou început, după 35 de ani, pentru că Elena Lasconi a intrat în turul doi al alegerilor prezidenţiale, cu un avans de câteva mii de voturi faţă de candidatul PSD, Marcel Ciolacu. Facem un apel public către Marcel Ciolacu să facă gestul democratic de a-şi recunoaşte înfrângerea”, a declarat, luni dimineață, Cristian Seidler, într-o conferință de presă susținută la sediul USR.
Potrivit datelor oficiale de pe site-ul AEP, în acest moment, după centralizarea a 99,95 la sută din voturi, Elena Lasconi se află pe locul al doilea cu 1.770.628 de voturi (19,17%). Marcel Ciolacu este pe locul al treilea cu 1.769.168 voturi (19,15%). Călin Georgescu se menține pe primul loc.
Stiri nationale
Prezidenţiale2024/ AEP: Până duminică la ora 15:00 au votat în diaspora 492.940 de alegători
Un număr de 492.940 de alegători au votat în diaspora, până duminică, la ora 15,00, pentru primul tur al alegerilor prezidenţiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri, până duminică, la ora 15,00, s-au prezentat la vot, la secţiile deschise în străinătate, 488.713 cetăţeni români. De asemenea, 4.227 de alegători au votat prin corespondenţă, totalul voturilor exprimate în străinătate fiind în prezent de 492.940.
Cei mai mulţi alegători români au votat în Germania – 84.479, Marea Britanie – 78.593, Italia – 73.927, Republica Moldova – 59.813, Spania – 54.195, Franţa – 25.924, Belgia – 24.965.
Datele sunt prezentate în timp real pe site-ul www.roaep.ro.
Votul în diaspora la alegerile prezidenţiale se desfăşoară pe parcursul a trei zile, de vineri până duminică.
În 2014, la cele 294 de secţii organizate în străinătate au votat în total, la primul tur al alegerilor prezidenţiale, 161.262 de români.
La ultimul scrutin prezidenţial, în anul 2019, în cele 838 de secţii organizate în străinătate şi-au exprimat opţiunea prin vot la primul tur 675.348 de români din diaspora.
Sursa: AGERPRES
Stiri nationale
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă
Cântăreţul Gabriel Cotabiţă a murit, informaţia fiind confirmată, sâmbătă, de compozitorul şi instrumentistul Ionel Tudor.
„Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzica pop românească fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori, ci şi prieteni din tinereţe! Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători (‘Noapte albastră’, ‘Te rog, domnişoară, nu pleca’, ‘Şi va mai trece-o noapte’, ‘Viaţa e un cazino’, ‘Să nu ne spunem adio’, ‘Poate că da, poate că nu’ etc). Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România. Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uita. Am împărţit multe momente ale vieţii şi carierei noastre împreună… Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace şi lumină”, a scris Ionel Tudor pe pagina sa de Facebook.
Un mesaj de rămas bun a transmis şi Cezar Ouatu.
„Este unul din momentele care-mi vor rămâne bine întipărite în minte pe viaţă. Îţi mulţumesc. Ce trăiri, ce emoţii şi lacrimi de fericire!! Dumnezeu să te odihnească în pace, Gabriel Cotabiţă”, a transmis Cezar Ouatu.
„Nu ştiu ce zi este astăzi, însă deja e foarte greu de dus. După Marius Baţu, aflu acum că a murit şi Gabriel Cotabiţă. Incredibil! Toată copilăria mea i-am cântat piesele. Toată copilăria mea am încercat să îl imit. Toată copilăria mea… Drum lin, Maestre”, a scris şi Alin Dincă, solistul trupei Trooper.
Gabriel Cotabiţă avea 69 de ani.
Sursa: AGERPRES
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu o zi in urma
Accident rutier la Geoagiu: Mașină proiectată într-o casă, o femeie salvată de pompieri
-
Actualitatecu 20 de ore in urma
FOTO: Accident rutier pe DN 7: Patru răniți transportați la spitale din Orăștie, Deva și Hunedoara
-
Actualitatecu 2 zile in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Accident rutier pe DJ 672, la Rișca: Două persoane au fost transportate la spital
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Noapte de foc pentru pompierii hunedoreni
-
Stiri nationalecu 2 zile in urma
A murit cântăreţul Gabriel Cotabiţă