Actualitate
Siguranța școlară – o prioritate. Polițiști și dascăli – front comun pentru prevenirea violenței în unitățile de învățământ

138 de acte de violență școlară au fost înregistrate, anul trecut, în județul Hunedoara. Vorbim despre situații de loviri, insulte, instigare la violență ori amenințări, în care au fost implicați 86 de elevi, majoritatea dintre aceștia fiind de ciclul gimnazial. Cifrele au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă pe tema siguranței școlare, organizată, astăzi, de Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara, la care a luat parte și conducerea Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Hunedoara, inspectorul școlar general Maria Ștefănie.
Polițiști și dascăli fac front comun pentru prevenirea bullying-ului și a violenței în unitățile de învățământ din județ. Consolidarea climatului de siguranță în mediul școlar reprezintă permanent o prioritate, toate activitățile desfășurate în această direcție fiind cuprinse într-un document programatic întocmit la nivel județean, în care sunt stabilite obiective și acțiuni pentru toate instituțiile ce au atribuții în acest domeniu, printre care un rol important îl are și IPJ Hunedoara.
Fiecare unitate de învățământ preuniversitar are repartizat un polițist (din cadrul compartimentului de ,,proximitate”, respectiv din cadrul secțiilor de poliție rurală), care relaționează permanent cu cadrele didactice referitor la incidentele de natură penală/contravențională. Totodată, fiecărei unități școlare îi este repartizat un polițist din cadrul Biroului Siguranța Școlară.
Zeci de acțiuni, desfășurate de polițiști, pe parcursul anului școlar precedent
În anul școlar trecut, pe linie de siguranță școlară, polițiștii hunedoreni au desfășurat 123 de acțiuni, care au vizat cu prioritate unitățile de învățământ în care au fost înregistrate evenimente. La acestea se mai adaugă, peste 830 de ore de curs în care au fost abordate tematici de natură juridică, la care au participat peste 20.000 de beneficiari (elevi/preșcolari). Dintre acestea, lucrătorii Biroului Siguranța Școlară au efectuat 313 activități de care au beneficiat peste 9.000 elevi.
Printre programele de prevenire a infracționalității și a victimizării elevilor în unitățile de învățământ hunedorene, s-a aflat și proiectul ,,Ia ATITUDINE, spune STOP VIOLENȚEI!”, având ca scop reducerea numărului de elevi justițiabili implicați în săvârșirea de infracțiuni în mediul școlar, inițiat de Biroul Siguranța Școlară și desfășurat în parteneriat cu IȘJ Hunedoara, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara și Penitenciarul Deva. Acesta a fost implementat în perioada de referință în cadrul Liceului Tehnologic Energetic ,,Dragomir Hurmuzescu” Deva, Liceului Tehnologic ”Nicolaus Olahus” Orăștie, Liceului Tehnologic ”Matei Corvin” Hunedoara și în cadrul Colegiului Național de Informatică ”Carmen Sylva” Petroșani.
În cursul lunii aprilie 2023, a fost inițiat Proiectul partenerial ,,COPILĂRIE ÎN SIGURANȚĂ” adresat elevilor și preșcolarilor din județul Hunedoara. Proiectul a fost inițiat de I.P.J. Hunedoara – prin Biroul Siguranța Școlară și a constat într-un concurs de desene (nivel – preșcolari și înv. primar), respectiv eseuri (nivel gimnazial) cu tema ,,Copilărie în siguranță”.
Campania ,,Azi – elev de 10 la purtare, mâine – polițist”, inițiată de Biroul Siguranța Școlară, desfășurată în cursul lunii decembrie 2022 în colaborare cu alte structuri ale poliției hunedorene și cu Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Deva. Campania a urmărit promovarea profesiei de polițist, precum și prevenirea delincvenței juvenile prin stimularea elevilor în adoptarea unor comportamente conforme cu regulile/legile în vigoare. În cadrul acestui demers, au fost selectați 6 elevi cu vârsta de 18 ani, din clasa a XII-a, înscriși la Liceul Tehnologic ,,Grigore Moisil” Deva, care și-au exprimat intenția de a participa la o astfel de campanie și, totodată, au obținut media 10 la purtare în ciclul de învățământ liceal.
În perioada ianuarie – aprilie 2023, s-a desfășurat Campania ,,COD ROȘU! Bullying-ul DOARE!” inițiată de polițiștii Biroului Siguranța Școlară în colaborare cu IȘJ Hunedoara, Consiliul Județean al Elevilor Hunedoara și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara. Scopul campaniei a fost acela de informare și conștientizare a elevilor, cadrelor didactice și părinților cu privire la caracteristicile situațiilor de ,,bullying”, formele de manifestare ale acestuia, consecințele pe care le poate avea, precum și mecanismele de intervenție și combatere a bullying-ului din unitățile de învățământ.
În cursul lunilor aprilie-iunie 2023, s-au desfășurat activități în cadrul Campaniei naționale de prevenire a faptelor de port/folosire de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ. În cadrul acestei campanii au fost desfășurate în 91 de unități școlare ale județului Hunedoara.
În perioada vacanței mari, s-a derulat Campania ,,Un plus de siguranță în vacanță”, în cadrul căreia polițiștii de siguranță școlară împreună cu cei ai compartimentului de prevenire, antidrog și rutieră ,,au luat cu asalt” taberele școlare și atelierele de vară organizate de unitățile de învățământ, iar prin activități interactive și jocuri au trecut în revistă împreună cu elevii și preșcolarii cele mai importante reguli ce trebuie respectate pentru a fi în siguranță acasă, la școală, pe stradă și în mediul online. Totodată, activitățile s-au axat și pe îndeplinirea scopului Campaniei naționale pentru prevenirea cyberbullying-ului, de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor în ceea ce privește infracțiunea de ,,violarea vieții private”.
Întrucât rețeaua de siguranță în jurul elevilor este formată din familie, cadre didactice, specialiști în protecția copilului, ordine publică, siguranța școlară și antidrog, activitățile comune vor continua și în anul școlar 2023-2024, prin implicarea tuturor acestor factori responsabili.
Actualitate
FOTO: Accident pe A1. Un autoturism a intrat în parapet

Un accident rutier, soldat cu două persoane rănite, s-a produs, în această seară, pe Autostrada A1, pe teritoriul județului Alba, dar în zona de intervenție a Detașamentului Orăștie.
Pentru gestionarea situației de urgență creată în urma accidentului, la fața locului au acționat: un echipaj de intervenție și unul SMURD din cadrul Detașamentului Orăștie, un echipaj medical al Serviciului de Ambulanță Județean Hunedoara, dar și un echipaj de pompieri din Sebeș, județul Alba.
La locul producerii evenimentului rutier, echipajele au constatat că un autoturism, în care se aflau 2 persoane, a intrat în coliziune cu parapetul care desparte cele două sensuri de mers.
În autovehiculul implicat în accident se aflau 2 persoane, ambii fiind găsiți în afara autoturismului, conștienți și cooperanți.
Pentru ambii ocupanți ai autovehiculului a fost necesară acordarea primului ajutor medical, ulterior aceștia au refuzat transportul la o unitate spitalicească.
Circulația auto pe autostrada A1 a fost restricționată, circulându-se doar pe banda de urgență a sensului de mers Orăștie-Sebeș. Totodată, pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor, dar și curățarea carosabilului.
FOTO: ISU Hunedoara
Actualitate
FOTO: Accident pe DN 66, în municipiul Petroșani

Două persoane au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în Petroșani, în cartierul „Aeroport”, pe Drumul Național 66,
La evenimentul rutier, care s-a produs în urma coliziunii dintre două autoturisme, pompierii Detașamentului Petroșani au acționat de urgență cu un echipaj de intervenție și cu unul medical SMURD.
În urma impactului, o femeie și un bărbat, conducătorii auto ai celor două autovehicule în care nu se mai aflau alți pasageri, au avut nevoie de primul ajutor medical de urgență.
Ulterior, ambele persoane rănite au fost transportate de către ambulanțele SMURD și SAJ, la Unitatea de Primiri Urgențe a spitalului din Petroșani.
După transportul celor doi conducători auto la unitatea medicală, pompierii petroșeneni au asigurat măsurile PSI care se impun în astfel de situații și au acționat și pentru curățarea carosabilului pe suprafața căruia, în urma coliziunii, s-au scurs lichide inflamabile.
FOTO: ISU HUNEDOARA
Actualitate
Victorie la scor pentru Corvinul

Într-un meci contând pentru etapa a IV-a a play-out-ului din Liga 2, grupa a, Corvinul Hunedoara a întâlnit, pe teren propriu, pe Metalul Buzău. Pentru corviniști, care sunt, practic, în vacanță, meciul a însemnat o nouă victorie la scor.
5-0 cu Metalul Buzău
Hunedorenii au deschis relativ repede scorul, în minutul 14, prin Lehaire, care a înscris, din apropiere, cu latul, fructificând o centrare a lui Bradu. Scorul se dublează în minutul 39, după o acțiune identică, pe post de servant fiind Pârvulescu, iar pe cel de finalizator Albino, și Corvinul intră la cabine cu 2-0. Mitanul secund începe perfect pentru trupa lui Florin Maxim, iar Pîrvulescu, pe contraatac, la o fază la care au mai contribuit Neacșa și Grigore, face ca tabela să arate scor de neprezentare. În minutul 77 corviniștii își măresc avantajul, prin reușita lui Gîrbiță, din marginea careului mic, după o angajare a lui Lehaire. Scorul final, de 5-0 pentru Corvinul a fost stabilit în minutul 80, de către Câmpan, din 5 metri, care a reluat în plasă după o transversală a lui Cărăuș. După acest succes, Corvinul continuă să conducă grupa, cu 38 de puncte, iar cei de la Buzău sunt pe trei, cu 29 de puncte și, în ciuda eșecului de la Hunedoara, au scăpat de emoții, fiind favorizați de alte rezultate. În rest, pe doi este FCU Craiova, care a învins, acasă, cu 4-0, pe a patra clasată, Unirea Ungheni, care are 29 de puncte, și aceste două echipe nemaiavând griji cu retrogradarea. Pe cinci, și cu un final de sezon fără griji, este FC Bihor, cu 26 de puncte, după remiza, 1-1, de pe terenul penultimei clasate, CSM Focșani (18 puncte), care va lupta cu “lanterna roșie”, CSC Dumbrăvița (15 puncte), care a stat în această rundă, pentru evitarea retrogradării directe. Etapa viitoare, penultima, una în care stă Ungheniul, Corvinul joacă la Oradea, cu FC Bihor, Buzăul primește vizita Craiovei, iar Dumbrăvița primește vizita Focșaniului, în derby-ul suferinței. Va retrograda direct ultima clasată, iar penultima va juca un baraj de menținere în Liga 2 cu ocupanta poziției similare din grupa B.
Foto: FC Corvinul 1921 Hunedoara
- Actualitatecu 12 ore in urma
Sâmbăta Mare, ziua primirii Sfintelor Paști – tradiții, semnificații și gesturi de credință
- Actualitatecu o zi in urma
Bărbat din Hunedoara, reținut pentru loviri sau alte violențe, tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal
- Actualitatecu 2 zile in urma
Percheziții în mai multe localități din județ, într-un dosar privind nerespectarea regimului armelor
- Actualitatecu o zi in urma
Trei persoane rănite, în urma unui accident produs la ieșirea din sensul giratoriu din Sântuhalm spre Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
Lupeni: Tradiționala procesiune religioasă „Drumul Crucii” ajunge la cea de-a 26-a ediție
- Actualitatecu 10 ore in urma
„Razie de amploare la Deva: zeci de sancțiuni, 358 de persoane legitimate și sprijin canin în căutarea persoanelor ascunse
- Actualitatecu o zi in urma
Avem fotbal și în weekend-ul de Paște
- Actualitatecu 2 zile in urma
Ședință extraordinară a CJSU Hunedoara: Măsuri urgente pentru siguranța Barajului Valea de Pești