Actualitate
SIMPOZION PRIVIND EGALITATEA DE GEN
În perioada 6-7 noiembrie 2013 Uniunea Europenă şi Republica Turcia au organizat la Paris, în saloanele Hotelului Intercontinental, un simpozion privind egalitatea de gen intitulat „Schimb de experienţă şi dialog parlamentar”. Din partea ţării noastre au participat reprezentanţi ai Comisiei pentru Egalitatea de Şanse pentru Femei şi Bărbaţi din Camera Deputaţilor: doamna Liliana Mincă, preşedintă; domnii Ştefan-Petru Dalca, vicepreşedinte şi Gheorghe Firczak, secretar. Doamna deputat Ana Birchall a luat parte ca membră a Subcomitetului pentru Egalitatea de Gen a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. Au răspuns invitaţiei 26 de parlamentari din Croaţia, Cehia, Estonia, Franţa, Grecia, Irlanda, Portugalia, România şi Turcia; 4 membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din Finlanda, Franţa şi România; 5 reprezentanţi ai unor organizaţii internaţionale din Austria, Franţa şi Turcia; 28 universitari din Franţa, Lituania, Malta, Turcia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord; 14 diplomaţi din Belgia, Franţa şi Turcia; 11 experţi parlamentari din Lituania şi Turcia; 20 de ziarişti din Franţa, Turcia şi Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord. Menţionăm că toate cheltuielile de reprezentare au fost suportate de organizatori.
Alocuţiunile de deschidere au fost rostite de prof. dr. Mehmet Tekelioğlu, preşedintele Comitetului de armonizare cu Uniunea Europeană şi liderul proiectului; Hélène Flautre, copreşedinte al Grupului Parlamentar Mixt Turcia-UE din Parlamentul European; Aşkin Aslan, ministrul Familiei şi al Protecţiei Sociale din Guvernul Turciei. Temele de dezbatere au fost următoarele: integrarea egalităţii de gen, rolul femeii în procesul decizional, armonizarea mecanismelor privind egalitatea de gen şi rolul mijloacelor de informare în egalitatea de gen. Drintre cei care au conferenţiat menţionăm pe doamna Azize Sibel Gönül, preşedinte al Comitetului pentru Egalitatea de Gen din Marea Adunare Naţională (parlamentul turc); doamna Danielle Auroi, preşedinte al Comitetului pentru Afaceri Europene din Adunarea Naţională a Franţei; domnul Dominic Hannigan preşedinte al Comitetului pentru Afaceri Europene din Parlamentul Irlandei; doamna Doris Bingley, preşedinte al Centrului European al Comitetului Internaţional pentru Femei; doamna Ana Birchall, membră a Subcomitetului pentru Egalitatea de Gen a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei; doamna Therese Murphy, lider al Uniunii pentru Egalitatea de Gen; doamna Wendy Kristiansen, ziaristă, „Le Monde Diplomatique”; Nazife Şişman, scriitoare.
Discuţiile purtate la fiecare temă au evidenţiat că s-au făcut progrese semnificative pentru ameliorarea condiţiei femeii în Turcia dar mai sunt totuşi multe de făcut. Femeia este încă, în multe situaţii, dependentă în exclusivitate de bărbat. Un exemplu, care ilustrează acest aspect, este că în Istanbul sunt femei la vârsta maturităţii care trăiesc şi locuiesc în acest oraş dar nu au văzut marea niciodată pentrucă nu li s-a permis. De remarcat este că cei din Turcia au abordat cu un curaj extraordinar aspectele mai puţin bune ale condiţiei femeii din ţara lor menţionând că, în perspectiva aderării la Uniunea Europeană, trebuie făcute progrese semnificative în acest domeniu. Este de lăudat, că gazde fiind la Paris, turcii au organizat manifestarea la superlativ atât pe fondul ei cât şi formal. Toate acestea sugerează că Turcia poate face reforme importante care să o aducă în stadiul de membru al Uniunii Europene întrun viitor cât mai apropiat.
Gheorghe Firczak
Actualitate
O petroșăneancă, pe podium la Jocurile Mediteraneene

Capitala Muntenegrului, Podgorica, a găzduit ediția din acest an a Jocurilor Mediteraneene la handbal feminin U17.
La startul competiției s-au aliniat 13 echipe naționale juvenile, împărțite în două serii, printre acestea fiind și reprezentativa U17 de handbal feminin a României. În grupe tinerele tricolore au învins Cipru, cu 34-9, Serbia, cu 24-18, Spania, cu 18-13 și Grecia, cu 20-19 și au pierdut, cu 12-14, în fața Sloveniei. Aceste rezultate au dus România în finala pentru locurile III-IV, cu Slovacia, junioarele din țara noastră câștigând meciul cu 20-19 și obținând, astfel, medaliile de bronz la Jocurile Mediteraneene. Din lotul de 17 jucătoare convocat pentru turneul din Muntenegru convocat de antrenorii Alin Bondar și Ștefan Birtalan jr. a făcut parte și portarul Narcisa Cepoi, sportivă originară din Petroșani, unde a început handbalul la CSȘ, și care, în prezent, este legitimată la ACS Transilvania Brașov. O altă jucătoare de la CSȘ Petroșani, Iulia Niță, a ratat convocarea din cauza unor probleme medicale.
Actualitate
Rezultate de top pentru sportivii de la Dacia Orăștie

Săptămâna trecută a fost una extrem de productivă pentru CSM Dacia Orăștie, sportivii legitimați la acest club obținând mai multe performanțe notabile.
Astfel, panoplia clubului din Orăștie s-a îmbogățit cu patru titluri naționale la Arc Istoric Indoor. Acestea au fost obținute la Tușnad, în județul Harghita de Ioan Dosa (seniori) și David Iambor (cadeți) în Divizia TR-RB, și de Emylia Albu (tineret) și Norbert Lukacs (juniori) în divizia BMR. De asemenea, evoluând pentru România, tânărul boxer Paul Șandor, antrenat, la CSM Orăștie, de către Sorin Clonța, a obținut o medalie de bronz în limitele categoriei de greutate de 40 kg la puternicul turnei internațional “Dracula Open” de la Brăila, la care au participat 423 de pugiliști din 23 de țări. Și, nu în ultimul rând, fotbaliștii de la Dacia Orăștie, care se pregătesc pentru reluarea Ligii 4 Hunedoara, unde au șanse reale să ajungă în Final Four, au învins, într-un meci amical, disputat în deplasare, pe LPS Sebeș, din județul Alba, cu scorul de 5-2.
Actualitate
ISU Hunedoara recrutează viitori pompieri: 300 de locuri disponibile la Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu”

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara anunță lansarea unei noi sesiuni de recrutare pentru cei care doresc să devină pompieri. Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” din Boldești scoate la concurs 300 de locuri, oferind oportunitatea de a face parte dintr-o echipă de elită dedicată salvării de vieți.
Perioada de înscriere este cuprinsă între 24 februarie și 12 martie 2025, iar cererile de participare pot fi depuse exclusiv în format electronic, la adresa de e-mail resurseumane@isuhd.ro.
Calendarul admiterii:
24 februarie – 12 martie 2025 – depunerea cererilor de înscriere (inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică)
28 martie 2025 – termenul limită pentru depunerea documentelor și finalizarea evaluării psihologice
4 – 10 aprilie 2025 – evaluarea performanțelor fizice
12 aprilie 2025 – proba scrisă pentru evaluarea cunoștințelor
17 aprilie – 4 iunie 2025 – examinarea medicală (pentru candidații care se încadrează în numărul locurilor disponibile, în funcție de media finală)
6 iunie 2025 – afișarea rezultatelor finale
Persoanele interesate sunt încurajate să profite de această oportunitate pentru a urma o carieră în domeniul situațiilor de urgență. Se pot înscrie atât bărbați, cât și femei, care îndeplinesc criteriile necesare.
Pentru detalii suplimentare, candidații sunt îndemnați să contacteze ISU Hunedoara sau să acceseze site-ul unității de învățământ.
FOTO: ARHIVĂ
- Actualitatecu 2 zile in urma
Un fost consilier local din Petrila a încetat fulgerător din viață
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu într-o gospodărie din Simeria. Un câine, 20 de iepuri și găini au murit, după ce o anexă a luat foc
- Actualitatecu 23 de ore in urma
Convoiul agabaritic care transportă o turbină pentru Termocentrala Mintia își continuă drumul. Distanța parcursă până acum
- Actualitatecu 2 zile in urma
Întreruperi de energie electrică, programate în perioada 24 -28 februarie, în județul Hunedoara
- Actualitatecu 2 zile in urma
VIDEO| Lung cât un teren de fotbal. Cel mai mare transport agabaritic din țară a pornit la drum. Destinația finală: Termocentrala Mintia
- Actualitatecu 2 zile in urma
Sebastian Burduja: “La Mintia prinde contur cea mai mare centrală pe gaz din UE”
- Actualitatecu 2 zile in urma
Incendiu, azi noapte, la o casă din Poienița Tomii. Proprietarul a suferit arsuri
- Actualitatecu o zi in urma
Dragobete: Și-au jurat dragoste, în capela Castelului Corvinilor