Actualitate
Simulare de incendiu. Exercițiu cu forțe și mijloace în teren, desfășurat de ISU Hunedoara

Pompierii militari ai Secției Brad au fost implicați, miercuri, într-un exercițiu ce s-a desfășurat la un operator economic din comuna Ribița. Salvatorii și-au imaginat izbucnirea unui incendiu, în urma căruia o persoană a fost rănită și intoxicată cu fum.
Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara, tema exercițiului a fost “Gestionarea situațiilor de urgență generate de producerea unui incendiu la operatori economici din industrie”. S-a simulat intervenția în cazul izbucnirii unui incendiu cauzat de un scurtcircuit electric produs la stația de încărcare a acumulatorilor folosiți la motostivuitoarele electrice.
“Conform scenariului, pe fondul izbucnirii incendiului, personalul din cadrul operatorului economic, responsabil cu prima intervenție, a procedat la alarmarea muncitorilor, declanșarea sistemului de alarmare, evacuarea personalului, deconectarea energiei electrice și, apoi, la încercarea de a lichida incendiul cu un stingător. În urma acestei prime intervenții, un angajat este surprins de incendiul în dezvoltare, nu reușește să lichideze focarul și se intoxică cu fum. În încercarea de autoevacuare acesta suferă arsuri la nivelul membrelor superioare și la nivelul feței, precum și o fractură de membru inferior drept. Imediat după producerea incendiului a fost alertată Secția de pompieri – Brad – ai cărei salvatori se deplasează în cel mai scurt timp cu două autospecialele de stingere cu apă și spumă și cu o ambulanță SMURD, iar ca resursă umană a fost alocat un total de 11 subofițeri, doi soldați, precum și un voluntar pentru situații de urgență. Ajunse la fața locului, echipajele de pompieri analizează în cel mai scurt timp informațiile primite și apoi intervin operativ pentru căutarea-salvarea persoanei surprinse în interior, dar și pentru protecția materialelor depozitate și localizarea incendiului. După evacuarea victimei și preluarea acesteia de către echipajul SMURD, echipele de intervenție intervin pentru lichidarea incendiului. Odată cu încheierea exercițiului, personalul implicat din cadrul ambelor instituții a participat la o analiză despre colaborarea pe timpul eventualelor evenimente de acest fel, ce ar putea apărea, dar și despre măsurile care trebuie luate pentru ca asemenea situații de urgență să fie prevenite”, se arată într-un comunicat al ISU Hunedoara.
Sursa foto: ISU Hunedoara
Actualitate
4,55 la sută – rata şomajului în județul Hunedoara, la sfârșitul lunii februarie

Rata șomajului în județul Hunedoara a fost calculată, la sfârșitul lunii februarie 2025, la o valoare de 4,55 la sută. În evidențele Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara erau înregistrați 6.964 de șomeri, dintre care 3.884 femei.
“Din totalul de 6.964 persoane înregistrate în evidențele AJOFM Hunedoara, 1.961 erau beneficiari de indemnizaţie de şomaj, iar 5.003 erau șomeri neindemnizați. În ceea ce privește mediul de rezidență, 2.207 șomeri provin din mediul rural și 4.757 sunt din mediul urban”, a informat AJOFM Hunedoara.
Structura șomajului pe grupe de vârste se prezintă sugestiv astfel:
Grupa de vârstă | Stoc la finele lunii |
Total | 6.964 |
< 25 ani | 662 |
între 25-29 | 493 |
între 30-39 | 1.240 |
între 40-49 | 1.691 |
între 50-55 | 1.442 |
peste 55 ani | 1.436 |

Sursa: AJOFM Hunedoara
Șomerii cu studii gimnaziale au ponderea cea mai mare în totalul şomerilor înregistraţi în evidenţele AJOFM Hunedoara 26 %, urmat de cei cu studii liceale 25 %, iar 23 % sunt șomeri fără studii și cu nivel de studii primare. Șomerii care au absolvit învățământul profesional sau școli de arte și meserii reprezintă 15 % din totalul șomerilor înregistrați, cei cu studii superioare sunt 9 %, iar cei cu învățământ postliceal sunt 2 %.
„Structura șomerilor înregistrați pe nivel de ocupabilitate, stabilit prin profilare, se prezintă astfel: 247 persoane foarte greu ocupabile, 1.492 greu ocupabile, 4.805 mediu ocupabile, iar 420 sunt persoane ușor ocupabile. Încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre”, a mai informat AJOFM Hunedoara.
Actualitate
Platformele subterane pentru colectarea deșeurilor din Deva, igienizate

La Deva, a început o acțiune de igienizare a platformelor plurifamiliare hidraulice îngropate din municipiu. Un număr de 11 astfel de platforme de colectare a gunoiului din oraș au fost deja curățate. Cetățenii sunt rugați să nu parcheze în zona acestor platforme pentru a facilita ridicarea deșeurilor menajere de către operatorul de salubritate.
“Procesul de igienizare a inclus mai multe etape esențiale, printre care: curățarea și dezinfectarea interiorului platformei și a containerelor de colectare, pentru a elimina resturile de deșeuri și a preveni mirosurile neplăcute, verificarea și asigurarea unei bune funcționări a sistemului hidraulic, esențial pentru operarea corectă a platformei, curățarea zonei din jurul platformei pentru a asigura un spațiu igienic și sigur pentru utilizatori, golirea de apă a acestora și vidanjarea lor. Acest demers face parte dintr-o acțiune continuă a administrației publice locale de a îmbunătăți serviciile de salubrizare”, au transmis într-un comunicat reprezentanții Primăriei Deva.

Sursa foto: Primăria Deva
Reprezentanții municipalității devene arată că platformele utilizate pentru colectarea deșeurilor menajere trebuie să fie menținute într-o stare optimă de funcționare și curățenie pentru a preveni poluarea și a facilita gestionarea eficientă a deșeurilor. “Toate cele 11 platforme se vor preda operatorului SC Supercom SA. Platformele sunt dotate cu containere de plastic de diferite culori, pentru reciclarea corectă a materialelor (plastic-metal, hârtie-carton). Astfel, nu doar că se asigură un sistem de colectare mai eficient, dar și încurajează cetățenii să respecte normele de reciclare și să contribuie activ la protejarea mediului înconjurător”, au mai transmis cei de la Primăria Deva.
Locațiile platformelor igienizate și predate:
- Aleea Teilor (Maxxa)
- Strada Liliacului
- Aleea Viitorului
- Bulevardul Mihail Kogălniceanu
- Strada Duiliu Zamfirescu
- Aleea Păcii
- Aleea Muncii (Bl. AB18)
- Aleea Armatei
- Strada Ciclovina
- Aleea Romanilor (Bulevardul Nicolae Bălcescu)
- Aleea Independenței
Actualitate
Vaporașele de la Șoimuș revin curând pe râul Mureș. Plimbările de agrement ar putea fi reluate înainte de sărbătorile pascale

Vaporașele de la Șoimuș revin curând pe râul Mureș. Plimbările de agrement ar putea fi reluate înainte de sărbătorile pascale, mai exact din data de 15 aprilie 2025, dacă vremea va permite. Cele două ambarcațiuni – „Stelar 1” și fratele lui mai mare, „Stelar 2”, vor fi lansate din nou pe apă, pregătite de noi aventuri.
“Începem numărătoarea inversă – 15 aprilie ne prinde pe apă! Vaporașele sunt pregătite, natura își reintră în drepturi, iar noi abia așteptăm să-ți oferim o experiență de neuitat! Hai cu noi pe Mureș, într-o plimbare relaxantă și plină de peisaje superbe!”, au anunțat cei de la Vaporaș Șoimuș pe pagina oficială de pe rețeaua de socializare.

Foto: Vaporaș Șoimuș/Facebook
Turiștii și localnicii care vor ajunge la Vaporaș Șoimuș se vor putea bucura, și în acest an, pe lângă plimbările de poveste pe râul Mureș, de spațiile de recreere din zona punctului de îmbarcare, unde vor putea savura delicioase produse tradiționale, plăcinte și alte bunătăți, dar vor fi întâmpinați și cu noutăți. Administrația publică locală intenționează să mai amenajeze un punct de atracție în zonă, pe lângă spațiile de recreere care se află deja. „Ne dorim să reluăm activitatea la Vaporaș Șoimuș din data de 15 aprilie, dacă vremea ne permite. Am zis că deschidem mai repede. Pe lângă terasele și spațiile de recreere existente, suntem în discuții să mai montăm și o pistă de tubing”, a declarat, pentru „Servus Hunedoara”, primarul comunei Șoimuș, Mihai Gabriel Irimie.
Plimbări de poveste, oferite din 2022
Reamintim că, plimbările de agrement pe râul Mureș au început în vara anului 2022, atunci când primul vaporaș – „Stelar 1”, cu o capacitate de 10 locuri, a intrat în proprietatea Primăriei comunei Șoimuș. În 2023, administrația publică locală din Șoimuș a mai achiziționat o ambarcațiune, de o capacitate mai mare, de 45 de locuri- „Stelar 2”, adusă din Șantierul Naval de la Orșova.
Cele două vaporașe de agrement sunt puse la dispoziția localnicilor și turiștilor, oferind plimbări pe râul Mureș. Călătoriile pe apă pornesc de la pontonul amenajat pe malul râului Mureș, în imediata vecinătate a autostrăzii, aproape de fostul camping Șoimuș. Pe pagina de pe rețeaua de socializare Vaporaș Șoimuș, pot afla informații toți cei interesați de plimbări pe râul Mureș, cu cele două ambarcațiuni.
- Actualitatecu 2 zile in urma
Interviu cu dr. Răzvan Betea, medic primar obstetrică-ginecologie, supraspecializat în gineco-oncologie și cu subspecializare în estetică ginecologică
- Actualitatecu 2 zile in urma
Tragic: O femeie a murit intoxicată cu fum, în urma unui incendiu care i-a cuprins casa
- Actualitatecu 2 zile in urma
Succes la scor pentru Corvinul
- Actualitatecu 2 zile in urma
Șofer prins băut la volan, după o urmărire în trafic
- Actualitatecu o zi in urma
“Rabla pentru sobe”: Primăriile din 55 de comune hunedorene, eligibile pentru acest program
- Actualitatecu o zi in urma
Petrila, mai curată: Campania de primăvară continuă cu implicarea cetățenilor
- Actualitatecu o zi in urma
Corvinul – FC Bihor în Cupa României
- Actualitatecu o zi in urma
Șoferi depistați în stare de ebrietate și fără permis în județul Hunedoara