Actualitate
Șofer din Călan, prins la volan cu o alcoolemie de 1,33 mg/l în aerul expirat

Un bărbat de 41 de ani din orașul Călan a fost depistat conducând sub influența alcoolului, după ce a provocat un eveniment rutier în seara zilei de 15 decembrie 2024. Incidentul s-a produs în jurul orei 17:30, pe Aleea Școlii, unde autoturismul condus de acesta a părăsit carosabilul și a lovit un indicator rutier.
Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că șoferul prezenta semne vizibile ale consumului de alcool. În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a indicat o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conform procedurilor legale, bărbatul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, necesare stabilirii cu exactitate a nivelului de alcoolemie din sânge.
Consecințe legale
Dacă analiza de laborator confirmă alcoolemia peste limita de 0,80 g/l alcool pur în sânge, șoferul riscă un dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, faptă pedepsită de lege cu suspendarea dreptului de a conduce, amenzi semnificative sau chiar închisoare, în funcție de gravitatea situației.
Un pericol pentru toți participanții la trafic
Cazul de la Călan este un nou exemplu al riscurilor majore pe care le implică conducerea sub influența alcoolului. O valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat este asociată cu o diminuare severă a reflexelor și a capacității de concentrare, ceea ce poate duce la accidente cu urmări grave.
Poliția recomandă ferm șoferilor să evite consumul de alcool înainte de a urca la volan și să ia în considerare alternative precum apelarea unui taxi sau a unui prieten sobru pentru transport.
Autoritățile continuă să efectueze controale în trafic pentru prevenirea și sancționarea acestor comportamente periculoase.
FOTO: ARHIVĂ
Actualitate
Tichete sociale pentru preșcolari la Deva

Direcția de Asistență Socială Deva a anunțat că astăzi, 28 aprilie 2025, sunt distribuite tichetele sociale pentru grădiniță aferente lunii martie, destinate copiilor care provin din familii beneficiare de venit minim de incluziune și care nu au înregistrat absențe nemotivate.
De acest stimulent educațional vor beneficia șapte copii, cu vârste între 3 și 6 ani, care frecventează grădinița în mod constant. Valoarea nominală a unui tichet este de 132 de lei pe lună pentru fiecare copil, iar suma poate fi folosită pentru achiziționarea de produse alimentare, de igienă, haine, încălțăminte sau rechizite.
Tichetele vor putea fi ridicate în intervalele orare 08:00 – 11:00 și 14:00 – 16:00, de la Compartimentul Beneficii Sociale al DAS Deva, aflat în clădirea Pieței Centrale, etajul 1, biroul nr. 26.
Important: preșcolarii care acumulează două absențe nemotivate într-o lună pierd dreptul la acest sprijin pentru luna respectivă.
De la începutul anului școlar 2024–2025, Direcția de Asistență Socială Deva a acordat 71 de tichete sociale pentru grădiniță, în valoare totală de 9.372 lei. Programul este finanțat de la bugetul de stat și are ca obiectiv principal încurajarea frecventării grădiniței de către copiii din medii defavorizate, contribuind astfel la reducerea riscului de abandon școlar încă din primii ani de educație.
FOTO: FACEBOOK PRIMĂRIA MUNICIPIULUI DEVA
Actualitate
COMUNICAT DE PRESĂ FINALIZARE PROIECT „DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DE PE RAZA COMUNEI SÂNTĂMĂRIA-ORLEA, JUDEȚUL HUNEDOARA”
Actualitate
Gina Gogean revine în topul gimnasticii

În cadrul Federației Române de Gimnastică (FRG) au avut loc alegeri pentru stabilirea noii conduceri a forului. Din această conducere fac parte și reprezentante ale două cluburi din Deva.
Vicepreședinte al Federației
Cum fostul președinte, Carmencita Constantin, nu a mai candidat, pentru șefia Federației au fost depuse două candidaturi. A fost vorba desprea cea a multiplului medaliat olimpic, mondial și european Ioan Suciu, și cea depusă de Ingrid Istrate, componentă a echipei ce a condus FRG până la alegeri. La alegeri au participat 62 din cele 64 de cluburi afiliate, iar Ioan Suciu, care a ocupat în mandatul precedent funcția de vicepreședinte al FRG, a fost votat de 38 dintre membrii afiliați prezenți la Adunarea Generală. Contracandidata sa, Ingrid Istrate, a primit doar 21 din sufragii, iar trei voturi au fost anulate, iar Ioan Suciu este noul președinte. Din echipa lui Ioan Suciu fac parte și Gina Gogean Groza și Alina Drăgan, care au câștigat alegerile pentru funcțiile de vicepreședinți, precum și Bogdan Ioniță, care va fi noul secretar general al Federației. Gina Gogean, cu 40 de voturi și Alina Drăgan, cu 36 de voturi au câștigat alegerile pentru cele două posturi de vicepreședinte al FRG, iar alți doi candidați, Adrian Durlă și Silvia Stroescu au obținut 22, respectiv 17 voturi.
Gina Gogean, cea mai medaliată gimnastă a României din toate timpurile, în prezent conferențiar universitar doctor la Universitatea “1 Decembrie” din Alba Iulia și antrenor la CSM Deva, a transmis un mesaj către colegi, antrenori, asportivi și iubitorii gimnasticii după alegerea sa în funcție. „Sunt onorată și profund recunoscătoare pentru încrederea pe care mi-ați acordat-o, alegându-mă în funcția de vicepreședinte al Federației Române de Gimnastică. Această realizare este a noastră, a tuturor celor care credem în forța și frumusețea gimnasticii românești. Vă mulțumesc din suflet pentru sprijinul, susținerea și încrederea voastră! Îmi voi dedica întreaga experiență, pasiune și energie pentru a contribui la dezvoltarea și renașterea gimnasticii noastre, să fiu aproape de sportivi, antrenori și de întreaga familie a gimnasticii, cu respect și responsabilitate. Împreună putem construi un viitor mai puternic pentru acest sport minunat! Mulțumesc încă o dată pentru această onoare”, a transmis Gina Gogean.
Deva este bine reprezentată
Cu aceeași ocazie au fost alese și celelalte structuri din conducerea FRG, unde, în Comitul Executiv, o regăsim pe reputata antrenoarea de la LPS Cetate Deva, Liliana Cosma, alături de Corina Ungureanu, Ionuț Corlaci, Nicolae Forminte, Angela Cacoveanu, Mariana Mezei și Adrian Sandu. Din Comisia de apel face parte și Mihaiela Jecherean, de la LPS Cetate Deva, un nume apreciat din gimnastica aerobică, alături de Nicușor Pascu și Aurica Nistor. Din Comisia de cenzori fac parte Valentin Dragomir și Florin Popa, iar reprezentantul sportivilor este Monica Roșu.

Sursa foto: Federația Română de Gimnastică -FRG/Facebook
- Actualitatecu 3 zile in urma
DSP Hunedoara: Atenție la vipere și căpușe! În ce spitale din județ se găsește ser antiviperin
- Actualitatecu 3 zile in urma
Investiții majore în infrastructura locală prin Programul „Anghel Saligny”: Peste 205 milioane de lei pentru noi proiecte
- Actualitatecu 3 zile in urma
“Servus Hunedoara” – 21 de ani de poveste scrisă zilnic
- Actualitatecu 3 zile in urma
Zi de doliu național în România, sâmbătă, în memoria Papei Francisc
- Actualitatecu 3 zile in urma
Bărbat din Petroșani, reținut pentru încălcarea a două ordine de protecție
- Actualitatecu 2 zile in urma
Intervenție în timpul liber: Un jandarm a prins un bărbat care ar fi furat dintr-un magazin din Petrila
- Actualitatecu 3 zile in urma
Tânăr bănuit de infracțiuni privind protecția animalelor, cercetat de polițiști
- Actualitatecu 2 zile in urma
Restricții de circulație pe DN 7 Valea Oltului, luni și marți. Rute ocolitoare