Connect with us
Data: 13/02/2025
.

Actualitate

Șoferii care circulă fără rovinietă ar putea scăpa de amendă

Publicat

pe

Conducătorii auto care circulă pe drumurile publice cu mașinile fără rovinietă ar putea scăpa de amendă. Practic, în cazul acestora fapta s-ar prescrie în termen de patru luni, nu în șase luni, cum era până acum. Acest proiect de lege a fost adoptat, ieri, în Camera Deputaţilor.

Amenzile pentru circularea cu o mașină în lipsa rovinietei valabile se vor prescrie în patru luni de la săvârșirea faptelor, se arată în propunerea legislativă. Practic, termenul va fi mai mic decât cel valabil în prezent, care este de șase luni. „Modificarea legislativă se impunea, având în vedere că norma nu era suficient de clară, instanţele interpretând diferit situaţii reclamate de mulţi cetăţeni în cazul amenzilor aplicate în mod repetat în lipsa rovinietei”, a declarat deputatul PNL Lucian Bode, potrivit News.ro. Potrivit unui articol din proiectul de lege adoptat marţi, aplicarea sancţiunii se prescrie în termen de patru luni de la data săvârşirii faptei. De asemenea, procesul verbal de constatare a contravenţiei se transmite obligatoriu în două luni de la data aplicării contravenţiei, iar în intervalul de la data săvârşirii contravenţiei, până la data comunicării procesului verbal, nu se mai poate aplica altă sancţiune.

Acelaşi proiect prevede că procesul verbal nu mai trebuie să fie însoţit de fotografii doveditoare.

Acest proiect de lege a apărut în urma multor contestații din partea șoferilor, mulți dintre ei ajungând în instanță. Membrii Comisiei de Transporturi și Industrii sunt cei care au lucrat pe acest subiect de lege. Modificările vor intra în vigoare în 6 luni de la publicarea legii în Monitorul Oficial, dacă președintele Klaus Iohannis nu va întoarce legea pentru reexaminare în Parlament.

Rovinieta are o valabilitate de una, șapte, 30, 90 de zile sau 12 luni, în funcție de durata de utilizare a rețelei de drumuri naționale. Circularea fără rovinietă se poate sancționa cu amendă, potrivit OG nr. 15/2002.

Advertisement
Advertisement

Actualitate

Star Junior Apuseni, la Baia de Criș

Publicat

pe

Redactat de

ACS Metalul Crișcior Brad, alături de AJF Hunedoara, alături de Baza Sportivă Pro Fotbal Academy și autoritățile locale din Baia Criș organizează prima ediție a turneului Star Junior Apuseni, dedicat juniorilor U7 (născuți în 2018 și 2019) și U9 (2016 și 2017).

Competiția se va desfășura pe 1 martie (U9) și 2 martie (U7) la terenul sintetic cu balon încălzit și vestiare din Baia de Criș. Costul competiției este de 150 de lei la U7 și 250 de lei la U9, termenul limită de înscriiere fiind 23 februarie. Mai multe informații se pot afla apelând numerele 0735.771.030 (Cosmin Huzum) sau 0766.992.265 (Adrian Iga).

Citeste mai mult ...

Actualitate

Recomandările IPJ Hunedoara pentru siguranța în trafic: prudență sporită și respectarea regulilor de circulație

Publicat

pe

Redactat de

Inspectoratul de Poliție al Județului Hunedoara îi sfătuiește pe participanții la trafic să circule cu prudență și să respecte regulile de circulație pentru a evita implicarea în evenimente rutiere. Polițiștii recomandă adaptarea vitezei la condițiile de drum, informarea prealabilă despre starea carosabilului și evitarea manevrelor riscante.

În condiții de trafic aglomerat și vreme nefavorabilă, există riscul apariției unor blocaje temporare. Șoferii sunt sfătuiți să își păstreze calmul, să nu blocheze intersecțiile și să dea dovadă de politețe rutieră. De asemenea, se recomandă mărirea distanței de siguranță și evitarea depășirilor riscante.

IPJ Hunedoara atrage atenția și asupra principalelor pericole la volan: oboseala, consumul de alcool și utilizarea telefonului mobil. Șoferii sunt îndemnați să folosească doar sistemele hands-free pentru comunicare și să nu conducă dacă se simt obosiți.

Pietonii sunt rugați să circule exclusiv pe trotuare și să traverseze doar prin locurile permise, la culoarea verde a semaforului și după ce s-au asigurat că șoferii le-au observat intenția.

Polițiștii hunedoreni reamintesc că prudența în trafic poate salva vieți și încurajează toți participanții la trafic să respecte regulile pentru a evita accidentele.

FOTO: ARHIVĂ

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Hunedoreni la europenele de tir cu arcul

Publicat

pe

Redactat de

În perioada 17-23 februarie la Samsun, în Turcia, se va desfășura o nouă ediție a Campionatelor Europene de tir cu arcul în sală.

În competiția continentală se va concura la cele trei divizii, respectiv Olimpic, Compound și Barebow, atât la seniori, cât și la tineret U21. Din delegația României fac parte 13 sportivi și 4 tehnicieni, doi dintre membrii delegației provenind de la SCM Deva. Este vorba despre antrenorul Gigi Pușcă și sportivul Marco Tănăsescu, acesta urmând a concura, la categoria de vârstă U21, la divizia Olimpic. România va avea reprezentanți în toate cele trei divizii la concursul din Turcia.

Citeste mai mult ...

Actualitate