Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Actualitate

Șomerii au șanse puține și rare

Publicat

pe

Nu prea sunt locuri de muncă în Valea Jiului, iar angajatorii care vin sunt puțini și mereu aceeași. Tocmai de aceea, firma care va crea la toamnă 200 de locuri de muncă, într-o hală în care se vor realiza cablaje, vine să dea o primă șansă celor aflați în căutarea unui loc de muncă bine plătit. Asta cred acum cei de la agențiile locale din Valea Jiului, care spun că este prima dată în ultimii ani când o firmă serioasă ar veni cu o ofertă de nerefuzat pentru șomeri. „Locurile de muncă, din păcate, cu care ne afișăm, sunt cam aceleași de un an, sau chiar trei. Cam aceiași angajatori oferă locuri de muncă în confecții, comerț, servicii. Acest angajator ar fi primul care să vină, iar noi deja știm că este unul serios, cu mulți angajați”, a declarat Iudith Babțan, șefa ALOFM Petroșani.

Firma ar urma să își decshidă o hală de producție, undeva în zona Livezeni, iar primii angajați vor fi cei care deja fac naveta la Orăștie.

Rata șomajului în județul Hunedoara este de aproximativ 4,7 la sută, iar peste 9.000 de oameni sunt în căutarea unui loc de muncă.

Advertisement

Actualitate

DAS Deva: A fost aprobată lista de priorități a solicitanților de locuințe ANL

Publicat

pe

Redactat de

Consilierii locali au aprobat, în ședința ordinară de joi, 27 februarie, lista solicitanților care au acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii, precum și lista de priorități în soluționarea cererilor de locuințe ANL, valabilă pentru anul 2025 – pe baza dosarelor depuse până în data de 31 decembrie 2024.

Conform legii, analizarea cererilor de locuințe ANL și stabilirea listei de priorități în soluționarea acestora se fac în fiecare an, până la finele lunii februarie, luându-se în considerare cererile depuse până la sfârșitul anului precedent și se aprobă prin Hotărâre a Consiliului Local.

Potrivit datelor centralizate de Serviciul Fond Locativ al Direcției de Asistență Socială Deva, 203 persoane, cu vârste între 18 și 40 de ani, sunt cuprinse în lista de acces la locuințele pentru tineri destinate închirierii, iar 8 dintre acestea figurează pe lista de priorități valabilă pentru 2025 – ca urmare a actualizării dosarelor până în data de 23 ianuarie 2025.

Informații suplimentare cu privire la locuințele ANL se pot obține la numerele de telefon 0737.036.001 și 0755.878.451 – Serviciul Fond Locativ (Compartiment Locuințe ANL), după următorul program: luni – joi, între orele 8:00 – 16:30 și vineri, între orele 8:00 – 14:00.

În prezent, Direcția de Asistență Socială Deva administrează 134 de locuințe ANL (garsoniere și apartamente), care sunt situate în trei imobile.

Advertisement

Sursa: Direcția de Asistență Socială Deva

Citeste mai mult ...

Actualitate

31 de infracțiuni informatice – sesizate în județ, în prima lună din acest an

Publicat

pe

Redactat de

Infracțiunile sesizate în sfera criminalității informatice au scăzut cu opt procente în ianuarie 2025, comparativ cu aceeași lună a anului trecut. Chiar dacă numărul acestui gen de fapte este mai mic față de prima lună din 2024, polițiștii recomandă vigilență maximă în fața noilor metode de fraudă online.

În prima lună din acest an, la nivelul județului, s-au înregistrat 31 de infracțiuni informatice, mai puțin cu opt procente față de ianuarie 2024, potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara. “Infracțiunile informatice, în special ,,efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, impun o atenție sporită din partea utilizatorilor de internet. Simultan, mediatizarea riscurilor la care se expun cetățenii este prioritară pentru polițiști, atunci când infractorii speră să obțină câștiguri facile în mediul on-line. (…) Întrucât, pentru obținerea ilegală de date personale, informații bancare sau sume de bani, infractorii folosesc metode din ce în ce mai sofisticate, polițiștii hunedoreni efectuează constant demersuri atât în scop preventiv, cât și pentru identificarea autorilor acestor infracțiuni”, transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Cea mai des sesizată infracțiune din sfera criminalității informatice a fost ,,efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos”, polițiștii înregistrând 23 de infracțiuni de acest gen (din totalul de 31 de infracțiuni). Unul dintre factorii favorizanți pentru comiterea de infracțiuni informatice vizează nivelul scăzut de pregătire al persoanelor vătămate, care nu sunt familiarizate cu tehnica și cu posibilitățile de fraudare în mediul on-line.

Moduri de operare

Advertisement

Dintre modurile de operare frecvent întâlnite, polițiștii amintesc: “Phishing” – trimiterea de e-mailuri, mesaje SMS sau notificări false care par a veni din partea unor instituții de încredere (bănci, companii de curierat, platforme de comerț online), Falși reprezentanți ai instituțiilor – infractorii se dau drept angajați ai unor bănci, autorități publice sau companii și solicită telefonic informații confidențiale.
Escrocherii pe platforme de vânzări online – vânzătorii sau cumpărătorii falși încearcă să convingă victimele să efectueze plăți în afara platformelor sigure, utilizând linkuri frauduloase. Investiții false și oportunități financiare – promisiuni de câștiguri rapide prin investiții în criptomonede sau alte active financiare fictive, promovate agresiv pe rețele sociale.

Fiți precauți!

Polițiștii recomandă vigilență maximă în fața noilor metode de fraudă online. “Educația digitală și prudența în mediul online, alături de activitatea polițiștilor, sunt cele mai eficiente scuturi împotriva infractorilor cibernetici. Nu furnizați niciodată date personale sau bancare prin telefon, e-mail sau mesaje nesolicitate. Verificați cu atenție sursa mesajelor primite și nu accesați linkuri suspecte. Utilizați parole complexe și activați autentificarea în doi pași pentru conturile online. Evitați să efectuați tranzacții financiare pe site-uri necunoscute sau nesecurizate. În cazul ofertelor „prea bune ca să fie adevărate”, verificați informațiile din surse oficiale. Dacă ați fost victima unei înșelăciuni, sesizați de urgență autoritățile competente”, mai transmit reprezentanții IPJ Hunedoara.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Lucescu a anunțat stranierii pentru debutul preliminariilor CM

Publicat

pe

Redactat de

Selecţionerul echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a anunţat lista preliminară cu jucătorii ce evoluează peste hotare convocaţi pentru meciurile cu Bosnia-Herţegovina şi San Marino din luna martie, primele din preliminariile Campionatului Mondial din 2028. Fostul antrenor al Corvinului a trimis telegrame de convocare pentru 18 jucători.

Vor fi convocări și din campionatul intern

Stranierii care au fost convocați pentru meciurile cu Bosnia, de la București, din 21 martie, și cu San Marino, de la Serravalle, din 24 martie sunt portarii Florin Niţă (Damac/Arabia Saudită) și Horaţiu Moldovan (Sassuolo/Italia), fundașii Andrei Raţiu (Rayo Vallecano/Spania,), Deian Sorescu (Gaziantep/Turcia), Virgil Ghiţă (Cracovia/Polonia), Adrian Rus (Pisa/Italia) și Andrei Burcă Baniyas/Emiratele Arabe Unite), mijlocaşii Marius Marin, Olimpiu Moruțan (ambii Pisa/Italia), Răzvan Marin, Florinel Coman (ambii Cagliari/Italia), Dennis Man, Valentin Mihăilă (ambii Parma/Italia), Nicolae Stanciu (Damac/Arabia Saudită), Ianis Hagi (Rangers/Scoţia) și Vlad Dragomir (Pafos/Cipru) și atacanții George Puşcaş (Bodrum/Turcia) și Denis Drăguş (Trabzonspor/Turcia). Lotul final va fi completat și cu jucătorii din competiția internă și va fi anunțat ulterior.

Cum se trece Oceanul

Din grupa României, care nu a mai fost la un CM din 1998, mai fac parte, pe lâmgă Bosnia – Herțegovina și San Marino, reprezentativele Austriei și Ciprului. La turneul final care se va desfășura în SUA, Mexic și Canada din Europa se vor califica direct câștigătoarele celor 12 grupe preliminare. Acestora li se vor mai adăuga încă patru formații de pe Bătrânul Continent, care se vor califica după un play-off la care participă cele 12 echipe de pe locurile secunde din grupele preliminare, plus cele mai bune patru clasate din UEFA Nations League. Competiția de peste Ocean se va desfășura în perioada 11 iunie – 19 iulie 2026 și va fi prima la care vor participa 48 de țări. Cele trei gazde sunt calificate direct, iar America de Nord mai are alte trei locuri alocate. Africa are 9 locuri alocate, Asia 8, America de Sud 6, iar Oceania, în premieră, va avea o echipă calificată direct la CM. Ultimele două locuri disponibile vor fi ocupate după un play-off cu șase echipe, câte una de pe fiecare continent, mai puțin Europa, în vreme ce America de Nord, ca organizatoare, va avea două reprezentante.

Advertisement
Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate