Connect with us
Data: 04/03/2025
.

Ultima ora

SPARGERE LA CASTELUL CORVINILOR. Hoții au plecat cu circa 170.000 de lei. Polițiștii confirmă furtul

Publicat

pe

Unul dintre cele mai vizitate monumente istorice din județul Hunedoara, Castelul Corvinilor a fost prădat de hoți. Persoane necunoscute au furat toți banii proveniți din încasarea taxei de intrare, nu mai puțin de aproximativ 170.000 de lei.

Furtul ar fi avut loc noaptea trecută, iar dispariția banilor a fost descoperită în această dimineață, la prima oră, de unul dintre agenții care asigură paza monumentului istoric. Hoții ar fi spart geamul de la casa de bilete, spun surse din rândul anchetatorilor. Așa au ajuns în interiorul monumentului istoric. Au luat banii și s-au făcut nevăzuți.

Polițiștii încearcă acum să afle cine se face vinovat de furtul banilor. Oamenii legii au ridicat mai multe probe de la fața locului și spun că au deja un cerc de suspecți. „Polițiștii au fost sesizați în cursul acestei dimineți, în jurul orei 07:00, de un agent de pază, cu privire la faptul că, persoane necunoscute au pătruns în incinta Castelului Corvinilor și au furat banii proveniți din încasările obținute în weekendul trecut. Cu ocazia cercetării la fața locului, au fost ridicate mai multe probe care sunt, în acest moment, analizate. Există un cerc de suspecți”, a declarat comisar Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.

El a precizat că, polițiștii analizează inclusiv imaginile surprinse de camerele video de supraveghere amplasate în zona monumentului istoric. De asemenea, este verificat și modul de deținere a încasărilor care, zic polițiștii, potrivit legii, ar fi trebuit păstrate într-un seif.

Întreaga anchetă este coordonată de procurori de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Hunedoara.

Advertisement

Castelul Corvinilor este considerat unul dintre cele mai frumoase locuri din Europa, motiv pentru care a ajus să fie tot mai căutat de turiști, în special de cei străini. Numai în weekendul care s-a încheiat, mii de oameni au vizitat fosta casă a lui Iancu de Hunedoara, numărul turiștilor fiind cu mult peste așteptări.

Advertisement

Actualitate

Ultima oră: Călin Petru Marian (PNL) devine senator de Hunedoara

Publicat

pe

Redactat de

Potrivit ultimelor rezultate, Partidul Național Liberal va avea trei parlamentari în județul Hunedoara: doi deputați – Vetuța Stănescu și Daniel Răducanu, și un senator – Călin Petru Marian.

Aceste date rezultă după centralizarea a 99,99 la sută dintre secții de vot.

Călin Petru Marian, fost prefect al județului Hunedoara în perioada 2020-2024, a deschis lista pentru Senat din partea PNL Hunedoara, la alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Reamintim că, structura noului Legislativ al țării include nouă parlamentari hunedoreni: șase deputați și trei senatori.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Patru mașini implicate într-un accident pe autostrada A1 Deva – Sibiu, în zona localității Simeria

Publicat

pe

Redactat de

Patru autoturisme au fost implicate într-un accident rutier produs, astăzi, pe autostrada A1, în zona localității Simeria. O persoană a fost transportată la spital.

“În urmă cu puțin timp, pompierii Detașamentului Deva au fost solicitați să intervină pe autostrada A1, km. 358, sens de mers Deva -Sibiu, unde a avut loc un accident rutier. De urgență, pentru aceasta misiune au fost alocate o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. La fața locului, pompierii au constatat faptul că, în accident au fost implicate patru autoturisme, în care se aflau în total, șapte persoane”, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara.

În urma accidentului, o femeie, în vârstă de 76 de ani, a rămas încarcerată, aceasta fiind extrasă în siguranță de către salvatori, din autoturismul în care se afla. După ce a primit îngrijiri medicale la fața locului, a fost transportată la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) din Deva.

Celelalte persoane nu au necesitat asistență medicală. Totodată, pompierii militari au asigurat măsurile specifice de prevenire a izbucnirii incendiilor în astfel de cazuri.

Până la eliberarea carosabilului, traficul s-a desfășurat pe banda de urgență, potrivit reprezentanților Direcției Regionale de Drumuri și Poduri (DRDP) Timișoara.

Advertisement

 

Sursa foto: ISU Hunedoara -DRDP Timișoara

 

Cauza accidentului: nepăstrarea distanței de siguranță

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că accidentul s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței de siguranță. „Un bărbat de 75 de ani, din Deva, care conducea un autoturism pe autostrada A1, din direcția Holdea-Sibiu, nu ar fi păstrat o distanță de siguranță față de autoturismul din fața sa, condus de o femeie de 43 de ani, din Timișoara, intrând în coliziune cu acesta și proiectându-l în autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 52 de ani, din Arad, care, la rândul lui, a lovit autoturismul din fața sa, condus de un bărbat de 43 de ani, din Timișoara. În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unei femei de 76 de ani, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 75 de ani, care a fost transportată la o unitate medicală din Deva, pentru investigații medicale”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Polițiștii continuă cercetările, în acest caz.

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Accident pe autostrada A1. Camion răsturnat

Publicat

pe

Redactat de

Un accident rutier s-a produs, miercuri dimineață, pe autostrada A1 Sebeș-Sibiu. Un camion care transporta mărfuri s-a răsturnat pe carosabil.

„Un ansamblu rutier s-a răsturnat pe a doua bandă pe Autostrada A1, calea 2, la kilometrul 304, la intrarea dinspre Sebeș către Sibiu, îngreunând astfel circulația.  Incidentul nu s-a soldat cu victime. Traficul se desfășoară dirijat, pe prima bandă. Se estimează reluarea circulației în condiții normale după ora 11:00”, a informat Centrul Infotrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). 

Sursa foto: DRDP Timișoara

 

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate