
Cele două stații de încărcare pentru autovehicule electrice din municipiul Hunedoara nu duc lipsă de clienți. Puse în funcțiune în urmă cu mai puțin de o lună, acestea sunt intens folosite, potrivit reprezentanților administrației publice locale.
O staţie este amplasată în parcarea Bazinului de Înot (strada Avram Iancu nr. 15), cea de-a doua aflându-se în Centrul Vechi al oraşului, la intrarea în „clădirea nouă” a Primăriei (B-dul Libertății 26).

“Ne bucurăm că, deşi au fost puse în funcţiune de mai puţin de o lună, cele două staţii de încărcare dedicate vehiculelor electrice sunt destul de intens folosite. (…) Staţiile sunt cu încărcare lentă, preţul unui kw fiind de 1,3 lei, capacitatea de încărcare fiind de 22kw/h. Doritorii trebuie doar să scaneze codul QR sau codul NFC amplasate pe staţii, să descarce şi să instaleze aplicaţia Monta Ev Charging, după care pot încărca bateriile autovehiculelor”, au transmis reprezentanții Primăriei Hunedoara.
Conducerea Primăriei Hunedoara spune că, în perioada următoare, va căuta să sporească numărul staţiilor de acest fel atât prin sprijinirea investiţiilor private în domeniu, cât şi prin accesarea de fonduri europene.