Connect with us
Data: 06/03/2025
.

Actualitate - Eveniment

Sute de elevi hunedoreni au luat cu asalt curtea IPJ Hunedoara

Publicat

pe

Poliţiştii de la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului (IPJ) Hunedoara au deschis larg porţile, ieri dimineaţă, pentru a-i primi pe cei peste 400 de elevi de la şcolile din județ, care au avut, astfel, ocazia să vadă cu ce se ocupă apărătorii legii. Evenimentul a făcut parte din cadrul programului iniţiat de Ministerul Educaţiei Naţionale, intitulat „Şcoala Altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun!”, ce se desfăşoară, la nivel naţional, în perioada 6- 10 aprilie.

Peste 400 de elevi hunedoreni au luat cu asalt, ieri, începând cu ora 10:00, curtea IPJ Hunedoara, unde a fost organizată Ziua Porţilor Deschise. Pe heliportul din curtea unităţii, ghizii în uniformă le-au prezentat tinerilor, tehnica din dotare, echipamentele autolaboratorului criminalistic mobil, cu tehnica foto-video digitală, trusele specializate şi echipamentele criminalistice, autospecialele Serviciului Rutier şi pe cele ale Serviciului pentru Acţiuni Speciale. Au fost, de asemenea, scoşi „la înviorare” şi câinii poliţişti, care au făcut „deliciul” copiilor.

Aparat de zbor, prezentat elevilor

Tot ieri, elevii prezenți la IPJ Hunedoara ar fi trebuit să vadă şi un aparat de zbor, din dotarea Inspectoratului General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne. Însă, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, aparatul de zbor nu a putut fi ridicat de la sol. Astfel, această acțiune a fost reprogramată pentru joi, 9 aprilie. În aceeași zi, între orele 10:00 și 12:00, va fi organizat și un exerciţiu de simulare a unui accident rutier în care este implicat un pieton. Acţiunea se va desfăşura în incinta Colegiului Tehnic „Transilvania” Deva, în parteneriat cu Asociaţia Română pentru Promovarea Educaţiei şi Siguranţei Rutiere (ARPER) Bihor – Oradea, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Iancu de Hunedoara” al Judeţului Hunedoara şi Colegiul Tehnic „Transilvania” Deva.

Advertisement

Actualitate

Polițiștii hunedoreni intensifică acțiunile pentru combaterea delictelor silvice. Amenzi și permise reținute

Publicat

pe

Redactat de

Polițiștii hunedoreni continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, precum și pentru menținerea siguranței rutiere. În cadrul unei operațiuni desfășurate recent, au fost verificate peste 30 de autovehicule, aplicate sancțiuni contravenționale și întocmit un dosar penal pentru deținerea unei substanțe suspecte cu efect psihoactiv. Totodată, nu au fost constatate ilegalități privind transportul de material lemnos.

În cursul zilei de ieri, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Hațeg și cei ai Secției de Poliție Baru au desfășurat activități preventive în trafic, în vederea verificării respectării legislației în domeniul silvic, în special cu privire la legalitatea transportului de material lemnos.

Un alt obiectiv al acțiunii de ieri l-a reprezentat menținerea climatului de siguranță publică și reducerea riscului rutier.

În cadrul acțiunii, au fost oprite pentru control peste 30 de autovehicule, 31 de persoane au fost legitimate, inclusiv prin utilizarea aplicației EDAC, iar 9 conducători auto au fost testați în vederea determinării posibilei prezențe în organism a alcoolului ori a substanțelor psihotrope (rezultatele fiind negative).

În cadrul acțiunii, polițiștii au oprit în trafic un bărbat de 37 de ani, din județul Alba, care conducea un autoturism pe D.N. 66, din direcția Petroșani – Hațeg, și a efectuat o manevră de depășire încălcând marcajul longitudinal continuu ce separă sensurile de mers. În consecință, acesta a fost sancționat contravențional conform O.U.G. 195/2002 cu amendă în valoare de 1.215 lei și i-a fost suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe o perioadă de 60 zile, fiind dispusă măsura reținerii permisului de conducere.

În cadrul aceleiași acțiunii, a fost oprit un tânăr de 18 de ani, din Hațeg, care conducea un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, din Hațeg. În urma efectuării controlului autoturismului, într-unul dintre compartimente polițiștii au descoperit un recipient ce conținea o substanță vegetală, de culoare verde, susceptibil a avea efect psihoactiv.

Advertisement

Tânărul a fost testat cu aparatele din dotare, rezultatele fiind negative, atât în privința prezenței alcoolului, cât și a substanțelor psihotrope.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal ce va fi înaintat, împreună cu substanța ridicată, către stuctura de Parchet, conform competențelor de soluționare.

În cadrul acțiunii de ieri, polițiștii nu au constatat ilegalități în privința transportului de material lemnos.

În cusrul anului 2024, la nivelul județului, pentru prevenirea și combatera delictelor silvice polițiștii au organizat peste 1.120 de acţiuni și controale, 149 dintre acestea fiind în fondul forestier. Anul trecut, polițiștii au fost verificat 890 de mijloace de transport și 213 exploatări forestiere, iar ca urmare a neregulilor constatate, au aplicat 192 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 699.000 de lei și au luat măsura confiscării a peste 1.110 de metri cubi de material lemnos

Advertisement
Citeste mai mult ...

Actualitate

Accidente grave și încălcări ale legii pe șoselele din Hunedoara. Un bărbat a fost strivit de propria autoutilitară, iar un pieton a fost spulberat de un autotren

Publicat

pe

Redactat de

Ziua de 5 martie a fost marcată de mai multe incidente rutiere grave pe șoselele din județul Hunedoara, soldate cu două decese și un rănit. Polițiștii au intervenit la accidente produse pe DN 7, DN 68 și DJ 687, iar în două cazuri distincte au depistat șoferi care conduceau fără permis. Anchetele sunt în desfășurare pentru stabilirea exactă a circumstanțelor fiecărui eveniment.

Un grav accident rutier s-a produs marți seara, în jurul orei 22:30, pe DN 7, în direcția Orăștie – Sebeș. Un bărbat de 36 de ani, din județul Sibiu, aflat la volanul unui autotren, a surprins și accidentat un pieton care se deplasa pe partea dreaptă a drumului, pe sensul de mers al vehiculului.

Victima, un bărbat de 53 de ani, domiciliat în orașul Geoagiu, a suferit răni grave și a fost transportată la spital. Din nefericire, medicii nu au mai putut să îi salveze viața, fiind declarat decesul acestuia ulterior.

Șoferul autotrenului a fost testat pentru consumul de alcool și substanțe interzise, rezultatele fiind negative. Polițiștii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.

Șofer strivit de propria autoutilitară, la Zeicani

Un alt accident tragic a avut loc pe DN 68, în afara localității Zeicani, marți seara, în jurul orei 22:00. Un bărbat de 62 de ani, din județul Caraș-Severin, a oprit într-un refugiu situat pe partea stângă a drumului, însă nu ar fi asigurat corespunzător autoutilitara.

Vehiculul s-a pus în mișcare singur și, după ce a rulat aproximativ cinci metri, s-a răsturnat peste șofer. Din păcate, bărbatul nu a supraviețuit impactului. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili toate împrejurările accidentului.

Advertisement

Accident pe DJ 687: Șofer rănit după o manevră imprudentă

Un bărbat de 78 de ani a fost implicat într-un accident rutier produs marți, 5 martie, în jurul orei 11:20, pe DJ 687, între Hunedoara și Deva.

Acesta nu s-ar fi asigurat la schimbarea benzii de circulație și a acroșat un alt autoturism. În urma impactului, bărbatul a suferit răni și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili exact cum s-a produs accidentul.

Doi șoferi prinși la volan fără permis, la Deva

Polițiștii au depistat, marți, doi conducători auto care circulau ilegal pe drumurile din județul Hunedoara.

Primul caz a fost înregistrat pe sensul de mers Deva – Simeria, unde un tânăr de 29 de ani, din județul Suceava, a fost oprit pentru control. Verificările au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.

Advertisement

Al doilea caz s-a petrecut în municipiul Deva, în zona Gării, unde polițiștii au oprit un bărbat de 37 de ani, din localitatea Vețel. Acesta nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În ambele situații, poliția a deschis dosare penale pentru conducerea unui vehicul fără permis, urmând să fie dispuse măsurile legale.

Citeste mai mult ...

Actualitate

Adrian Ahrițculesei, o nouă victorie pe Vârful Puncak Jaya

Publicat

pe

Redactat de

Sportivul din Valea Jiului, Adrian Ahrițculesei, a adăugat o nouă reușită remarcabilă în palmaresul său. El a atins vârful Puncak Jaya (Piramida Carstenz), cel mai înalt vârf din Oceania, cu o altitudine de 4.884 de metri.

Situat în Indonezia, Puncak Jaya este un obiectiv major pentru orice alpinist și un pas important în drumul lui Adrian de a închide circuitul „Seven Summits”, ce include cele mai înalte vârfuri montane de pe fiecare continent.

Această ascensiune reprezintă o nouă realizare în cariera sportivului din Valea Jiului, care vizează să cucerească cele mai înalte vârfuri de pe cele șapte continente ale lumii. Puncak Jaya, cunoscut și sub denumirea de „Piramida Carstenz”, face parte din acest circuit global, iar Adrian a fost deja primul român care a încheiat cu succes circuitul „Seven Summits Vulcanoes”, care include cei mai înalți vulcani din lume.

În prezent, mai are de cucerit două vârfuri majore: unul în Alaska și altul în Antarctica.

FOTO: Facebook@Adrian Ahrițculesei

Citeste mai mult ...

Anunţ public privind decizia de emitere a etapei de încadrare

SC VIVA CONSTRUCT SRL anunţă publicul interesat asupra luării deciziei etapei de încadrare de către APM Hunedoara în cadrul procedurii de evaluare a impactului asupra mediului pentru proiectul “,, EXPLOATARE DE AGREGATE MINERALE CU REFACERE TEREN NATURAL ‘’ situat în SĂULEŞTI-PERIMETRUL VIVA 1,jud. Hunedoara.

Proiectul deciziei de încadrare şi motivele care o fundamentează pot fi consultate la sediul APM Hunedoara din Deva, str. Aurel Vlaicu, nr.25 în zilele de luni-joi între orele 9-16.00 şi vineri intre orele 9-13, precum şi la următoarea adresă de internet –http://apmhd.anpm.ro.

Publicul interesat poate înainta comentarii/observaţii la proiectul deciziei de încadrare în termen de 10 zile de la data publicării anunţului pe pagina de internet a APM Hunedoara .

ANUNȚ ANGAJARE

Ne marim echipa !!!

Crama Murfatlar Deva (Str. Mihai Viteazu Nr. 2) angajeaza gestionar – vanzator.

Cerinte minime :
– domiciliul Deva
– cunostinte operare PC si casa de marcat
– persoana sociabila, comunicativa si responsabila

Cv-ul se poate depune in Crama Murfatlar Deva sau la adresa de e-mail : fabimarsrl@yahoo.com

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

Actualitate57 de minute in urma

Petrila își redirecționează economia: Lansarea proiectului „Renew Academy” marchează tranziția de la minerit la energie regenerabilă

În data de 5 martie 2025, orașul Petrila a fost martorul unui moment istoric prin lansarea oficială a proiectului „Renew...

Actualitate2 ore in urma

Investiții în infrastructură, semnate de Ministerul Dezvoltării. Două localități din județ vor beneficia de fonduri

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, a semnat 21 de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”, cu...

Actualitate3 ore in urma

Polițiștii hunedoreni intensifică acțiunile pentru combaterea delictelor silvice. Amenzi și permise reținute

Polițiștii hunedoreni continuă acțiunile pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, precum și pentru menținerea siguranței rutiere. În cadrul unei operațiuni...

Actualitate3 ore in urma

Accidente grave și încălcări ale legii pe șoselele din Hunedoara. Un bărbat a fost strivit de propria autoutilitară, iar un pieton a fost spulberat de un autotren

Ziua de 5 martie a fost marcată de mai multe incidente rutiere grave pe șoselele din județul Hunedoara, soldate cu...

Actualitate3 ore in urma

Investiție majoră în Călan. Senneville deschide o fabrică de produse dulci în Parcul Industrial

Compania Senneville se pregătește să înceapă activitatea în noua fabrică de produse de cofetărie și panificație din Parcul Industrial Călan,...

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate