Connect with us
Data: 03/03/2025
.

Valea Jiului

Sute de kilograme de alimente, confiscate de inspectorii sanitar – veterinari

Publicat

pe

Toate magazinele, chioșcurile și marile supermarketuri își fac în aceste zile stocuri de marfă, însă inspectorii sanitar – veterinari și pentru siguranța alimentelor sunt cu ochii pe ei. Controalele se fac încrucișat, cu poliția și sunt vizate toate produsele care acum sunt tradiționale.

 

De la carne la ouă, produsele de patiserie și cele specifice Paștelui, toate sunt amănunțit verificate și deja au apărut primele sancțiuni în Valea Jiului. „A trebuit să scoatem din consum, din cauza unor nereguli de depozitare, intersecții de flux, iar vineri am trimis la Protan pentru incinerare 315 kg de carne, produse din carne, ouă, dar și prăjituri”, a precizat dr. Gheorghe Cristea, doctor în științe medicale, consilier DSVSA Hunedoara.

 

Alimente alterate și depozitate necorespunzător

Advertisement

 

Inspectorii sanitari spun că produsele nu sunt ținute la temperaturile necesare și, la o simplă inspecție, se observă culoare alterată, miros specific și fiecare produs de acest fel este scos de pe raft. „Nu au fost depozitate corespunzător, au fost modificări organoleptice, care schimba aspectul comercial și putea să pună în pericol chiar și sănătate prin înmulțirea unor microorganisme patogene”, a adăugat medicul Gheorghe Cristea.

Nu au scăpat de amenzi și câteva magazine de profil au fost deja sancționate, în timp ce altele doar avertizate. „Cea mai mică amendă dată este de  2.000 lei și cea mai mare 10.000 de lei. S-au aplicat câteva amenzi la unități care nu respectă condițiile de igienă, normale sanitar-veterinare și pentru siguranța alimentelor”, a conchis dr. Gheorghe Cristea, doctor în științe medicale, consilier DSVSA. Inspectorii care verifică siguranța alimentelor ne sfătuiesc să avem grijă de unde cumpărăm produsele și să verificăm calitatea lor, precum și termenul de valabilitate. Controalele vor continua și de luni, când se așteaptă ca magazinele să fie pline-ochi de cei care își vor face cumpărăturile de Paști.

Advertisement

Actualitate

Valea Jiului: Șansa unei transformări post-industriale prin Programul Tranziție Justă

Publicat

pe

Redactat de

Valea Jiului are oportunitatea de a-și redefini peisajul post-industrial prin Programul Tranziție Justă, care a lansat ghidul final pentru Ecologizarea și Reconversia imobilelor afectate de activități economice în declin sau în transformare. Această inițiativă urmărește remedierea și valorificarea fostelor situri miniere, care sunt considerate operațiuni strategice în cadrul programului.

Prin acest apel de finanțare, se urmăresc două direcții principale:
Remedierea, decontaminarea și reconversia siturilor industriale contaminate, astfel încât acestea să fie reintegrate în circuitul economico-socio-cultural prin proiecte de regenerare urbană, rurală sau infrastructuri verzi.
Reabilitarea clădirilor industriale dezafectate, a imobilelor degradate, abandonate sau neutilizate, pentru a le reda comunității și a sprijini dezvoltarea sustenabilă a regiunii.

Pentru județul Hunedoara, valoarea totală a apelului este de 30 de milioane de euro, dintre care 9 milioane de euro sunt alocate prin ITI Valea Jiului. Beneficiarii eligibili sunt unitățile administrativ-teritoriale, care pot accesa aceste fonduri pentru transformarea zonelor degradate și revitalizarea economică a regiunii.

Acest program reprezintă un pas important în tranziția sustenabilă a Văii Jiului, oferind o șansă reală pentru regenerarea fostelor zone miniere și integrarea lor într-un viitor economic diversificat.

FOTO: FACEBOOK ADTI VALEA JIULUI

Citeste mai mult ...

Actualitate

Spargere la Schitul din Straja. Polițiștii au reținut un tânăr

Publicat

pe

Redactat de

Mica biserică din stațiunea montană Straja, din Valea Jiului, a fost prădată. S-a furat o sumă de bani din cutia de donații și mai multe obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult ar fi fost distruse. Polițiștii au reținut un tânăr de 27 de ani, suspect în acest caz.

“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au întocmit dosar penal și au luat măsura preventivă a reținerii, după ce, în data de 26 februarie 2025, au fost sesizați cu privire la un furt comis în biserica unui așezământ monahal din stațiunea montană Straja. În acest caz, polițiștii au fost sesizați de către jandarmii montani din cadrul I.J.J. Hunedoara, cu privire la faptul că, în jurul orei 02:05, o femeie le-a semnalat faptul că o persoană a pătruns în interiorul lăcașului de cult și s-a îndreptat spre cutia cu donații. În urma verificărilor efectuate, jandarmii au depistat în zona schitul Straja un tânăr de 27 de ani, din Lupeni, asupra căruia, în urma controlului corporal, a fost găsită suma de bani sustrasă. Ancheta a stabilit că tânărul ar fi pătruns în biserică prin efracție și ar fi sustras o sumă de bani, producând, totodată, distrugeri unor obiecte de mobilier din interiorul lăcașului de cult”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara.

Ca urmare a probelor administrate, polițiștii au dispus reținerea pentru 24 de ore a tânărului, sub aspectul comiterii infracțiunilor de furt calificat și distrugere. Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv al I.P.J. Hunedoara, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care a fost comisă fapta.

 

 

Advertisement
Sursa foto: Schitul Straja/Facebook
Citeste mai mult ...

Actualitate

Apele Române Jiu propun extinderea zonelor cu risc major de inundații pe Jiul de Vest

Publicat

pe

Redactat de

Apele Române Jiu au anunțat că, în cadrul ciclului III al Directivei Inundații 2007/60/CE, vor realiza o reevaluare a zonelor cu risc potențial semnificativ la inundații, în urma unei analize a evenimentelor hidrometeorologice din perioada 2017-2022.

Specialiștii au constatat o creștere a fenomenelor meteorologice extreme, caracterizate de alternanța secetelor prelungite și a ploii torențiale cu efecte catastrofale. Un exemplu semnificativ este cel din iunie 2020, când, în Valea Jiului, precipitațiile abundente au provocat revărsări masive ale Jiului de Vest și ale afluenților săi, afectând Lupeni, Vulcan, Aninoasa și Uricani, precum și localitățile aparținătoare. Viiturile au transportat cantități mari de material lemnos, blocând poduri și îngreunând intervențiile de urgență, în condițiile lipsei unor avertizări hidrometeorologice prealabile.

În acest context, specialiștii propun extinderea zonei cu risc potențial semnificativ la inundații (APSFR) ID 02-A002F pe Jiul de Vest, de la confluența Pilug în aval, până la confluența cu pârâul Rostoveanu. Decizia este motivată de impactul semnificativ al fenomenelor extreme asupra comunităților locale și de necesitatea unui management îmbunătățit al riscului la inundații în această regiune.

FOTO: FACEBOOK APELE ROMÂNE JIU

Citeste mai mult ...

URMĂREȘTE ServusHD TV

Ultima ora

PROGNOZA METEO

CURS VALUTAR

PUBLICITATE

Cumpara si citeste PDF

ABONAMENT ONLINE

MICA / MARE PUBLICITATE

LOCURI DE MUNCA

ANUNTURI MICA PUBLICITATE

publica anunt servuspress

Agentie Imobiliara Deva

Actualitate