Actualitate
Tânăr din Vulcan reținut. Suspectat de mai multe furturi din magazine
Un tânăr, în vârstă de 27 de ani, din Vulcan, a fost reținut de polițiști. Acesta este suspectat de mai multe furturi și tentativă la furt calificat din societăți comerciale din municipiu.
Faptele ar fi fost săvârșite în perioada ianuarie – august 2024, prejudiciul creat ridicându-se la peste 20.000 de lei.
„Polițiștii au stabilit că faptele au fost comise prin efracție (forțarea ușii de acces cu un levier), pe timp de noapte, fiind vizate magazine din zona pieței centrale, din care erau sustrase sume de bani și bunuri ușor de comercializat, prejudiciul fiind de peste 20.000 de lei. În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de tânăr, care urmează a fi prezentat magistraților Judecătoriei Petroșani, în vederea luării măsurilor preventive. În acest caz, activitățile investigative au beneficiat și de sprijinul Poliției Locale Vulcan”, au informat reprezentanții Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Hunedoara.
De la începutul acestui an, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Vulcan au luat 28 de măsuri preventive față de persoane bănuite de comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului (în special tâlhărie, furt, furt calificat ori tentativă la comiterea acestor fapte).
Actualitate
Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara: „Am votat cu gândul la un viitor sigur al țării noastre, am votat pentru echilibru și stabilitate”
Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean (CJ) Hunedoara, a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că a votat „cu gândul la un viitor sigur al țării noastre”, pentru echilibru și stabilitate.
“Am votat în această dimineață la turul I al alegerilor prezidențiale. Am votat cu gândul la un viitor sigur al țării noastre, am votat pentru echilibru și stabilitate. Vă îndemn pe toți să mergeți la vot! Alegerea președintelui țării este o datorie de onoare pentru noi românii. Președintele este cel care ne va reprezenta la nivel înalt și de noi depinde cine va ajunge să ocupe această funcție de demnitate publică!”, a transmis Laurențiu Nistor, președintele CJ Hunedoara.
Actualitate
Ilie Toma, după vot: ”Doresc ca în România regulile democrației să fie respectate”
Ilie Toma, unul dintre liderii politici locali ai PSD, și-a exprimat public votul și a transmis un mesaj mobilizator pentru cetățeni.
Actualitate
Dr. Gheorghe Firczak: “Am votat pentru democrație, pentru binele țării noastre (…) Cred în viitorul fast al României”
Prof. Dr. Gheorghe Firczak a declarat, duminică, la ieșirea de la urne, că a votat „pentru democrație, pentru binele țării noastre”.
“Am votat pentru democrație, pentru binele țării noastre. Președintele este cel care ne reprezintă mai ales în politica externă. Colaborarea internațională este la fel de importantă precum dialogul civic intern. Cred în viitorul fast al României”, a transmis Dr. Gheorghe Firczak.
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Hunedorenii s-au întors cu tolba plină de la Balcaniada de Taekwon do ITF
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Microbuze electrice pentru elevii din 23 de localități ale județului
-
Actualitatecu 22 de ore in urma
Intervenție salvatoare la Dobra: Patru pompieri hunedoreni, eroi în timpul liber
-
Actualitatecu 18 ore in urma
Poliția caută o femeie însărcinată și fiica sa de 2 ani, dispărute din Peștișu Mic
-
Actualitatecu 3 zile in urma
CJSU Hunedoara, întrunit în ședință extraordinară
-
Actualitatecu 2 zile in urma
Activitatea Serviciului Permise și Înmatriculări Hunedoara, afectată de avaria de la RAR. Operațiuni, temporar suspendate
-
Actualitatecu 3 zile in urma
Ajutoare de urgență, aprobate de Guvern, pentru familii și persoane singure din mai multe județe, inclusiv Hunedoara
-
Actualitatecu 19 ore in urma
FOTO: Accident cu patru victime în municipiul Hunedoara